Şcoala şi lectura de plăcere

La fel ca mulți dintre colegii mei care au absolvit o facultate umanistică în epoca sovietică, am scris despre şi am predat în şcoli şi universități cu totul altceva decât ne-au vorbit lectorii, adunând informația necesară din alte cărți (unele greu de găsit sau chiar interzise pe timpul studenției noastre). Universității îi sunt recunoscător pentru bibliotecă. Sala de lectură, fie şi cu fonduri modeste, limitate-monitorizate ideologic, mi-a fost refugiul atunci când evadam de la lecțiile insipide şi sufocante (au fost şi excepții fericite, desigur). O bibliotecă nu e doar temelia unei instituții educaționale sau de cercetare. Ea o poate înlocui, când asta patinează în neputință.

Cu prilejul Salonului de Carte de la Paris, „Le Figaro Magazine” publică un amplu interviu cu actualul ministru francez al educației, Jean-Michel Blanquer, şi cu faimosul moderator al emisiunii literare televizate din anii 70-80 “Apostrophe” (iar din 2014 preşedinte al Academiei Goncourt), Bernard Pivot. “Omul care aduce cartea”, versiunea franceză, supranumit, într-un frumos joc de cuvinte cu textul shakespearian, “Le roi Lire”.

Tema discuției: (re)introducerea lecturii (de plăcere) în şcoli, abandonată în favoarea studierii figurilor retorice mai mult decât a cultivării pasiunii pentru lectură. Ceva mai înainte, situația o aborda, dramatic, structuralistul de odinioară Tzvetan Todorov, într-o carte (tradusă şi în română), intitulată Literatura în pericol.

“Regele lecturii”, Bernard Pivot (merită re-ascultate dialogurile lui cu Umberto Eco, J.M. G. Le Clesio, George Simenon, Marguerite Yourcenar, Aleksandr Soljenițîn ş.a) explică – din propria experiență de cititor (de plăcere şi de meserie) – că a citi nu înseamnă a refuza această lume, ci a intra în ea printr-o altă uşă. A schimba, aşadar perspectivele. Îmi amintesc, în context, de memorabilul episod din Cercul poeților dispăruți, când profesorul, eroul lui Robbie Williams, le-a propus elevilor să urce cu picioarele pe bănci şi să privească în jur. Din perspectiva schimbată, lumea arăta altfel.

Bernard Pivot e surprins plăcut de interesul pentru carte al actualului preşedinte francez (“multă vreme credeam că François Mitterand ar putea fi ultimul preşedinte îndrăgostit de literatură”), al prim-ministrului, al actualului ministru al educației. Mai mult, Jean-Michel Blanquer le amintește invitaților săi că actualul ministru francez al culturii este un editor de carte (belgiano-franceza Françoise Nyssen e codirectoare a Editurii Actes Sud), iar ministrul economiei, Bruno Le Maire, autor al câtorva cărți, inclusiv trei editate la Gallimard, îşi începuse studiile la École normale supérieure cu o teză despre À la recherche du temps perdu a lui Proust, iar printre cărțile lui publicate la Gallimard una e despre celebrul dirijor Carlos Kleiber.

Iară noi, noi, epigonii tuturor reformelor, ce şanse avem? Avem profesori care ar saluta ideea introducerii lecturii de plăcere, fie ca activitate extracurriculară, fie opțională. Chiar dacă şi la noi – îmi asum şi eu partea de responsabilitate – predarea literaturii e destul de tehnicizată (eu nu aş renunța, doar că aş adăuga nuanțe pe alt palier, al lecturii, nu al studiului literaturii). Ziceam cu alt prilej că nu cenaclurile, care învață copiii să scrie versuri mediocre, sporind numărul grafomanilor, sunt necesare în şcoli, ci cluburile de lectură.

Scuturarea de praful autosuficienței şi activarea bibliotecilor şcolare, inclusiv prin diversificarea programului, inspirat de la mediatecile publice occidentale, biblioteci care nu trebuie să fie depozite de manuale, ci centre spirituale ale şcolilor. Să aibă copiii unde să fugă de plictis. Biblioteci nu doar cu cărți ale autorilor studiați în şcoală, ci ale scriitorilor din toată lumea, de la Jules Verne la Tolkien sau ce le mai place copiilor azi; nu doar literatură, ci şi istorie, geografie, astronomie, dicționare, cărți cognitive şi distractive, de plăcere. Aici nu profesorul trebuie să propună lista, ci copiii să facă schimb de impresii, iar profesorul doar să modereze…

Bineînțeles că toate trebuie să pornească de la dotarea bibliotecilor şcolare. Dacă vor fi cărți bune în biblioteci, celelalte – inclusiv succesul educațional general – se vor anexa.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)