Scrisorile lui Buraga: Eu cu cine votez?

Ieri am discutat despre alegeri. Unii spuneau că la alegeri trebuie să participe toţi cetăţenii cu drept de vot, alţii – că dreptul de vot trebuie să-l aibă numai cei deştepţi. Problema este de unde să-i iei? spuse Cozonac. Înainte de aceasta, colegii din salon participaseră la întâlnirea cu primarul Costiujeniului care ne vorbise convingător despre necesitatea alegerii corecte.

Publicăm în continuare, necenzurat, discursul lui Todorin Cartoafă: „Stimaţi alegători nebuni, acum câteva luni, florile din Costiujeni miroseau a rahat. Frunzele miroseau a rahat, iarba mirosea a rahat. Mă gândesc cu groază la sărmanele vaci şi capre, oi şi gâşte care pasc în jurul Chişinăului. Ce chin era pentru ele păscutul. Mă gândesc la câinii şi căţelele care se plimbau prin parcuri la iarbă verde. Mă gândesc la sărmanii fluturi, la sărmanii bondari şi mai cu seamă la sărmanele albine care au funcţia polenizării, zburând din floare în floare. Ce tragedie e să nu poţi simţi parfumul florilor, ce tortură era pentru ele să zboare la serviciu… Mă gândesc la sărmanele buburuze, la hulubi şi alte animele ameţite de duhoarea reziduurilor de la marginea Chişinăului. Timp de 41 de ani, putoarea ce venea dinspre staţia de epurare a apei le bloca simţul olfactiv. (Aplauze furtunoase. „Bravo!”, strigară Alabala şi sanitara Vera.) Timp de 41 de ani, Chişinăul mirosea ca un closet din fundul grădinii de care se mai folosesc mulţi oameni la ţară. Fiindcă veni vorba, closetele urât mirositoare sunt un fel de carte de vizită a multor localităţi din Republica Moldova. Dar asta e o altă temă, pentru o altă campanie electorală. (Aplauze furtunoase.) Unii cetăţeni se arată deranjaţi de faptul dispariţiei mirosului neplăcut, cu care s-au obişnuit într-atât, încât acum le lipseşte. Îi înţeleg, era mirosul pe care l-au inhalat din frageda copilărie, cu mirosul laptelui matern. Fie putoarea cât de grea, tot mai bine-n ţara mea. Acum sunt învinuit că distrug specificul autohton, moldovenesc, că subminez statalitatea… Dar, stimaţi cetăţeni, rahatul nu aparţine Patriei! (Aplauze furtunoase. Strigăte „Bravo!”.)
Noi, generaţia nouă, trebuie să-i convingem pe bunicii noştri că florile, iarba şi frunzele trebuie să miroase frumos. Noi, generaţia nouă, trebuie să le spunem părinţilor noştri că reziduurile comunismului trebuie îngropate ca să nu ne infecteze viaţa şi să nu pună în pericol parcursul nostru european. Iar asta nu se face prin vorbe, ci prin fapte concrete în secţia de votare. Vino şi votează pentru schimbarea mirosului până la capăt. Spune „Da!” parfumului european. Spune „Pa!” rahatului comunist!” (Aplauze furtunoase şi îndelungate. Strigăte „Bravo!”.)

Acuma stau şi mă gândesc: dar dacă suferi de anosmie şi nu simţi mirosul, atunci cu cine trebuie să votezi?

Al vostru olfactot, izmirent, bocanc, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga