Satul lui Alexandru Donici rămâne fără şcoală

Copiii: „Vrem ca cei de „sus” să se gândească la copii, înainte de-a lua decizii”

Veche de peste 577 de ani, localitatea e pe cale de dispariţie

Pe moşia fostei familii boiereşti Donici din r. Orhei, primăvara se plimbă nestingherit, parcă cerşind ajutor pentru salvarea localităţii cu vechime de de circa şase veacuri. Satul fabulistului a ajuns semipustiu, într-o depopulare fără precedent. În 2012, acolo s-au născut opt copii, patru dintre care împreună cu familiile lor nu locuiesc în localitatea de baştină. Dacă, în urmă cu trei decenii, în două clase paralele învăţau până la 60 de copii, acum 15 ani, o clasă număra circa 20 de elevi, în prezent sunt între cinci-opt învăţăcei într-o clasă.

Satul vestiţilor boieri care au lăsat urme adânci: un conac impresionant de secol XIX, o biserică superbă, copie a uneia dintre catedralele importante ale Sankt-Petersburgului, un izvor din care şi azi sătenii beau apă, dispare văzând cu ochii. Primul semn e închiderea Gimnaziului Donici, conform deciziei Direcţiei Raionale Învăţământ, Tineret şi Sport Orhei de a lichida instituţia, din 1 septembrie 2013, în vederea aplicării unui plan de restructurare a şcolilor cu mai puţin de 90 de copii.

„Fără şcoală, satul e pierdut”

Dacă în perioada sovietică, în şcoala din satul Donici studiau până la 170 de elevi, în prezent învaţă doar 63, care vor fi nevoiţi să se deplaseze la gimnaziul din satul vecin, Camencea. Deşi copiii şi profesorii se plâng că satul le este „decapitat” de o şcoală-simbol, Eudochia Ştefârţa, şefa direcţiei, ne-a explicat în termeni seci că şcoala nu este rentabilă, ca şi alte 20 de instituţii de învăţământ din cele mai depopulate sate din r. Orhei, în condiţiile noii formule de finanţare a Ministerului Educaţiei.

Dascălii rămân pe drumuri şi îşi exprimă revolta că munca lor de zeci de ani pentru crearea unei instituţii atractive nu doar pentru copii, dar şi pentru marile personalităţi culturale de pe ambele maluri ale Prutului e spulberată. „Satul fără şcoală este un sat pierdut şi fără viitor. Ne-am făcut cinstit meseria, pentru că se văd rezultatele. Absolvenţii noştri sunt înmatriculaţi la instituţii de învăţământ superior. Mai am puţin până la pensionare şi mă doare sufletul pentru elevii noştri. Imaginaţi-vă, copii de clasa întâi să se trezească, zilnic, la ora şase dimineaţa, pentru a se deplasa la şcoala din satul vecin!”, spune Maria Morozan, profesoară la clasele primare.

„Aşa se respectă drepturile copilului?”

„Domnii de sus ne tot repetă sloganul: „Copiilor – o şcoală mai bună!”. I-am întreba: le va fi mai bine să fie purtaţi zilnic pe drumuri şi să studieze într-un colectiv străin? Aşa se respectă drepturile copilului, despre care se vociferează de la tribune? Ani de zile, elevii noştri au fost mândri de satul lor de baştină, cu o semnificaţie istorică deosebită. Şcoală e instituţia la care vin copiii cu flori, admiraţi de tot satul. E un loc unde de Paşte şi de Crăciun, oamenii se adună să-şi exprime bucuria sărbătorilor, unde ascultă o poezie, un cântec. Fără şcoală, satul e pierdut”, declară la unison dascălii.

Primăriţa Vera Căruntu îndeamnă sătenii să investească acasă

Radu Moţoc, preşedintele Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina” Galaţi, e un mare prieten al Gimnaziului Donici. A sponsorizat o clasă de la întâia la a noua. Nouă ani de zile a adus cadouri de Crăciun pentru toată şcoala. La finele fiecărui an, el menţiona cei mai buni elevi şi cei mai buni profesori. Odată cu aplicarea „reformei”, vor dispărea şi aceste tradiţii. Şcoala menţine o strânsă prietenie cu Uniunea Scriitorilor şi Uniunea Artiştilor Plastici. Deseori, la gimnaziu se organizează expoziţii de pictură. Întâlnirile de suflet cu scriitorii sunt de neuitat. Odată cu lichidarea gimnaziului, moare ultima speranţă că satul va rămâne un „leagăn” al spiritualităţii româneşti şi că va progresa, cred dascălii.

„Nu e reformă în educaţie, ci un adevărat dezastru”

Ecaterina Silacov este de 15 ani directoare adjunctă la Gimnaziul Donici, cu vechime de peste 30 de ani în şcoală. „Ne păre rău că elevii noştri vor umbla pe drumuri. Dacă mai există şcoală, mai are pe ce se sprijini satul. Soluţia cea mai bună era să ne lase să activăm într-o aripă a clădirii, pentru a face nişte economii. Am fi putut reorganiza procesul de studii în două schimburi. Se putea rezolva problema altfel, dar nu ni se permite. Pretinsa reformă din educaţie va aduce un val de cetăţeni necărturari. Va creşte numărul celor analfabeţi. Motivul închiderii gimnaziului nu e calitatea studiilor, ci economisirea pe baza profesorilor şi copiilor. Aceasta nu e reformă în educaţie, ci un adevărat dezastru”, observă Ecaterina Silacov.

„O reformă veritabilă ar fi însemnat posibilităţi de rămânere într-un spaţiu mai mic acasă. Copiii să studieze în satul lor, nu să întârzie la ore, în satul vecin. Au rămas copiii din familii social vulnerabile şi dacă vor fi obligaţi să se deplaseze zilnic cu autobuzul într-o altă localitate, există riscul abandonului şcolar”, consideră Anastasia Patraş, profesoară la clasele primare.

Pe moşia fostei familii boiereşti

Satul Donici (fostul Bezin) e situat în braţele codrilor, scăldat de iazuri, la doar 20 km de Orhei şi la 34 km de Chişinău. Peisajele de un farmec unic în Europa atrag turiştii, în special scriitorii şi oamenii de artă. Spre uimirea unor diplomaţi străini, care se retrag uneori la conacul vestitei familii Donici pentru a se bucura de privelişti, localnicii nu-şi mai văd viitorul acasă. Memoria pentru satul încărcat de istorie nu mai contează pentru tinerii care îşi iau „zborul” de acolo fără regrete. Chiar şi foşti învăţători bătrâni rămân în grija asistenţilor sociali, pentru că ai lor copii au plecat în ţări străine pentru a-şi „clădi” un viitor mai bun. Majoritatea celor în vârstă mor în singurătate.

Nimeni dintre cei plecaţi nu a riscat să deschidă acasă o cât de mică afacere. Satul e încă dominat de case arătoase de pe timpul URSS. Cândva, la Donici, se năşteau câte cinci-şapte copii în fiecare familie. Dacă odată era dificil pentru săteni să obţină locuri de casă, în prezent aici se construiesc cel mult două case pe an. Deşi criza demografică face ravagii, încă nu s-a ajuns la situaţia unor gospodării ruinate şi primăriţa Vera Căruntu e optimistă în privinţa întoarcerii migranţilor acasă. Ea susţine că mulţi dintre cei plecaţi vor reveni în sat pentru că într-o Europă în criză nu au şanse de a se integra.

Un singur agent economic în trei sate

În urmă cu şase ani, când a venit în fruntea Primăriei Donici, din care fac parte trei sate – Donici, Camencea şi Pocşeşti – sătenii cărau apa cu căldarea. Cu mici forţe în rezolvarea marilor probleme locale, cu doar şase funcţionari, doamna primar ne dovedeşte că e o bună gestionară şi patriotă. Întâi de toate, a obţinut finanţare pentru construcţia apeductului în Donici şi Pocşeşti, la Camencea e încă în stadiu de proiect. A purces la alimentarea cu gaz a comunei. Cu ajutorul Ambasadei Germaniei, a reparat grădiniţa din Camencea. „Nu ne pierdem curajul, în condiţiile unui buget auster. Tot ce facem pentru comună sperăm să fie durabil, nu doar pentru ziua de azi. Ar fi bine ca localnicii noştri să muncească la Chişinău şi să locuiască în condiţii normale, în satul Donici”, zice primăriţa.

Un singur agent economic activează în comună, fost preşedinte de colhoz. Are circa 80 de angajaţi în cadrul unei cooperative agricole. În fiecare an, omul crede că îşi va încheia afacerea, însă nu-l lasă sufletul să renunţe, oricât de greu i-ar fi.

„N-o să vină străinii să ne dea de lucru”

Donici ar putea deveni o zonă turistică excelentă. „Nu avem oameni cu iniţiative în această privinţă. Mi se plâng consătenii că nu au locuri de muncă şi eu le spun că noi trebuie să le creăm, că n-au să vină străinii să ne dea de lucru.

„Avem bazine acvatice deosebite. Cu ani în urmă, ne-a vizitat un potenţial investitor să cumpere un iaz şi nişte terenuri, pentru a construi o staţiune. Ne-a promis că va face investiţii în infrastructură şi oamenii au protestat, motivând că vor să fie gospodari în satul lor. Acei gospodari vorbeau în numele copiilor lor, în speranţa că vor rămâne la baştină, dar n-a fost să fie. Copiii lor au plecat, au devenit avocaţi, medici, chiar întreprinzători”, povesteşte Vera Căruntu.

Majoritatea bătrânilor din sat au pensii mici şi au nevoie în permanenţă de asistenţă medicală şi socială. La medic pot ajunge în satul vecin şi, deseori, când solicită ajutor material la Orhei, sunt refuzaţi. Dacă au măcar un televizor, nu obţin nimic, de aceea primăria reuşeşte cu greu să facă faţă nevoilor micii armate de bătrânei.

Salvaţi casa lui Alexandru Donici!

Conacul Donici

Pe deal, în chiar inima satului, admirăm ctitoria familiei Donici, unde e situat şi cavoul acesteia. La doar câţiva metri, se află casa memorială a lui Alexandru Donici, unde în 1806 s-a născut şi şi-a petrecut copilăria clasicul literaturii române. Primăria şi-a propus să amenajeze în imediata vecinătate a conacului un parc, ce necesită investiţii greu de obţinut. Mai dificil e cu restaurarea şi paza Casei-muzeu „Alexandru Donici”.

În perioada sovietică conacul era mai bine întreţinut şi protejat. „De la inaugurarea acestui muzeu, din 1976, nu s-au făcut investiţii în restaurarea istoricului imobil. În fiecare an, realizăm câte o reparaţie cosmetică. E nevoie de refacerea urgentă a acoperişului. Apar tot mai multe crăpături în pereţi. Gardul din fier a fost instalat la repezeală într-o electorală. Or, bătrânii selectau pentru gardurile de cândva nuiele din lemn tare de stejar sau frasin”, afirmă Alexandru Ciobanu, directorul Casei-muzeu „Alexandru Donici”.

Muzeul se află în gestiunea mai mult teoretică a Consiliului Raional Orhei, care îi oferă, în special, lemne de foc şi oamenii sunt bucuroşi că, rămaşi fără cărbuni, iarna a fost mai blândă. În urmă cu şase ani, fostul ministru al Culturii, Artur Cozma, a promis primăriei că va aloca 600 mii de lei pentru schimbarea acoperişului. „Cozma a promis mai multe pentru acest muzeu şi nu şi-a respectat angajamentul. În fiecare an facem demersuri la Secţia Raională Cultură să ne sprijine în restaurarea muzeului, însă bani nu se mai găsesc”, remarcă directorul casei memoriale.

Casa memorială „Alexandru Donici”

Primăriţa Vera Căruntu a făcut un apel către localnicii migraţi peste hotare, pentru salvarea satului. „E mare ciudăţenie să dispară o localitate, situată la distanţe mici de Orhei şi Chişinău. Am avut câteva mesaje de la migranţii noştri care spun că nu vor rezista, în condiţii de criză europeană. Îi aşteptăm acasă, pentru a renaşte locul de unde ni se trag rădăcinile”.

„Ne lipsesc oamenii de iniţiativă, clăcile de odinioară. Vrem ca oamenii să fie săritori la nevoie. Cu regret, sunt demoralizaţi şi cu greu pot fi scoşi din curţile lor la câte o înmormântare. Pământurile deseori sunt lăsate pârloagă. Încercăm să mai ridicăm moralul oamenilor, măcar la hora satului, de hram.”

Angelina Olaru  

The following two tabs change content below.