Scrisori din casa de nebuni: Vlad şi Marian

Ieri am discutat despre prietenia lui Lupu cu Plahotniuc. Ca orice prietenie strânsă între un om de stat şi un om de afaceri, ea provoacă invidie neagră şi suspiciuni neîntemeiate.

Mai ales că la început a fost viceversa. Da, da, este vorba despre acel Plahotniuc, despre care Lupu a spus că a trudit, până nu de mult, asupra unor scheme monopoliste şi frauduloase în ramura importului de carne şi produse de carne şi a importului de peşte. Din fericire, informaţia pe care Marian Lupu o dobândise ca spicher, nu s-a adeverit atunci când el a devenit liderul fracţiunii PD. Şi viceversa. Mai mult decât atât, Plahotniuc, spre deosebire de alţi indivizi care fraudează moldovenii în interes personal, făcea lucrul acesta în interes naţional. Sesizaţi diferenţa? El se îmbogăţea şi se îmbogăţeşte gândindu-se la soarta statalităţii şi a PD, şi e firesc să suscite admiraţia unui lider politic de mare anvergură electorală, cel mai bun preşedinte în viitorul luminos. În timp ce alţii prădau în scopuri egoiste, el o făcea în scopuri altruiste, pentru întărirea partidelor democratice, a presei democratice şi a instituţiilor democratice din CSI, consideră Lupu cu fermitate, deşi nu prezintă dovezi. La rândul său, Plahotniuc îl apreciază pe Marian Lupu pentru statura sa de baschetbalist amator, care îi permite să vadă departe.

„Mie îmi place de Lupu – spuse sanitara Vera –, fiindcă îi înalt şi poartă costume «Ionel»”. O ţară mică trebuie să aibă un preşedinte înalt, fiindcă dacă preşedintele îi josuţ, nu arată bine. Băsescu îi josuţ şi dau toţi în el, cui nu-i lene.”

„Şi preşedinţii Rusiei îs josuţi, dar toată lumea se teme de ei. Şi Medvedev şi Putin. Şi cel al Chinei nu-i înalt”, replică liceeana Ala.

„Dacă ţara îi mare, preşedintele poate să fie pitic, nu contează, fiindcă nimeni nu se pune cu ei în poară”, replică sanitara Vera.

„Napoleon nu a fost înalt”, replică liceeana Ala.

„De aceea a fost bătut la Waterloo!”, puse punct sanitara Vera, lăsându-i pe toţi nebunii cu gura căscată. Oare de unde poate să ştie ea despre Napoleon şi Waterloo? Unii au spus că are cunoştinţe la Institutul de Istorie, alţii că un cumnat de-al ei a fost kaghebist, apoi sisist, alţii că i-o fi spus herr Ştuhuţ… Până la urmă, s-a descoperit că adevărul este cu totul altul: fiica sa, care a absolvit liceul anul acesta, s-a aranjat menajeră la muzeul Waterloo din Waterloo, informând-o, periodic, pe mamă-sa despre noutăţile de acolo.

Acuma stau şi mă gândesc: de ce să nu deschidem un muzeu Waterloo la Chişinău, ca liceenii noştri să nu plece în ţări străine? Sper că dl Marian Lupu să nu ignore această sugestie.

Al vostru herodotat, anahoretcic, şachironilist, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga