„Satul Bardar o vrea pe Maia Sandu Preşedinte”

bardar-f-nadea-roscovanu

Ecaterina Tonu, medic de familie din s. Bardar

Satul Bardar din raionul Ialoveni, care este situat la o distanţă de 24 km de Chişinău, i-a acordat Maiei Sandu cele mai multe voturi din toată Republica Moldova, circa 86%. Din 2.330 de voturi valabil exprimate, 2.002 au mers către Maia Sandu, restul fiind pentru Igor Dodon, Iurie Leancă şi Mihai Ghimpu. Localnicii spun că s-au mobilizat deoarece vor o schimbare şi s-au săturat de promisiuni şi vorbe goale.

La alegerile din 30 octombrie, raionul Ialoveni a acordat cel mai mare număr de voturi Maiei Sandu – peste 66%, clasându-se pe primul loc în Republica Moldova. Cel mai activ au votat pentru candidatul PAS locuitorii din satul Bardar. Aceştia sunt mândri că au acordat cele mai multe voturi Maiei Sandu şi spun că abia aşteaptă turul doi. „Ne mândrim cu satul nostru şi ne vom ruga ca Maia Sandu să câştige în turul doi”, ne spune Veronica Macovei, vânzătoare la una din alimentarele din sat. Norocul nostru a fost să o întâlnim pe Ecaterina Tonu, medic de familie, care o cunoaşte pe Maia Sandu de când era elevă. „O cunosc de mic copil, suntem dintr-o localitate, satul Risipeni, raionul Făleşti. Îi cunosc foarte bine şi pe părinţii Maiei, nişte oameni deosebiţi, exemplu pentru toţi sătenii. Mama sa mi-a predat educaţia muzicală, iar Maia era o fire plăpândă, gingaşă, a fost o elevă foarte bună şi de atunci ştiam că va fi o persoană de vază în viaţă”, povesteşte femeia. Ecaterina Tonu ne mai spune că, de 26 de ani, locuieşte în satul Bardar şi este foarte fericită pentru consăteanca sa, candidat la funcţia de preşedinte care a acumulat cele mai multe voturi în satul lor.

Punctajul maxim pentru Maia Sandu în câteva localităţi din centrul republicii:

Satul Bardar, r. Ialoveni – 85,92%

Satul Măgdăceşti, r. Criuleni – 82,69%

Satul Pojăreni, r. Ialoveni – 80,52%

Satul Costeşti, r. Ialoveni – 80,11%

Igor Dodon strică imaginea ţării

Cu toate că era luni, 31 octombrie, o zi posomorâtă, locuitorii satului Bardar mişunau pe străzile satului. Pe soţii Ţapeş i-am întâlnit în preajma unui magazin întrebându-i dacă ştiu că localitatea lor a votat masiv pentru Maia Sandu. Ion Ţapeş ne-a răspuns că „altfel nici nu se putea”. „Cum să nu ştim? Am fost observator la alegeri. Acum, în turul doi, Dodon, dacă ar fi cavaler, i-ar ceda locul unei doamne, aşa ar fi corect, dar el nu va face un asemenea gest”, ne spune zâmbind bărbatul. Ambii soţi ca şi ceilalţi localnici de vârsta a doua sunt dezamăgiţi de toate fărădelegile ce se întâmplă în republică, cel mai mult regretă că tinerii pleacă peste hotare şi că nu-şi văd nepoţii decât prin intermediul internetului. „Ne-am săturat de vorbe goale, în ţară totul se vinde, se demolează, tinerii pleacă, bătrânii rămân singuri şi neajutoraţi”, menţionează cu supărare în glas doamna Ţapeş. Unul din reprezentanţii primăriei, care nu a dorit să ne dea şi un nume, ne-a declarat că satul Bardar o va vota şi în turul doi pe Maia Sandu deoarece Igor Dodon strică imaginea ţării.

bardar1nadeajda-roscovanu-photo

Marcel Spânu

„Noi suntem un sat european”

La alegerile din 30 octombrie cea mai mică rată de participare au avut-o tinerii deoarece aceştia se declară dezamăgiţi de situaţia politică din republică şi afirmă că vor să plece peste hotare. Marcel Spânu din satul Bardar, care are 20 de ani şi este student, la fel ca şi alţi tineri, se gândeşte să plece din ţară, mai ales, spune el, în cazul în care în turul doi al alegerilor prezidenţiale câştigă Igor Dodon. „Mă bucur că satul nostru i-a dat Maiei Sandu aproape 86 de procente din voturi, m-au sunat şi colegii de facultate şi m-au felicitat. Noi suntem un sat european şi vrem să facem parte din Europa. Satul Bardar o vrea pe Maia Sandu preşedinte! Doar Maia ne poate ajuta, vrem stabilitate aici, acasă. În caz că Dodon câştigă, eu la sigur plec peste hotare”, spune băiatul.

În satul de baştină al Maiei Sandu, Risipeni, raionul Făleşti, locuitorii i-au acordat acesteia 54,36%. Președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, a venit marţi, 1 noiembrie, cu un mesaj către locuitorii din Ialoveni. „Dragi ialoveneni, până a declara Cod galben și 11 zile de foc continuu, vreau să Vă mulțumesc încă o dată pentru votul ferm. Ialoveni este un exemplu pentru întreaga țară fiindcă votul de susținere a fost din partea membrilor și simpatizanților PAS, PPDA, PLDM, PD, PL și chiar PCRM”, se arată în mesaj.

 

The following two tabs change content below.