Scrisoare deschisă procurorului Harunjen

Domnule Procuror General, vă scriu în legătură cu un subiect extrem de important pentru toată societatea și pentru dumneavoastră, personal. Am citit pe rețelele de socializare mai multe detalii privind relațiile dumneavoastră din trecut cu cetățeanul Serghei Iaralov, implicat în omorul unor oameni de afaceri, dar nu despre asta am vrut să vă scriu. Să lăsăm aceste lucruri pentru mai târziu, pentru investigațiile care abia urmează să fie efectuate. Acum, despre altceva e vorba.

Zilele trecute, în R. Moldova, a izbucnit un nou scandal de proporții. De data aceasta dimensiunile lui sunt cu mult mai mari decât ale celui de la Pădurea Domnească. Vorba e că au apărut martori care au prezentat probe și au declarat public că cetățeanul Constantin Botnari, zis „Borsetka”, mâna dreaptă a cetățeanului Vladimir Plahotniuc, este implicat în acțiuni de șantaj și imixtiune în procesul urmăririi penale a lui David Davitean, fost cumnat al killerului Vitalie Proca.

Prin interpuși, Constantin Botnari a șantajat familia Davitean să obțină de la Vitalie Proca o declarație în care acesta ar „mărturisi” că nu-l cunoaște pe Vladimir Plahotniuc și că nu are nimic în comun cu el în asasinarea bancherului Gorbunțov.

Domnule Procuror General, vreau să-mi spuneți dacă întrezăriți în acest fel de relații o componentă de tip mafiot-interlopă? Vreau să mai știu dacă acțiunile cetățeanului Constantin Botnari, zis „Borsetka”, nu cad sub incidența Codului penal? Mă mai intreb ce veți întreprinde în legătură cu acest scandal care abia ia amploare? Veți emite o ordonanță de urmărire penală pe numele cetățeanului Constantin Botnari?

Apropo, ar fi interesant să aflăm, odată și odată, în ce condiții a intrat dânsul în posesia lotului pe care și-a construit Casa Albă de Basarabia și chiar a mai șterpelit o bucată de pădure din preajmă? Mă refer la faptul că numitul Botnari a avut ambiția să-și ridice un palat care să semene cu Casa Albă de la Washington. Bine, reședința președinților SUA a fost construită pe banii contribuabililor americani, dar casa lui Borsetka pe ce bani a fost ridicată? Sau să lăsăm acest subiect pentru mai târziu? Să înțeleg că va exista un dosar separat pe această faptă?

Domnule Procuror General, aș vrea să mai știu dacă veți investiga acțiunile și faptele omului care stă în umbră? Spun asta, fiindcă este greu de presupus că „Borsetka” a acționat de capul lui. Urmărindu-l în puținele lui apariții publice, am tras concluzia că acest om n-a fost și nu va fi niciodată vioara întâi. El a fost născut pentru a executa ordine. Revedeți orice imagini video și veți observa că el întotdeauna stă cu un pas în urma lui Plahotniuc. Așadar, cine a ordonat ca mai întâi să fie arestați membrii familiei Davitean, iar apoi să-i șantajeze ca să obțină declarația respectivă de la Proca?

Încă un amănunt, domnule Procuror General. Nu vi se pare straniu că „Borsetka” a cerut de la Proca să „recunoască” faptul că nu-l cunoaște anume pe Plahotniuc? De ce nu pe șeful legislativului Candu? Sau pe șeful PD, Lupu? De ce nu pe un ministru sau pe un deputat? De ce anume pe Plahotniuc nu-l cunoaște? Dacă, în realitate, Proca nu l-ar fi cunoscut pe Plahotniuc, ce rost ar fi avut să soliciți de la el o asemenea „mărturie”? E un nonsens!

Și un ultim aspect, domnule Procuror General. Încercând să mușamalizeze scandalul, predecesorul dumneavoastră, Valeriu Zubco, s-a comportat porcește în cazul Pădurea Domnească și a zburat din post. Sper să nu scape doar cu atât. Cum credeți, care va fi soarta dumneavoastră în cazul în care ancheta din Marea Britanie și România îl va inculpa pe Plahotniuc pentru omorul lui Gorbunțov? Nu sunt specialist în materie, dar amintiți-mi dumneavoastră, vă rog: ce spune Codul penal despre inacțiune? Să nu fie, cumva, vorba de complicitate, ducă-se pe pustii!

The following two tabs change content below.
Butnaru Val

Butnaru Val

Butnaru Val

Ultimele articole de Butnaru Val (vezi toate)