Scrisoarea de vineri

Uite vine tanti Nina!

Dragă „Jurnal de Chişinău”

Vă scriu aceste rânduri din satul Ţipala, r. Ialoveni, sunt abonat la gazeta dumneavoastră de mai mulţi ani. Satul nostru este un sat mare şi îi aparţin încă două sătişoare – Bălţaţi şi Budăi. În sat avem primărie, casă de cultură, policlinică, magazine, şcoală mare, acum e liceu teoretic cu 30 de pedagogi, avem în sat şi oficiu poştal care e condus de doamna Nina Romandaş şi trei poştăriţe: Ana Topală, Tamara Gamarţ şi Nina Zatic. Satul Ţipala a luat locul întâi pe raion la abonarea gazetelor. Aceste trei femei au împărţit satele şi, cu genţile în spate, duc bucurii pe la casele oamenilor. Nina Zatic lucrează mai mult de 31 de ani, vara – pe vânturi cu arşiţă şi ploi, iarna – pe ger şi zăpadă. Pe doamna Nina Zatic, o femeie mică la statură cu geanta în spate, o vedem pe la casele oamenilor aducându-le ziare. O cunosc nu numai oamenii din sat, dar şi copiii mici, când o văd, strigă: „Iaca vine tanti Nina!”.  Recent, Nina Zatic a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani. Îi dorim multă, multă sănătate şi să ne aducă numai bucurii mulţi ani înainte.

Ion Zabrian, pensionar, participant la războiul din 1941-1945 s. Ţîpala, r. Ialoveni