Scrisori din casa de nebuni: Dodopul moldovenesc

Ieri, am discutat despre ieşirea din criza profundă şi durabilă. Cât se mai poate să fim gavroşii continentului european? Dacă pe moldovenii normali nu-i ajunge capul să găsească o soluţie, de ce nu luăm noi iniţiativa în mâinile noastre? Doar suntem nebuni, nu oligofreni. „De ce n-am inventa ceva care să ne scoată în lume, ceva care să amintească imediat de moldoveni, cum ne aminteşte coca-cola de America, iar votca de Rusia?”, spuse noul nostru coleg, Atanasel Dodop, în bluză roşie, pătată cu iarbă verde, în semn de iubire de patrie.

„Dacă-i vorba de băuturi alcoolice, eu sunt împotrivă”, spuse sanitara Vera. „Este vorba de ceva care să poată să fie folosit oricând, pe care poţi să-l porţi în buzunar, în poşetă, în geamantan, şi să faci orice cu dânsul”, explică Atanasel.

„Poţi să torni şi rachiu?”, se interesă Colesovnazadov.

„Şi rachiu, şi vin, şi şampanie şi ţuică, orice… ”

„Ce să mai inventez aici”, făcu sceptic moş Dumitru. „Plosca o fost inventată de mult.”

„Poţi să-l foloseşti la orice şi poţi să faci ce vrei cu el, poţi să sapi, poţi să baţi cuie, poţi să tai, poţi să-l foloseşti ca ferestrău, să şlefuieşti, poţi să-l foloseşti ca daltă, poţi să scrii, poţi să te scobeşti între dinţi, poţi să pescuieşti, poţi să împuşti, poţi să-l explodezi, poţi să te scarpini, poţi să-l dăruieşti…”

„Este imposibil aşa ceva”, spuse Colesovnazadov.

„Ba-i posibil, fiindcă nu se strică, poţi să-l umfi şi să-l dezumfli, poţi să-l întinzi şi să-l comprimi… ”

„E vorba de balon?”, se interesă Jana Astonoama.

„Nu, nu-i balon şi nici condom, dar poţi să-l foloseşti şi ca prezervativ şi ca medicament, poţi să-l bei, dacă te doare capul sau stomacul, dacă te chinuie reumatismul sau durerea de dinţi…”

„Cum se numeşte?”, întrebă sanitara Vera curioasă.

„Fiindcă eu am să fiu inventator, am dreptul să-l numesc cu numele meu: «dodop».”

„Trebuie efort şi muncă,/ Dacă vrei cârnaţ şi şuncă…” Ştiţi cine o scris această poezie? Dumitru Andon, vărul meu”, spuse moş Dumitru.

„Acest… «dodop» poate fi folosit la stingerea incendiilor?”, se interesă Colesovnazadov.

„Şi la stingerea incendiilor şi la lupta cu inundaţăiile şi împotriva cutremurilor, împotriva crizelor, împotriva inflaţiei şi a deflaţiei, împotriva umezelui, a ţânţarilor şi şobolanilor, împotriva fasciştilor şi comuniştilor…”

„Destul! Inventează mai repede dodopul tău!”, spuse herr Ştuhuţ cu însufleţire, în aplauze generale.

Acuma stau şi mă gândesc de ce nu mi-a venit mie în cap să inventez acest obiect universal, acest dodop moldovenesc, ca să intru în istorie? Dă mintea moldoveanului de pe urmă…

Al vostru edisonson, kulimbin, coandălean, Ion Buraga

The following two tabs change content below.
Ion Buraga

Ion Buraga