Scriitorii din puşcăriile româneşti au ajuns subiect în presa britanică

voiculescuu

Subiectul cărţilor scrise de deţinuţi în România a ajuns în cotidianul britanic The Guardian, care menţionează că publicarea unei cărţi cu valoare ştiinţifică poate reduce cu 30 de zile pedeapsa cu închisoarea, dar această „portiţă” subminează campania anticorupţie dusă de autorităţi, transmite romaniacurata.ro.

The Guardian îl dă ca exemplu pe Dan Voiculescu (foto), condamnat la zece ani de închisoare în august 2014, pentru corupţie. De atunci, omul de afaceri a scris opt lucrări ştiinţifice, „o realizare uimitoare după toate standardele”, notează cotidianul britanic. Oricât de impresionant ar fi, există totuşi suspiciuni că productivitatea sa nu este motivată doar de zelul academic, ci de faptul că pedepsele deţinuţilor pot fi reduse cu 30 de zile pentru fiecare carte cu valoare ştiinţifică pe care o publică.

În timp ce se află în detenţie, politicieni şi oameni de afaceri, în special, publică lucrări pentru a profita de această „portiţă”, în condiţiile unor controale minime care să confirme valoarea sau chiar originalitatea operelor.

Potrivit Administraţiei Penitenciarelor, 415 lucrări ştiinţifice scrise de deţinuţi au fost publicate de la începutul lui 2013 până pe 9 decembrie 2015. În 2012, au fost numai şapte.

The following two tabs change content below.