Scandalul pe marginea curselor aeriene în Turcia este provocat artificial

El poate duce la un faliment masiv atât în industria aeronautică, cât şi în cea turistică din R. Moldova

Asociaţia naţională a Turoperatorilor atenţionează privind dezinformarea gravă a opiniei publice de către Sebastian Botnari, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor Turistice. În cadrul conferinţei de presă din 19 aprilie 2011 organizată de către proprietarul companiei aeriene Moldavian Airlines, domnul Botnari a declarat precum că preţurile la pachetele turistice şi la biletele aeriene pentru destinaţia Antalya sunt foarte ridicate în 2011. Din acest motiv, obligă efectuarea a 5 curse săptămânale charter operate de Moldavian Airlines, pe lângă cele 14 curse regulate existente pe această destinaţie, care sunt efectuate de către operatori din R. Moldova şi Turcia. De asemenea, dl Botnari a declarat că în 2010 o mare parte a turiştilor moldoveni au fost nevoiţi să apeleze la serviciile aeriene operate din Odesa spre destinaţia estivală din Turcia, din cauza preţurilor mari stabilite de turoperatorii autohtoni. Drept urmare a acestor declaraţii şi a acţiunilor întreprinse de Moldavian Airlines prin adresarea către Guvernul R. Moldova, s-a dezlănţuit un scandal public fără precedent, care poate avea consecinţe negative şi ireversibile în industria naţională aeronautică şi în cea turistică.

Ne exprimăm indignarea noastră faţă de minciunile fără de precedent ale conducătorului unei asociaţii profesioniste, pentru dezvoltarea căreia s-a consacrat atâta timp din partea tuturor agenţiilor turistice. Considerăm necesar de a informa opinia publică despre situaţia reală din industria turistică. Numărul curselor regulate spre Antalya creşte cu fiecare an şi acoperă cererea crescândă a turiştilor pentru destinaţia dată. Dacă în 2009 operatorii aerieni din R. Moldova şi Turcia efectuau 7 curse, în 2010 – 11 curse, urmând ca în 2011 să fie efectuate 14 curse săptămânale regulate.

De asemenea, cu scopul eliminării dezinformării turiştilor moldoveni, ce-şi planifică vacanţa pe litoralul din Turcia, considerăm necesar de a-i asigura că preţul biletelor la companiile aeriene din R. Moldova şi Turcia spre destinaţiile Antalya şi Bodrum nu s-a ridicat, ci, din contra, a scăzut comparativ cu anul trecut. Aceasta confirmă faptul că, în continuare, oferta depăşeşte cererea şi pe piaţă există o concurenţă sănătoasă, adevăruri ce contestă declaraţia dlui Botnari despre deficitul de pe piaţa locală.

Creşterea ofertei din partea operatorilor aerieni ce efectuează cursele Chişinău-Antalya a dus deja la micşorarea numărului de turişti ce aleg plecarea incomodă din Odesa, fapt care evoluează pe an ce trece. Este necesar de a menţiona că preţurile de bază la biletele aeriene din Odesa spre Antalya nu sunt mai joase decât preţurile la cursele Chişinău-Antalya, chiar în anul acesta au şi crescut. Drept urmare, dacă anul trecut aproximativ 15% din turiştii moldoveni au preferat plecarea din Odesa, în acest an  cifra în cauză nu va depăşi 10%.

Prin urmare, cererea de a plasa pe piaţă încă 5 curse charter suplimentare, declarată de către dl Botnari şi Moldavian Airlines nu corespund cererii de pe piaţă şi va duce la o suprasaturare considerabilă a pieţei din partea tuturor agenţiilor turistice şi companiilor aeriene. Ca rezultat, nu se vor realiza angajamentele reciproce dintre companii aeriene şi turoperatori/agenţii turistice şi, cel mai important, nu se vor realiza ofertele prezentate turiştilor. Acest fapt va duce la o criză de proporţii în industria turistică şi cea aeronautică urmată de falimentele operatorilor acestor ramuri ale Economiei Naţionale.

În acelaşi timp, adresându-li-se la conferinţa de presă din 19 aprilie reprezentanţilor mass-media, dl Botnari apăra interesele unui grup restrâns de agenţii turistice aflate în relaţii comerciale cu Moldavian Airlines. Este de menţionat faptul că la adunarea anuală a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor Turistice, ce a avut loc pe data de 18 aprilie curent – doar la o zi de la conferinţa de presă sus-menţionată, aşa-zisa problemă în industria turistică pentru destinaţia Antalya nu s-a ridicat şi majoritatea agenţiilor turistice de pe piaţa autohtonă prezente la adunare nu au fost informaţe despre conferinţa de presă la care urma să participe dl Botnari. Deoarece agenţiile turistice, membre ale asociaţiei date, sunt membre şi ale Asociaţiei Naţionale a Turoperatorilor, considerăm acţiunile dlui Botnari drept neprofesionale şi nedemne de conducătorul unei formaţiuni obşteşti ce reprezintă interesele întregii pieţe turistice.

Apărând interesele turoperatorilor din R. Moldova şi ale tuturor participanţilor de pe piaţă, Asociaţia Naţională a Turoperatorilor cere dlui Botnari o atitudine egală şi echidistantă faţa de toate agenţiile turistice şi companiile aeriene, fapt absolut necesar pentru o concurenţă loială şi o dezvoltare civilizată a industriei turismului. De asemenea, insistăm asupra încetării campaniei de dezinformare a turiştilor, Guvernului şi în general a opiniei publice prin contestarea publică de către dl Botnari a afirmaţiilor sale din 19 aprilie curent.

The following two tabs change content below.