Scrisorile lui Buraga // Concesionarea Republicii Moldova

Ieri am vorbit despre darea în concesiune, pentru o jumătate de secol minus un an, a singurului nostru aeroport național/internațional. Un aeroport care se oua am avut și pe acela l-am pierdut. Eu, dacă am o găină care face ouă sau o vacă care dă lapte, nu o ofer vecinei, ca să adune ea ouăle sau să mulgă vaca, spuse sanitara Vera.

Este o gândire primitivă, anacronică, autarhică, naționalistă, interveni Colesovnazadov. Oamenii noștri de afaceri sunt prea săraci, ca să poată investi în avioane. În cel mai bun caz, ei își pot cumpăra un Mercedes sau două. Nici măcar Plahotniuc nu e capabil să-și cumpere avion, s-a lăudat că are unul, dar nu l-a văzut nimeni, nici măcar fiscul. Trebuie să profităm de faptul că oamenii de afaceri ruși sunt generoși și dispuși să investească în obiectivele noastre strategice. Nu contează ce culoare are pisica, contează să prindă șoareci. Noi am putea da în concesiune și alte obiective pe care nu suntem capabili să le gestionăm, cum ar fi CFM, Air Moldova, Banca Națională, Apele Moldovei, MoldSilva, USM, Academia de Științe, Asociația Vânătorilor și Pescarilor, Moldtelecom etc.

Acuma stau și mă gândesc de ce nu am da în concesiune oligarhilor ruși întreaga republică moldovă, dacă nu suntem capabili să ne simțim fericiți? Cel puțin, nu ne vom învinovăți unii pe alții pentru faptul că suntem considerați săracii Europei.

Al vostru șansonet, calvicembal, balbist, Ion Buraga

 

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga