Sate noi la Prut

COTITURĂ // Nu toate casele pentru sinistraţi vor fi gata până pe 25 decembrie

Muncitorii de pe şantierul de construţie de la Cotul Morii nu cred că săptămâna viitoare vor fi gata toate casele. Asta pentru că unii constructori refuză să lucreze, dacă nu li s-a achitat plata pentru lucrul făcut. Condiţiile climaterice sunt un alt factor. Veniţi din toate raioanele Moldovei să dea o mână de ajutor, oamenii spun că viitorii proprietari ai caselor nu vin să vadă măcar cum evoluează construcţia locuinţelor, chiar dacă deja le-au fost repartizate. În altă ordine de idei, unii locuitori sunt nemulţumiţi de case, pentru că, zic ei, acestea sunt mici.

„Ne ducem acasă, ce să facem aici, dacă am lucrat timp de trei săptămâni şi nu ne-au făcut contracte de muncă şi nici nu ne-au plătit nimic?”, zice un bărbat care îşi mută geanta grea pe umărul celălalt şi o ia la pas spre şoseaua Leuşeni – Chişinău.
Muncitori din toată Moldova

În mai puţin de patru luni, pe locul unde au fost terenuri arabile, cultivate cu porumb şi floarea-soarelui, au răsarit acoperişurile roşii sau maro ale caselor de locuit pentru sinistraţii din satul Cotul Morii şi Sărăteni. Cele două localităţi sunt despărţite de un drum. În unele locuinţe arde un bec, dovadă că muncitorii lucrează la finisaje, iar pe stradă poţi să întâlneşti câte un constructor care, la vederea aparatului de fotografiat, dispare în casă. „Nu suntem îmbrăcaţi pentru fotografiat”.

„Sunt mai puţini muncitori, azi e sâmbătă şi oamenii pleacă acasă, să mai vadă familia, să-şi spele hainele şi să aducă de mâncare”, ne spune Anton, în timp ce agită amestecul pentru finisaj. „Noi suntem veniţi aici din toate raioanele, eu sunt din Teleneşti. Am terminat de adunat roada de pe câmp, iar din octombrie am venit să dau o mână de ajutor aici. Băiatul care se ocupă de firele de electricitate este din Orhei”, ne spune bărbatul.

Acesta a menţionat că pe şantierul de construcţie de la Cotul Morii lucrează mai multe firme. „Fiecare are un număr anumit de case de ridicat. Firma noastră are 13 case, care au fost deja ridicate şi au rămas doar lucrările de finisaj”, adăugă bărbatul.

Cinci patrule activează pe şantier

Cu toate acestea, constructorii nu împărtăşesc optimismul Ministerului Construcţiei, care anunţa că vor termina până săptămâna viitoare toate casele. „Noi lucrăm, chiar dacă nu am primit leafa, dar din partea cealaltă a drumului, unde este deja Cotul Morii, dacă nu primesc banii, aprind focul şi nu fac nimic până nu li se plăteşte pentru lucrul făcut”, povesteşte Jenea, în timp ce instalează firele de electricitate în perete. „Nu depinde totul de noi. Dacă timpul se răceşte, nu vom putea să ridicăm casele din temelie, pentru că îngheaţă. Zilele acestea am pus o uşă la una din casele de la început, dimineaţa când am venit, uşa nu mai era. Au furat-o”, spune bărbatul.

La intersecţie, poliţistul care patrulează opreşte o maşină, verifică portbagajul autoturismului şi lasă şoferul să-şi continue drumul. „Sunt cinci patrule, din păcate acolo unde s-a furat uşa nu patrulează nimeni”, declară pentru JURNAL omul legii, în timp ce îşi aşază căciula ca să se apere de vântul rece şi înţepător care nu mai conteneşte.
Muncitorii spun că, deşi unele case sunt gata, nimeni nu locuieşte în ele. „Vor intra când vor fi toate gata”, susţine Anton.

„Nu avem nicio radiotocikă”

Un grup de constructori căptuşesc streşina unei case. „Mai avem aici de terminat şi în faţă şi casa e gata, pot să vină proprietarii să ia lucrul în primire”, a menţionat Alexandru. „Ceea ce fac eu acum nu e periculos, în schimb, mai deunăzi, un cunoscut a instalat un sistem de ventilare pe acoperiş şi era mai-mai să-l dea jos vântul care bătea”, îşi aminteşte bărbatul.

„Ia să ne spuneţi şi nouă, ce se mai întâmplă la noi în ţară, pentru că, dacă intrăm aici, nu mai ştim nimic”, schimbă subiectul Alexandru. „Nu avem nici măcar o radiotocikă mică (aparat de radio) la care să ascultăm ce se mai întâmplă în Moldova noastră”, continuă acesta. După ce i-am împărtăşit ultimele noutăţi, bărbatul răsuflă din greu şi adaugă: „Să vă spun ceva, dacă vor rămâne aceştia la putere, cred că se va termina lucrul, dacă se va schimba, nu ştiu…”, şi-a întrerupt gândul şi s-a întors la streşina pe care trebuie s-o termine.

„Poftim intraţi!”

Pe Aurel Guriţa din satul Cotul Morii, raionul Hânceşti, l-am găsit pregătind ultimele detalii pentru oaspeţii care trebuiau să sosească peste 2 – 3 ore. „Poftim intraţi!”, ne întâmpină Aurel. „Vine soţia mea împreună cu fiica şi cu băiatul să vadă noul nostru cămin”, spune acesta cu emoţie în glas. „Când a venit Prutul, familia mea s-a refugiat în raionul Nisporeni, în sat la socrii mei. Eu am cumpărat pentru mama mea casă în Oneşti şi seara, după lucru, fac o plimbare de o oră până acolo”, glumeşte Aurel Guriţa.

„Hai să vă arăt casa care încă nu-i gata”, ne invită bărbatul. „Iată, aici este camera fetei mele. Ea, cum a intrat în casă, şi-a ales-o. Băiatul a fost mai modest şi a ales una mai mică, iar nouă ne-a rămas ultima”, spune bărbatul. „În casa mare veţi dormi. Aşa se spune pe la noi”, adaugă zâmbind Sergiu, unul din constructori.

Aurel Guriţa a spus că a lucrat la ridicarea caselor de la începutul lucrărilor. „Sunt unul din puţinii locuitori din Cotul Morii care am participat la construcţie. Oamenii din sat nu prea vin aici. Cred că vreo 30 de persoane au fost şi au ajutat sau, din contra, au spus că nu le place”, conchide Guriţa.

Bărbatul ne-a mai spus că noile case au fost împărţite prin tragere la sorţi. „După numărul de membri în familie au fost repartizate case cu două, trei sau cinci camere. Am tras la sorţi numărul casei şi locul unde se va afla. Casa mea are numărul 115”, ne comunică bărbatul, care închide uşa şi intră în casă să facă ultimele pregătiri.


Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)