Satul înconjurat de ape

INUNDAŢII // Satul Zagarancea din raionul Ungheni a devenit o insulă, înconjurată de ape, unde persistă mirosul de baltă şi îşi fac de cap ţânţarii

Pentru locuitorii satului Zagarancea, Prutul a devenit anul acesta un adevărat coşmar. După ce au muncit terenurile agricole, în speranţa că iarna vor avea ce mânca, aceştia şi-au văzut munca de o vară acoperită cu ape. La trei săptămâni de la inundaţii, apa încă mai persistă, iar acum seara este imposibil să stai afară din cauza mirosului de baltă. Şi parcă acestea nu ar fi de ajuns, ţânţarii s-au înmulţit. Nu poţi sta afară pentru a te răcori după căldura zilei nici cinci minute.

Locuitorii satului Zagarancea îşi încep ziua cu o “inspecţie” pe vârful dealului. “E mai puţin ca ieri, a ajuns la Valea la cartofi”, spune un bărbat vecinului său. “N-ai ce-i face, dacă toată valea e acoperită cu apă, nici un fir de buruian nu ai de unde să aduci pentru animale, iar roada toată e la pământ”, spune Grigore, locuitor al satului.

“Prutul a stricat pâinea oamenilor”

“Până acum câteva zile, parcă trăiam pe o insulă, înconjurată de ape. Acum Prutul s-a retras cu 1,20 metri şi au apărut mai multe insuliţe”, a declarat pentru JURNAL Mihai Burlacu, primarul satului. Acesta a menţionat că localitatea era situată în apropierea râului. “În 1973 – 1974, a venit o apă mare şi a inundat tot satul. Autorităţile locale de atunci au repartizat oamenilor loturi de pământ în deal şi sătenii şi-au făcut case acolo, iar locurile unde s-au aflat până atunci casele sătenilor le-au fost repartizate ca terenuri agricole”, spune primarul.

Nina, o zagaranceancă, îşi are lotul sub deal. “Când venea Prutul, mai inunda socile (loturile – m.l.) oamenilor, dar la mine nu ajungea niciodată, căci sunt sub deal. Anul acesta a fost fratele meu la mine la soci şi mi-a spus că apa îi ajungea până la brâu. Nu mă duc să mă uit, că nu am nimic, nici măcar un cartof pentru borş”, oftează femeia.

“A stricat pâinea oamenilor, iată ce s-a întâmplat”, spune Alexei, un locuitor al satului. “De când au venit apele nu am putut să mă duc la lotul meu să văd ce e acolo, e mai lângă Prut”, spune bărbatul. “Mă duc acum să aduc nişte buruian pentru porci, dar e greu să găseşti”, continuă săteanul, după care se întoarce şi se duce mai departe.

Mihai Burlacu spune că apa a inundat în comuna Zagarancea 120 de ha de terenuri agricole, 260 de ha de păşuni şi 50 de ha dintr-o gospodărie agricolă. “Când au fost inundaţiile din 2008, oamenii au primit câte 100 de lei pentru un ar, anul acesta însă nu avem niciun rezultat încă. Am făcut lista persoanelor care au avut de suferit şi am prezentat-o Direcţiei agricole raionale. Acolo mi-au spus că nu ştiu ce să facă, dar că vor păstra lista, până vor primi de la Chişinău vreo indicaţie”, spune primarul.

“Trei vagoane de ţânţari şi miros de baltă”

Oamenii însă aşteaptă un ajutor din partea autorităţilor centrale. “Au depus o muncă enormă, iar acum nu ştiu ce să fac, se apropie toamna, iar din roada lor nu a rămas nimic. Din partea Guvernului nu am primit niciun răspuns”, susţine Burlacu. Contactaţi telefonic, oficialii din cadrul Direcţiei Agricole raionale nu au fost de găsit.

În acelaşi timp, primarul spune că localitatea nu are construit niciun dig de protecţie. “După inundaţiile din 2008, am încercat să-i conving pe oameni să ne dea o parte din terenuri. Am primit însă refuz, motivând că dacă nu i-au inundat anul trecut, poate va trece. Sper că după anul acesta să se gândească şi să fie de acord”, comunica Burlacu.

Şi fiindcă un necaz nu vine de unul singur, apele au adus cu ele mulţi ţânţari, făcând viaţa sătenilor şi mai grea. “Au adus vreo trei vagoane şi le-au descărcat la noi în sat şi nu le-au mai luat înapoi”, glumeşte Nina. “Dacă vrei să stai afară, este imposibil, eşti înconjurat de ţânţari din toate părţile şi eşti nevoit să fugi în casă. Acolo însă e cald, trebuie să deschizi geamul, dar cum să faci asta, când insectele acestea îţi intră în casă?! Iaca aşa trăim noi!”, spune femeia.

Primarul susţine că insectele au apărut de vreo trei zile. “Am să mă adresez la Direcţia ecologică raională, la Centrul naţional de Medicină Preventivă, să ne ajute, dar încă nu am reuşit să facem nimic”, recunoaşte Mihai Burlacu.

Capac la toate, când se lasă seara, satul este învăluit de un miros de baltă. “Apa a început să crească cu trei săptămâni în urmă şi de atunci a acoperit toată valea. Seara, de la apa stătută se ridică spre sat un miros care îi face pe oameni să se ascundă în casă şi să închidă geamurile şi uşile”, spune primarul localităţii.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)