Satul din PMAN

PROTEST // Cine sunt protestatarii din faţa guvernului

Casa Guvernului este asaltată de trei corturi care adăpostesc opt persoane, oameni ce vor să fie auziţi de autorităţi şi de oamenii simpli: veteranul Războiului de la Nistru, Tudor Pânzari, familia unor refugiaţi din Ucraina, Galiţin, şi familia de slabvăzători Proţiuc.

De ceva timp, în faţa clădirii Guvernului, s-au instalat trei corturi. Cei care au ridicat aceste corturi, deşi se află chiar în centrul oraşului, chiar sub nasul guvernanţilor, nu simt încă grija acestora.

 

Voluntar la război

Tudor Pânzari, veteran al Războiului de pe Nistru, protestează mai bine de un an. Iniţial, şi-a amplasat cortul în faţa Ambasadei SUA, pe 12 iulie 2010, iar pe 29 septembrie  l-a mutat în faţa Guvernului. Tudor Pânzaru, în vara anului 1992, având 29 de ani, a plecat la Nistru ca voluntar, în urma numeroaselor îndemnuri pe care le auzise la radio şi televiziune. A fost nevoit să lase arma din mâini în toamnă, când a suferit o contuzie în timp ce salva un camarad. Pe Ion Arapan, rănit grav, l-a târât doi kilometri până la ambulanţă. În timp ce îl transporta pe rănit a fost contuzionat la cap. În urma unei deflagraţii, i-a nimerit o schijă în ceafă. Acum Ion Arapan locuieşte în satul Saharna Nouă, r. Rezina, are trei copii, doi băieţi şi o fată. Pe toţi trei i-a conceput după război. Contactat de JURNAL, Ion Arapan a spus că ţine permanent legătura cu Tudor Pânzari şi îi datorează viaţa.

9 lei pentru un erou

În 2002, după ce i-au fost paralizate mâna şi piciorul stâng, Tudor Pânzari a suferit o intervenţie chirurgicală la cap. În timp ce se afla la spital, a fost demolat un bloc din Căuşeni unde avea un apartament. Acum, Tudor Pânzari cere un loc de trai şi o pensie. Deocamdată, statul îi oferă o pensie de invaliditate de 310 lei şi o sumă batjocoritoare de 9 lei pentru faptul că a participat la Războiul de pe Nistru.

Deşi au fost mulţi voluntari la Nistru, nu există o lege care să-i recunoască drept participanţi la război. Din această cauză, voluntarii nu au o pensie pe care o au poliţiştii participanţi la război.

A cerut azil, dar a ajuns la închisoare 

Un alt cort din faţa Guvernului adăposteşte o familie de refugiaţi din Ucraina. Olga Galiţina şi fiii săi minori Serghei (17 ani), Alexandru (16 ani) şi Vladimir (10 ani) protestează de vineri, 10 iulie, ziua în care au fost alungaţi din Azilul pentru refugiaţi de pe bulevardul Dacia 60/4 din Chişinău.

În urma unor formalităţi confuze, capul familiei, Vladimir Belobaba, nu a putut obţine cetăţenia unui stat din fosta URSS. De origine română, Vladimir Belobaba s-a născut în Kazahstan, doi dintre copiii săi s-au născut în Armenia, iar mezinul, în Ucraina. Numai Olga Galiţina şi mezinul Vladimir deţin cetăţenia Ucrainei, soţul şi doi dintre copii nu au reuşit să o obţină din cauza că nu s-au născut în această ţară.

Un an în urmă au decis să ceară azil autorităţilor Republicii Moldova. Au trecut frontiera prin Transnistria şi au ajuns la Chişinău. Aici, Vladimir a reuşit să obţină protecţie umanitară şi un loc de trai pentru familia sa în Azilul pentru refugiaţi din Chişinău.

Mai târziu, structurile de forţă au stabilit că a trecut frontiera ilegal, fără acte. Pentru aceasta a fost încarcerat şase luni în martie 2011 în Penitenciarul Pruncul, chiar dacă, după spusele soţiei Olga, are cancer la gât şi respiră cu ajutorul unui tub special.

În urma arestării capului familiei, Olga şi copiii au început să se confrunte cu un şir de probleme de ordin birocratic. Li s-a suprimat ajutorul financiar pentru refugiaţi de 1500 de lei şi au fost obligaţi să părăsească Azilul pentru refugiaţi. Olga Galiţina spune că nu poate pleca în Ucraina pentru că nu a primit de la Direcţia Refugiaţi un document că a locuit legal în Republica Moldova. Din această cauză, nu poate trece vama, dar şi nu-şi poate lăsa soţul la închisoare singur.

Copiii mănâncă „Mivina”, iar mama ţine greva foamei 

Olga Galiţina se află de mai bine de o săptămână în greva foamei, copiii săi se alimentează cu „Mivina” şi pateu. Merg la toaleta publică din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, care este deschisă până la ora 21. Pentru a face baie, băieţii merg la iazul de la bariera Sculeni. După ce se scaldă, caută prin oraş şi suburbii pomi cu fructe coapte, prune sau zarzăre, pe care le culeg şi le duc la Piaţa Centrală pentru a le vinde cu 7-8 lei kilogramul. Astfel câştigă câte un bănuţ pentru a se întreţine. Când au venit în PMAN pentru a protesta, nu aveau nici cort, nimic. Au făcut rost de cort de la alţi protestatari – familia Proţiuc. Aceasta le-a oferit cortul său. Familia Proţiuc a dormit câteva zile la rude, apoi a făcut rost de bani şi şi-a cumpărat un cort pentru ei.

Slabvăzătorii fără locuinţă

Pe 10 mai 2011, Natalia şi Stanislav Proţiuc au ieşit să protesteze în faţa Guvernului împotriva faptului că familia lor, formată din patru persoane, toţi invalizi de gradul 1, au fost expulzaţi din două cămine, rămânând pe drumuri. Au fost alungaţi din căminul din Bălţi după ce o comisie sanitară, în urma unor inspecţii, a demonstrat că blocul căminului nu corespunde normelor sanitare.

Într-adevăr, podeaua era putredă, pereţii mucegăiţi, prin tavan curgea apă. Au locuit în cămin din 2001 până în 2008 atât timp cât au lucrat la SRL „Optimist-Etern”, iar când au fost concediaţi de la întreprindere au pierdut automat dreptul de a ocupa spaţiul locativ.

Fiica Natalia este şi ea bolnavă. Are sindromul autist şi este oarbă. Atunci, în 2008, au decis să vină la Chişinău unde au primit o cameră într-un cămin de la Asociaţia Orbilor. De fapt, ulterior s-a adeverit că odaia din cămin le-a fost dată în chirie la preţul 102 lei pe zi. Absurd, dar adevărat – datoria familiei Proţiuc faţă de Asociaţia Orbilor a ajuns la 186 mii de lei. Asociaţia Orbilor a obligat familia Proţiuc să elibereze căminul. Familia Proţiuc se va afla în faţa Guvernului până ce autorităţile le vor da un loc de trai.

Vadim VASILIU

Foto: Nadea Roşcovanu

The following two tabs change content below.