Scrisori din casa de nebuni: Ziua internaţională a solidarităţii miliardarilor

Ieri am discutat despre mitingul din 1 mai. Imaginile de la Jurnal TV cu Voronin protestând în stradă ca Roşca şi Maia Laguta luaţi împreună ne-a bulversat ca un tornado americano-holivudian de pe coasta de vest până la cea de est şi viceversa. Cogeamite ex-preşedinte şi general de miliţie stătea înghesuit între tovarăşi ca un şalău pensionat între baboi, şuvoaice şi caraşi anemici, pe alocuri siliconaţi, pe fundalul viitorului luminos al omeniirii străjuit de seceră şi ciocan. „Daţi-mi puterea înapoi! Daţi-mi puterea înapoi!” – părea să strige făptura lui obosită de opt ani de statalitate. Dacă o fost prost, spuse moş Dumitru. Să ai toată puterea în mână şi să o scapi ca pe un ou de găină? O pierdut toată stima mea.

A venit la putere întâmplător şi a scăpat-o întâmplător, replică Scurtoi. Acuma ce folos că protestează şi se scarpină la ceafă. Eu i-aş recomanda să-şi spele partidul cu dero, taid şi ariel, spuse herr Ştuhuţ, ca în Europa. Când suflă vântul dinspre PCRM, vine un odor specific. Nu-i adevărat, strigă Caltânăr, miroase mâlul răscolit de Chirtoacă la staţia de epurare a apei. De ce a trebuit să-l răscolească? Ba miroase de la Suverannaia Moldova cu Zberlinski şi Gronţiu, interveni Tristan Lăcată. Pute inestetic, mai bine zis, preciză el intrinsec. Când l-am auzit pe Voronin strâgând de la tribună „Unire!”, mi-am scrântit maxilarul „Uniiii-re! Uniiiireeee! Uni-re!” – au preluat comuniştii insolaţi mesajul partaifiurerului de la umbră! Dacă l-am fi auzit strigând unire pe Putin şi Medvedev, ne-am fi mirat mai puţin. Mai degrabă ne-am fi aşteptat ca ruşii comunişti să dea Avrora la metal uzat, decât cei moldoveni să strige „Unire”. Şmecher Voronin aista, vrea să atragă electoratul liberal, presupuse moş Dumitru. D-ai târziu mătincă. Se duce Ghimpu la Bucureşti, Lupu la Moscova, dar ar trebui să fie viceversa – Lupu la Bucureşti şi Ghimpu la Moscova, spuse Cozonac, dacă e să judecăm după accent.

Acuma stau şi mă gândesc la Oleg Voronin, care a participat cu tăticul la mitingul din ziua solidarităţii internaţionale a truditorilor. Ce gest înduioşetor pentru un miliardar: să se solidarizeze cu clasa muncitoare împotriva liberalilor-democraţi. De ce nu ar proceda la fel şi ceilalţi miliardari şi milionari moldoveni? Nu ar fi minunat? Muncitorii nici nu ar trebui să iasă în stradă, toate problemele lor le-ar rezolva miliardarii şi milionarii cum ştiu ei mai bine. Ziua de 1 mai ar trebui transformată de fapt în ziua internaţională a solidarităţii miliardarilor industriali şi agricoli moldoveni. Şi am trăi ca fraţii.

Al vostru rotşildeanu, cazahmunaigazificat, ştreicbreher, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga