Şcoala care a meritat o schimbare

 

Ambasadorul SUA, întâlnit cu pâine şi sare de elevii Gimnaziului nr. 1 din or. Soroca

O renovare de 140 de mii de dolari SUA

Emoţionaţi, elevii de la Gimnaziul nr. 1 din Soroca, îmbrăcaţi în costume naţionale, întâmpină cu pâine şi sare oaspeţii din SUA. Au pentru ce le spune mulţumesc – Guvernul american a alocat 140 de mii de dolari SUA pentru renovarea cantinei şi grupurilor sanitare ale şcolii.

„Welcome!”, „Bine aţi venit!” – îl salută elevii pe ambasadorul SUA în R. Moldova, William Moser. Oficialul american a venit la Soroca pentru a vedea cât de eficient au fost repartizaţi cei 140 de mii dolari care au fost investiţi pentru renovarea şcolii. Directoarea instituţiei de învăţământ, Viorica Fortună, îşi asumă rolul de ghid şi îl conduce pe ambasador spre bucătăria de unde vine un miros de… vopsea. Înarmaţi cu foarfece, directoarea şi ambasadorul taie tradiţionala panglică, iar copiii nerăbdători dau buzna în cantina unde în scurt timp îşi vor potoli pofta de mâncare. Gata cu tartinele luate în geantă de acasă! „Bucătăria e foarte frumoasă. Sunt sigur că mâncarea va fi foarte gustoasă. Abia aştept să o gust”, ne spune bucuros de schimbare Alexandru Comendant, elev în clasa a 5-a la Gimnaziul nr. 1 din Soroca.

„Mai avem de lucru”

Elevii clasei a V-a spun că, după o serie de renovări, şcoala a devenit mai atractivă pentru ei. „Mai ales că în acest an au fost aduse şi bănci noi. Avem sală de calculatoare, cu ecrane de celea subţiri!”, spune Alexandru Comendant, elev în clasa a 5-a.

Fortună ţine să ne arate lavoarele nou-nouţe unde elevii merg pentru prima dată să se spele pe mâini, ce-i drept încă fără săpun. Sala unde urmează să ia masa copiii este cu adevărat impresionantă, iar bucătăria dotată cu echipament performant ar putea să trezească invidie până şi bucătarului-şef al unui restaurant.

Potrivit directoarei, de când a fost construit gimnaziul, în 1964, aici nu s-au mai făcut reparaţii. Iar bieţii copii, pe timp de iarnă, erau nevoiţi să fugă la pauze până afară, la WC. Au rezolvat şi această problemă. Astfel, din banii americani, gimnaziul s-a ales şi cu grupuri sanitare. „Anul acesta avem şi o bibliotecă mai mare. Locul unde era biblioteca veche acum este WC-ul pentru fete, iar biblioteca s-a mutat într-o sală mai spaţioasă”, spune Adriana Strujan, elevă în clasa a 9-a.

Bineînţeles că mai e de lucru, recunoaşte directoarea gimnaziului. În încăperea roz unde a fost făcut WC-ul pentru fete lipsesc pereţii care ar delimita closetele. „În curând vor apărea”, îi asigură pe oficiali Fortună. „Este o renovare foarte importantă. Este vorba de sănătatea copiilor”, menţionează directoarea.

Mulţumit de cele văzute, William Moser a declarat că renovarea Gimnaziului nr. 1 din Soroca este unul din multiplele proiecte finanţate de Guvernul SUA în acest raion al R. Moldova. În timpul apropiat, am putea să fim invitaţi la tăierea panglicii de inaugurare a Staţiei de pompieri care urmează să fie reconstruită, tot aici, la Soroca.

Sergiu Niculiţă, stagiar