Sătui măcar de sărbători

În R. Moldova, din cauza sărăciei, unii copii de până la doi ani cântăresc 5-6 kilograme

În Secția Pediatrie pentru copiii cu dereglări metabolice și malnutriții a Spitalului Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga” sunt internați copii cu vârsta de până la un an care suferă de malnutriție, cauzele fiind diverse, principala fiind sărăcia. În ajunul sărbătorilor de Paști, activista Cristina Mastac a mers să-i vadă pe acești copii și mamele lor, aducându-le produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte și încălțăminte donate de oamenii care nu au rămas indiferenți față de soarta acestora.

De la 1 ianuarie 2019, cuantumul indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani pentru persoane neasigurate este de 640 de lei, bani care nu ajung pentru a potoli foamea unui bebeluș care este alimentat artificial.

„Aici sunt internați copiii care mor de foame, copii care elementar nu au ce mânca. Nu pot să-mi imaginez durerea și disperarea care cuprinde sufletul unui bebeluș care plânge disperat de foame. Medicii le vindecă durerea. Întorși acasă, calvarul începe din nou. Pe parcursul a patru ani am identificat cele mai grele cazuri pe care le-am susținut în perioada critică. Din păcate, secția e mereu plină, împreună putem ajuta copiii malnutriți să nu mai îndure foame”, este mesajul Cristinei postat pe pagina sa de socializare, în urma căruia s-au adunat cele necesare acestor copii pentru a putea supraviețui în continuare.

Șefa Secției Pediatrie pentru copiii cu dereglări metabolice de la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga”, Ala Jivalcovschi, a declarat pentru ziarul nostru că, recent, din spital s-a externat un copil de un an și jumătate care cântărește doar 4,7 kilograme.

„Republica Moldova a înregistrat progrese în reducerea sărăciei. În perioada 2010-2015, rata sărăciei la pragul național s-a redus de la 21,9% la 9,6%. Totuși sărăcia extremă mai persistă în mediul rural, constituind 0,3%, adică cel puțin nouă mii de persoane. În mediul rural rata sărăciei absolute constituie 14,5%, comparativ cu 3,1% în mediul urban. Rămân expuse sărăciei gospodăriile în care capul familiei este o persoană vârstnică, gospodăriile formate doar din femei pensionare și solitare, gospodăriile din mediul rural în componența cărora sunt doar persoane în etate, familiile cu adult cu dizabilitate”, se arată în Raportul de evaluare intermediară a Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova 2020”, realizat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.

„Avem copii cu malnutriție severă care, după un timp, se reîntorc la noi. Îmi pare rău că toată lumea este axată acum pe sărbători, îmi pare rău că avem părinți indiferenți care se adresează târziu, iar noi nu mai putem ajuta acel copil, el fiind bolnav pe viață. Sigur că un factor principal este sărăcia, faptul că părinții sunt plecați peste hotare, iar copiii sunt lăsați în grija rudelor care îi hrănesc cu ce apucă. Dar cel mai grav este când părinții, mai ales mamele, sunt dependente de alcool, atunci situația e îngrozitoare”, ne explică șefa secției, Ala Jivalcovschi.

„E plină Moldova de copii chinuiți”

Malnutriţia poate provoca anumite boli infecţioase, prin scăderea imunităţii, reactivarea unei tuberculoze, copiii malnutriţi au dezvoltare neurologică întârziată, tulburări de memorie, dar și o slabă adaptabilitate la stres, susțin specialiștii. Ala Jivalcovschi menționează că malnutriția are diverse cauze – genetice, congenitale, iar unele dintre aceste boli sunt foarte costisitor de tratat.

„Să nu uităm că trăim în țara în care trăim. Sunt boli care au nevoie de bugete enorme. Dacă revenim la fibroza chistică, atunci pot să vă spun că acești copii au nevoie de tratament pe parcursul întregii vieți. De exemplu, ei au nevoie de enzime pancreatice, care ajung să coste până la 1 mie de euro pe an, au nevoie de antibiotice pentru care se cheltuie aproximativ 1 mie de euro pe lună”, susține specialista.

Cei mai mulți copii suferă de malnutriție în primii doi ani de viață. În R. Moldova din 1 ianuarie 2019 cuantumul indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani pentru persoane neasigurate constituie 640 de lei. În cazul uneia dintre maladiile de malnutriție despre care ne vorbea mai sus specialista, acești bani nu ajung nici pentru o zi de tratament.

„Sigur că autoritățile ar trebui să acorde mai multă atenție și suport financiar acestor copii care provin din familii social vulnerabile, dar, din păcate, e plină Moldova de copii chinuiți”, punctează Cristina Mastac, care de câțiva ani are grijă de sute de copii sărmani din acest stat.

La mila oamenilor cu suflet mare

În acest an Cristina împreună cu colegele sale care fac voluntariat, au ajutat și cinci familii ale căror copii suferă de malnutriție, acestea fiind din raioanele Dondușeni, Ștefan-Vodă, Ungheni, Drochia și Chișinău. Acești copii au primit scutece, lapte-praf, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte ș.a.

Atât medicii, cât și Cristina spun că după externarea din spital problemele încep din nou deoarece majoritatea femeilor sunt mame solitare, şomere, care fac abuz de alcool, care nu beneficiază de ajutor social, au doar indemnizația copiilor care ajunge doar pentru scutece. „Cât sunt internați copiii la noi în secție, vorbim non stop cu mamele despre cum trebuie să aibă grijă de copii, să renunțe la alcool, o problemă foarte gravă în societatea noastră”, susține Ala Jivalcovschi.

„E foarte trist, dar nici sa le judecăm nu putem, multe dintre ele au avut o copilărie și o viață chinuită. Dacă vrem cu adevărat să ajutăm un copil, e nevoie să îi ajutăm și mama. Desigur, dacă vedem că nu ai cu cine lucra, implicăm asistenta socială, autoritățile, nu putem rămâne indiferenți. Eu încerc să îi informez cât de cât și juridic, dar îmi este greu să mă descurc cu toţi”, menționează Cristina Mastac, care până în prezent a ajutat 500 de familii și 2700 de copii din R. Moldova.