SCENE DIN IAD la Berlinţi, Briceni. Un bărbat îi supunea pe copiii concubinei sale unor chinuri cumplite

abusedchildren_f_atl_inovacion

Procuratura raionului Briceni a anunţat despre condamnarea unui localnic la cinci ani de închisoare pentru “violenţă în familie”. Acesta îi supunea pe cei patru copii minori ai concubinei sale la chinuri cumplite. Cazul a avut loc în februarie anul trecut în localitatea Berlinţi. Pentru a o pedepsi pe una din fiicele sale vitregi, în vârstă de 8 ani, pentru că aceasta ar fi spus la şcoală că iubitul mamei sale o bate, el i-a tras minorei limba cu un cleşte şi i-a tăiat o parte de ţesut cu un foarfece, transmite într-un comunicat procuratura.md.

Procurorii au mai stabilit că, începând cu 2013, de când bărbatul respectiv a început să fie în concubinaj cu mama copiilor, acesta îi bătea sistematic pe copii, aplicându-le lovituri cu diverse obiecte, îi obliga să mănânce hrană alterată. Mai mult, pentru că copiii şi-au desenat pe mâini anumite desene, inculpatul le-a tăiat antebraţele, forţându-i să-şi bea sângele.

Deşi ştia despre chinurile copiilor, mama acestora nu a făcut nimic pentru a-i proteja. Totul s-a aflat după ce unul dintre micuţi i-a povestit învăţătoarei sale despre ce se întâmplă acasă şi aceasta i-a alertat pe oamenii legii. După cele întâmplate, mama copiilor a fost decăzută din drepturile părinteşti. În prezent, aceasta este în concubinaj cu un alt bărbat.

Actualmente, copiii locuiesc cu bunicul lor, într-un alt raion, autorităţile instituind tutelă asupra copiilor pe numele acestuia. Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Sursa: stirilocale.md