Scrisori din casa de nebuni: Ieu-rovizion

Ieri la casa de nebuni a fost mare sărbătoare: Qaravel Otomanu a intrat în finala Ieu-rovizionului cu melodia

Ieu-rovizion. Tot salonul, cu excepţia lui Cozonac şi Scurtoi, care merg întotdeauna împotriva curentului paralel, şi-au dat votul pentru el. Noi suntem nebuni cu nervii, dar nu debili cu mintea, declară Cozonac dulce. Ce vrei să spui cu asta? – se inflamă Caltânăr, fluturându-şi cravata roşie apretată. Din varii motive, el se inflamează ca un taur la orice cuvânt al lui Cozonac. Suntem proşti, dar mulţi, replică flamboaiantul şi ghiduşul Cosmotrelcă, cel mai intempestiv admirator al lui Otomanu, citându-l, fireşte, conştient sau inconştient, pe Alexandru Lăpuşneanu. Sanitara Vera era în culmea fericirii: „Li-o şters nasul la toţi dogii, chiriecii şi stârcii Qaravel al nostru. Pe cine o să vrem noi, pe acela îl trimitem la Ieu-rovizion. Ruşine juriştilor care i-au pus lui Qaravel nota zero! – strigă ea. Jos compozitorii învechiţi etcetera şi viceversa! Trăiască compozitorimea proletcultistă! De-amu înainte Republica Moldova o să însămne Qaravel Otomanu. Aista o să fie brendul nostru naţional! – o susţinu Cosmotrelcă cu entuziasm bine motivat.

Stimaţi nebuni, interveni persuasiv herr Ştuhuţ, nu am nimic împotriva lui Qaravel Otomanu, dar am impresia că el este afon ca un pilon din gardul de sârmă ghimpată de pe Prut, dacă vreţi, iar versurile cântecelului nu reflectă în mod adecvat bogăţia sa sufletească. Dacă e să judecăm după versuri, el este postneandertalian. Or, noi ar trebui să ne aflăm în postcontrafortism sau, cel puţin, în neoliteraturaşiartism. Nu e neapărat să aibă voce, replică sanitara Vera. Contează şoul. El are picioare lungi şi mâini lungi şi asta produce impresie adâncă.

Sincer să vă spun, spuse moş Dumitru, eu am votat cu dânsu’, da mai mult îmi place „Fa Marie, un’-te duci, în fustiţă şi papuci, cu gheaghea Vanea”. Cu cânticul ista precis că biruim în Ivropa! Această remarcă inofensivă îi ofensă profund pe admiratorii lui Qaravel, aşa încât erau cât pe ce să-l linşeze moş Dumitru pe câteva zeci de bloguri concomitent, dacă veteranul muncii colhoznice nu se apăra cu cârja.

Acuma stau şi mă gândesc de ce să nu mă sacrific şi eu Ieu-rovizionului? Chiar dacă moş Dumitru zice că eu nu cânt, ci rag ca un bou, nu este oare capul de bour pe emblema Moldovei străbune aflată în calea tuturor răutăţilor?

Al vostru franţuz amator, stultorum, infinitus est numerus, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga