Scrisoare Basarabiei

Vlad Vlas

„Nu te-am trădat, nici nu te-am abandonat, scumpa mea vatră. Doar am trecut peste podul efemer de flori în România. Mai precis, în Moldova ei istorică. Dacă mă simt împlinit? Păcat ar fi să nu recunosc că nicăieri în lume n-aş fi găsit un mediu mai prielnic pentru şlefuirea personalităţii şi umplerea golului meu educativ.

Nu mă plâng de pensia modestă. Mă întind cât mi-e plapuma. Mă salvează cadrul natural de la poalele Ceahlăului, drumeţiile prin tot arealul românesc. Avem o ţară pitorească şi bogată. Dar, cu părere de rău, nici românii din dreapta Prutului n-o duc pe roze! Amărât de amploarea hoţiei şi a delăsării, nu-mi găsesc pacea nici aici, cum nu mi-am găsit-o nici pe văile şi colinele tale, Basarabie. De parcă am fi un neam imatur şi neputincios. Nu ne putem dumeri care din lideri sau elite vor să ne salveze şi care să ne îngroape…

Mă doare sufletul pentru toate provinciile pierdute, dar de tine, Basarabie, mi se rupe inima. Tu, care-ai fost grânarul Ro­mâ­niei Mari, ai ajuns astăzi un tărâm al nimănui. Mă întristează metaforele care ţi se atribuie: nucă încuiată, spălătorie rusească de bani sau navă găurită, care şi-a pierdut busola…

Sărăcia ţi-a ros toate idealurile!?

Cu 25 de ani în urmă, reiteram aceleaşi necazuri într-un ziar din Iaşi, unde am tipărit o culegere de cronici amare, intitulată: BASARABIA ACUM (Adormită, Ciuntită, Umilită, Minţi­tă). După două decenii şi jumătate, vorba lui Brâncuşi, te-am găsit şi mai sărăcită şi mai avariată. După lungul asediu comunist, te-au arestat neocomuniştii lui Voronin, apoi te-au amăgit, ameţit şi asuprit „ai noştri”. Acum încearcă să te alieneze mintal socialiştii lui Dodon, pentru a te anexa la garnizoana muscalilor. Ce vremuri smintite!

Ai ajuns să te comande nişte „copilaşi” bastarzi, concepuţi şi crescuţi de Moscova, care nu ascultă de glasul raţiunii, ci doar de al puterii şi averii!? Sau poate Tu eşti o mamă denaturată şi nedemnă? Acum, când lumea e în flăcări, nu mă aşteptam s-o iei razna prin bălăriile estice, să joci rolul de „văduvă” cu ochii trişti, care cerşeşte pe la toate porţile. Viaţa, Progresul şi Civilizaţia trec pe lângă tine, iar Tu aştepţi salvarea tocmai de la cei care te-au nenorocit cu falsa „independenţă” şi „suveranitate”.

Deşi nu-mi place cum arăţi acum, tristă, rece, absentă, devas­tată economic şi moral ca după un tsunami, n-aş vrea să fie altcineva în locul Tău.

De asta fac un apel la tinerime: „Noi, cei din generaţia lui Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Gheorghe Ghimpu, Constantin Tănase, Leonida Lari, Doina şi fraţii Teodorovici…, am făcut primul pas spre Unire, reîntorcând meleagului ro­mânesc tricolorul şi grafia latină. Am trezit conştiinţa de neam cu preţul vieţii, nu doar al celor menţionaţi mai sus, Dumnezeu să-i aibă în grijă pe toţi!

Vouă vă revine pasul al doilea, decisiv. E de preferat Unirea la nivel politic, comasând cele două guverne. Dar, cu regret, actualii „politicieni” de pe ambele maluri, în majoritatea lor, ur­mă­resc interese imbecile. De asta e nevoie de o nouă stra­tegie a străzii, de mobilizarea socie­tăţii civile, de vigilenţă faţă de duşmanii externi şi, mai ales, de cei interni: nepă­sa­rea, trădarea, prostia, rău­tatea…”

Nu am nicio certitudine, surato, că voi fi înţeles şi de minorităţile etnice, dar, important pentru mine e creditul tău şi al cititorului acestei epistole în sinceritatea şi echitatea strigătului meu disperat de luptă.

Am fost şi rămân unionist convins. În numele copiilor şi al nepoţilor, care încă nu te-au părăsit, îmi exercit dreptul la opinie şi la prescrierea celui mai eficient leac pentru supravieţuire: să ne urmăm RÂNDUIALA STRAMOŞEASCĂ cu faţa spre Vestul civilizat, spre cei de-o limbă şi de-o istorie. Chiar dacă sunt şi ei, în acest moment, confuzi, cum să ne lepădăm de ei? Cel care se leapădă de neam şi de rădăcini poate fi asemuit unui câine plouat care se scutură de apă. Dumnezeu ne-a creat ca neam, nu Putin sau alt neavizat.

Ţin să-ţi mai amintesc pe această cale, Basarabie, de obli­gaţiile morale pentru binefacerile primite din ţară. Niciun câine nu muşcă mâna care-l hrăneşte, pe când unele dobitoace politice de pe meleagurile tale s-au dovedit a fi nerecunoscătoare, laşe, trădătoare, răspunzând la bine cu rău.

Dacă nu vei recâştiga consentimentul României, rişti să rămâi de una singură pe câmpul de luptă. Ce poate fi mai dramatic în relaţiile fraterne decât teama de a fi înşelat? E nevoie de unitate a destinului istoric pentru a înfrunta această criză sau boală a neîncrederii. Ca model de urmat este Germania unită, nu Coreea, ultima naţiune, după a noastră, separată şi de dictatură, dar şi de ignoranţă.

La întrebarea când vom atinge gradul de maturizare, răspunsul nu poate fi altul: atunci când vom înţelege cu toţii că nu avem două naţiuni, ci una (despărţită, temporar, de un râu din interiorul ei); ea va deveni salvarea şi eterna noastră iubire! Doar împreună putem fi o forţă, aşa cum ne-au demonstrat artizanii Unirii de la 1918. E necesar să reaprindem focul viu din sufletul tău pustiit, soră Basarabie, pentru a lumina calea spre (re)întregirea Vetrei Româneşti.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

 

Cu dor şi drag, al tău vlăstar, Vlad Vlas

The following two tabs change content below.