Scrisorile lui Buraga: A primăriei buze dulci

Ieri am discutat despre Eminescu. Unii spuneau că Eminescu a fost poet român, alţii – că a fost poet româno-moldovean, alţii – că a fost poet moldovean. Fiindcă toţi aveau dreptate, erau cât pe ce să se bată. În acest timp, la televizor arătau cum Voronin depune flori la bustul lui Eminescu din Aleea Clasicilor. „Îmi place opera lui, mi-a plăcut întotdeauna, mai ales în anii de studenţie, când am fost elev. Acum, noi suntem nevoiţi să citim alte opere, mai puţin plăcute, diferite de cele ale lui Eminescu – politicile estea a noastre”. „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, / Ţara mea de glorii, ţara mea de dor, / Braţele nervoase, arma de tărie, / La trecutu-ţi mare, mare viitor!”, recită Cozonac.

„A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiunii ruseşti, spunea tot Eminescu”, spuse Scurtoi. „Da’ mata, moş Dumitru, ştii vreo poezie de Eminescu?”, se interesă sanitara Vera. „D-apoi cum?”, răspunse moş Dumitru. „Iubind în taină am păstrat tăcere, / Gândind că astfel o să-ţi placă ţie, / Căci în priviri citeam o vecinicie / De-ucigătoare visuri de plăcere. / Dar nu mai pot…. ”, recită moş Dumitru.

În timpul acesta, de bustul lui Eminescu s-au apropiat Lupu şi Filat. Lupu depuse un buchet roşu, iar Filat un buchet de trandafiri albi. „Ce te legeni, codrule, fără ploaie, fără vânt cu crengile la pământ? Dar de ce nu m-aş legăna, dacă trece vremea mea…”, declamă Lupu. „Dle preşedinte, mai avem până la trecerea vremii…”, interveni Filat. „Vedem prin opera care a creat-o dânsul cât de contemporan este cu noi. Eminescu a fost, este şi va fi veşnic viu. Prin comportamentul său, reprezintă un exemplu de cetăţean, care a avut o poziţie civică şi a transmis mesaje valabile şi în ziua de astăzi.” „Iară noi? Noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite, / Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, / Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic / Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază / În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază /

Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!/”, recită Scurtoi, în timp ce pe ecran apărură Ghimpu şi Chirtoacă. „Noi am venit ultimii, fiindcă avem procentajul mai mic la alegeri. Poezia mea preferată? „Te iubesc şi nu mă crezi, scoate-mi inima să vezi; fără inimă de-aş fi tot pe tine te-aş iubi… Cine a scris asta?”, întrebă Ghimpu. „Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?/ Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă/ Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,/ Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,/Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,/ Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,/ Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei! / Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, / Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, / Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”, recită Chirtoacă. „Pe genunchii mei şedea-vei / Vom fi singuri-singurei, / Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei. / Fruntea albă-n parul galben / Pe-al meu braţ încet s-o culci, /
Lăsând pradă gurii mele/ A primăriei buze dulci…”, declamă Cozonac.

Acuma stau şi mă gândesc: dacă Eminescu ar fi azi un copil, el ar fi obligat să înveţe la şcoală versurile sale şi ar depune flori la propriul monument.

Al vostru metempsilhoz, avatorc, catilent, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga