Scrisorile lui Buraga: Apa care curge la deal

Ieri am discutat despre inundaţiile de astă vară. Descoperirea candidatului comunist Alexandr Petkov precum că românii au bombardat digul de la Nemţeni de pe Prut pentru a salva Galaţiul de pe Dunăre nu ne-a surprins deloc.

Noi eram pregătiţi de această diversiune a Alianţei pentru Integrare Europeană. Era de aşteptat ca românii să ne înfigă cuţitul în spate. Aşa se explică de ce s-a grăbit Băsescu să vină în ajutorul sinistraţilor, fiindcă se simţea cu musca pe căciulă, avea mustrări de conştiinţă. Intriga acestei trădări abelcainice este pe cât de simplă pe atât de sinistră: După nişte ploi abundente în Carpaţi, cantităţi enorme de apă s-au pornit la vale pe Prutul care se varsă în Dunăre lângă satul Giurgiuleşti. În acelaşi timp, peste Prut, pe malul drept, la distanţa de 25 de kilometri, în susul Dunării, se află în stare de alertă oraşul Galaţi. În mod normal, viiturile de pe Prut nu aveau cum să ameninţe Galaţiul, căci, în mod obişnuit, apa nu curge la deal, ci la vale.

De data aceasta însă, viiturile de pe Prut, vărsându-se în Dunăre, începeau să sfideze toate legile fizicii şi, în loc să-şi continuie calea pe Dunăre la vale, cum era normal, coteau la dreapta, în sus pe Dunăre, ameninţând cu inundaţii importantul oraş portuar. Văzând comportamentul ciudat al apei, care refuza să coboare la vale, guvernul fascist român a decis să sacrifice satul Nemţeni de pe Prut. Nu este exclus că un rol nefast să-l fi avut în această tragedie riverană şi factorul toponimic. Băsescu s-o fi gândit că în Nemţeni trăiesc nemţi. Totuşi, stimate marinar, ar fi fost bine să vă informaţi că în Nemţeni locuiesc nemţeni. În acest sens, este grăitoare mărturia unei mătuşe casnice, care a auzit o bubuitură surdă, şi a unor copii care au indicat tranşant că „românii au aruncat o boambă”, după ce un elicopter american sau sovietic (românii nu au cum să aibă elicoptere – n.red.) a survolat în mod misterios digul. Quot erat demonstrandum, adică ceea ce era de demonstrat. Bravo Petkov!

Acuma stau şi mă gândesc: nu e rău pentru aviatorii români să nimerească din prima în dig, i-o fi antrenat americanii în NATO. Pe de altă parte: de ce oare coteau apele din Prut la deal? Să fi anulat guvernul Greceanâi-Dodon legile fizicii în secret şi noi încă nu ştim. Sau se umpluse Marea Neagră? Totuşi, avea dreptate Filat: în loc să plece în campania electorală, miniştrii trebuiau să desecretizeze toate documentele guvernării comuniste.

Al vostru ghidropetct, gogon, anamont, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga