Scrisori din casa de nebuni: Politicienii cai

Ieri am discutat despre cai. Cine sunt caii troieni în politica moldovenească. Calul troian, cum se ştie, a fost un cal de lemn în a cărui burtă s-au ascuns aheieni care asaltau Troia. Ideea i-a venit lui Odiseu sau Ulise, cum i-au zis latinii, de unde putem deduce că schimonosirea numelor începe de la strămoşii noştri.

Troienii puerili, naivi, inocenţi şi sentimentali ca nişte moldoveni, au deschis porţile şi au tras uriaşul cal cu tot cu grecii înarmaţi din burta de lemn, în pofida avertismentelor lui Laocoon, pe care l-au sugrumat şerpii. Aşa a dispărut Troia de pe faţa pământului, încât n-a putut-o găsi nimeni până azi, nici chiar lăudatul Şliman. Nu este exclus ca rămăşiţele ei să fie descoperite în Republica Moldova sau viceversa. Pe malurile Bâcului, cel mai mare cal politic a fost Marian Lupu. Că l-a trimis cineva în PCRM, că a fost un cal selfmeid, autodidact, nu prea contează. Contează că el a făcut o spărtură în betonul comunist, prin care au ieşit ceilalţi cai – Vladimir Ţurcan, Victor Stepaniuc şi Lealechka lui Voronin, la care ne-am aşteptat cel mai puţin să fie cal. În timp ce unii cai ies din PCRM, alţii intră, cum e cazul lui Muşuc, care, iniţial, a fost cal la PSD, dar, vă daţi seama că e mult mai avantajos să fii cal troian într-un partid mai mare, decât în unul mai mic. Al doilea caz e al lui Dodon, care a tot făcut cercuri în jurul PCRM, ca lupul în jurul unei stâne, nu se putea decide să devină cal sau nu, până Voronin l-a apucat de coamă la figurat şi l-a tras în grajdul partinic să-l potcovească şi să-i pună căpăstru. Acum nu ne rămâne decât să aşteptăm când va începe Dodon să dărâme zidurile rămase. Dar nici Dodon şi nici Muşuc, şi nici chiar Iurie Muntean fără u, unionist anatomic, român geografic, mioritic, nu se pot compara din punct de vedere cabalin cu Voronin, preşedintele PCRM, care nu se ştie al cui cal este, dar se poate bănui. Voronin va fi cel care va distruge definitiv zidurile de beton ale PCRM-ului. Cu el se compară doar Iurie Roşca.

Acuma stau şi mă gândesc cine îl sabotează pe Filat, împiedicându-l să danseze mai bine? Să fie caii PCRM?

Al vostru tiutiu, bădăroanc şi sinoncvanon, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga