”Satul pentru mine este evadare din haosul urban”

Victor Gălușcă, foto: Nadejda Roşcovanu

 

Interviu cu regizorul Victor Gălușcă, Premiul 1 la Festivalul ”Cronograf”, secțiunea Producții locale, pentru filmul ”Cine iubește și lasă”

Victor Gălușcă, spune-mi te rog, când ai descoperit Festivalul Internațional de Film Documentar ”Cronograf”?

În anul 2013, pe atunci eram în primul an de facultate (la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice – n.n.).

– A fost o ambiție a ta să participi neapărat la ”Cronograf”?

A fost, și este. ”Cronograf” este cel mai bun festival de film documentar din țară, și filmul documentar este ceea ce aș vrea să fac, deci cred că o să ne întâlnim des.

– Unde te-ai născut? La țară?

M-am născut în Strășeni. Copilăria mi-am petrecut-o pe dealuri, unde vedeam filme derulându-se în realitate. Abia mai târziu am descoperit posibila reproducere a realității.

– Ce specialitate ți-ai ales la AMTAP?

Am absolvit AMTAP în 2016, specialitatea Regie-Montaj Film. Conducătorul cursului a fost Mircea Chistruga. Vlad Druc și Dumitru Olărescu mi-au fost profesori.

– Ce filme documentare te-au format?

”Omul cu aparatul” de Dziga Vertov, ”Glas, Zoo, Aleman” de

Bert Haanstra, ”Il pianeta azzuro”, ”Voci nel tempo”, ”Al primo sofio di vento” de Franco Piavoli, ”Belovy” de Viktor Kossakovski- Svyato. Astea sunt puținele filme pe care mi le amintesc acum.

– Cine ți-a sugerat tema filmului prezentat în concurs la ”Cronograf 2017”?

Intuiția.

– Cât timp ai lucrat la filmul ”Cine iubește și lasă”, câștigător al Premiului 1 la ”Cronograf”? Ai avut o echipă? Cine a făcut imaginea, montajul etc.?

Tot lucrul a durat vreo 3-4 luni. Mă ajuta cu imaginea Andrei Moraru. În rest am lucrat singur.

– Cât de importante sunt pentru tine claritatea, limpezimea imaginii, sonoritatea, muzicalitatea filmului? De ce ai preferat muzica lui Anatol Ștefăneț?

Toate sunt importante, ele fiind părți componente ale filmului. Totuși, într-un film contează mai mult ideea, dramaturgia și informația pe care o dă, acea sămânță care își caută solul. Am ales muzica lui Anatol Ștefăneț pentru că e foarte potrivită cu filmul.

– În ce sate ați făcut filmările?

În satele Roșietici, Țâra, Rogojeni și Cenușa de pe maulul Răutului.

Cadru din filmul documentar ”Cine iubește și lasă”

– În film ați inclus fotografii din secolul trecut, în care sunt surprinse secvențe din viața sătenilor, casele lor, unele săpate în stâncă, hore ale țăranilor, nunți, întâlniri de sărbători. Sunt fotografii foarte calitative, emoționante, cu personaje reale, parcă readuse la viață. De unde ați luat aceste fotografii? Cine e autorul lor?

Când filmam în satul Roșietici, într-o casă părăsită am descoperit întâmplător câteva negative împrăștiate pe jos. Apoi am mai fost o dată în acea casă, împreună cu colegul Andrei Moraru, și am mai văzut căzând din pod niște negative. Ne-am urcat în pod și acolo am descoperit câteva cutii, circa 4000 de negative din anii 60. Autorul lor este Zaharia Cușnir. A murit în anul 1993. I-am spus fotografului Nicolae Pojoga despre negative, el a rămas impresionat de imagini, consideră că e o arhivă foarte prețioasă. Nicolae Pojoga a vorbit și cu rudele lui Zaharia Cușnir. Acum lucrăm la digitalizarea colecției, la editarea unei cărți de fotografii și la organizarea unei expoziții. Cartea-album urmează să apară până la finele acestui an. Toți cei care au reuşit să vadă colecția lui Zaharia Cușnir, sunt de părere că avem de-a face cu cel mai bun fotograf din Moldova.

– E uimitoare această descoperire, e un semn că memoria nu se pierde! Mai spune-mi te rog, mai există în sate căsuțe săpate în stânci, ca niște mici fortărețe?  

În Roșietici, doar două persoane mai locuiesc în astfel de case. În schimb, în satul vecin, Țâra, sunt mai mulți țărani ce-și duc traiul în așa locuințe, ei le numesc bordeie ori băști.

– Tema filmului tău e satul părăsit. Ți-ai luat adio de la sat, de la lumea rurală?

Nicidecum. Satul pentru mine este evadare din haosul urban, merg la țară ori de câte ori am ocazia.

– Ce alte filme din festival te-au impresionat, poate din Secțiunea principală?

”Dead Ears” de Linas Mikuta, ”A Bastard Child” de Knutte Wester, ”Third Class Travel” de Rodion Ismailov, ”The Thunder Feast” de Santiago Maza, ”A marriage story” de Helena Trestikova.

– Cum crezi, de ce așa de puține filme au fost în secțiunea Producții locale?

Lumea mai degrabă face videoclipuri. Asta-i piața. Documentarul nu este plătit și ai nevoie de perseverență și dedicație ca să faci unul.

– Care sunt cele mai mari dificultați pentru cei ce fac film documentar în Republica Moldova?

Cea mai mare dificultate este de a deschide ochii și a observa. În rest, toate se fac dacă este dragoste pentru film și oameni.

– Ce mesaj le-ai adresa începătorilor?

Dacă nu reușești din prima, o să meargă din a doua sau a treia. Răbdare și perseverență!

– Felicitări pentru premiu și mult succes în continuare!

The following two tabs change content below.