Scrisorile lui Buraga: De ce moldovenii care pleacă nu-i iubesc pe comunişti

Ieri am discutat despre locurile de muncă silnică. Unii spuneau că moldovenii pleacă peste hotare, fiindcă nu le ajung locuri de muncă silnică, alţii spuneau că numărul de locuri de muncă silnică nu contează, căci moldovenii oricum ar pleca. Dacă pleacă unul, pleacă, pe rând, toţi.

– În alegerile din 2001, comuniştii au promis că dublează numărul de locuri de muncă, spuse Cozonac. Adică, dacă aveam angajaţi 1 449 000 de oameni, în 2005, numărul lor trebuia să fie de două ori mai mult. În realitate, numărul lor a scăzut până la 1 318 700. Dacă din 1 499 000 scădem 1 318 700, obţinem 180 300. Înseamnă că numărul de locuri de muncă nu a crescut, dar a scăzut cu 180 300. Aşa-i? se adresă el lui Colesovnazadov.

Înseamnă că, din 2001 până în 2005, au rămas fără locuri de muncă peste 180 000 de oameni; în loc să sporească numărul locurilor de muncă de două ori, cum au promis, ei au făcut pe dos! Aşa-i, insistă Cozonac?

– Aşa-i, recunoscu Colesovnazadov. Au promis ca nişte năuci, pe urmă au mai prins la minte.

– Îi adevărat. În 2005, PCRM a dat cuvântul să mărească numărul locurilor de muncă numai cu 300 000. Omul deştept învaţă din greşelile altora, iar omul prost – din greşelile lui. Acum uite ce arată statistica. Statistica arată că în 2009 erau angajaţi 1 184 400 de oameni, adică cu 134 300 mai puţin decât în 2005? Înseamnă că ei nu au adăugat, dar au scăzut locuri de muncă. 134 300 de locuri de muncă – ioc! S-au dus pe apa sâmbetei, în loc să se adauge! Aşa-i?

– Stai, bre, de unde ai luat asta, se revoltă Colesovnazadov?

– În 2005, erau 1 318 700 de locuri de muncă, iar în 2009 – 1 184 400 de locuri de muncă. Scade din prima cifră a doua şi ai cu 134 300 locuri de muncă în scădere. Ce-au făcut moldovenii care s-au pomenit fără locuri de muncă?

– Tu ai trei operăţii la cap! strigă Colesovnazadov

– Dacă adunăm 180 300 de locuri, pierdute până în 2005, cu 134 300 de locuri de muncă pierdute până în 2009, iese că PCRM a distrus 314 600 de locuri de muncă! Dar a promis să facă 1 749 000! Şi dacă adunăm la numărul care l-au promis, numărul pe care l-au distrus, suntem în minus cu 2 066 600 de locuri de muncă! Şi ei mai vor încă o dată puterea? Nu li-i ruşine? De ce ne-au amăgit, unde-s peste 300 000 de locuri de muncă? PCRM îi groparul locurilor de muncă!

– Care-i treaba ta? Ei le-au promis locuri de muncă moldovenilor, da tu eşti român, strigă Colesovnazadov, punând punct discuţiei.

Acuma stau şi mă gândesc: de ce moldovenii care pleacă peste hotare nu-i iubesc pe comunişti, iar cei care rămân ţin cu comuniştii mai mult spre sfârşitul vieţii?

Al vostru paravod, şinofil, locomotip, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga