Şase ani pentru un sac de cartofi

O femeie din or. Bălţi a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru furtul unui sac de cartofi

Elvira Rudcovscaia, în vârstă de 33 de ani, este mamă a patru copii. Cel mai mic dintre aceştia avea o lună şi jumătate când a fost luat de la sânul mamei. Drama s-a produs într-un sătuc din Federaţia Rusă, regiunea Podolsk. Femeia a plecat împreună cu tatăl copiilor la muncă în Federaţia Rusă în 2002. Nu ştiau de decizia Judecătoriei Bălţi care în 2003 i-a condamnat la şase ani de închisoare. Cei doi au fost daţi în urmărire internaţională. În vara anului 2009, în una din seri, în casa pe care o închiriau în sătucul Znamia Oktiabria, din regiunea Podolsk au dat năvală câţiva miliţieni – reprezentanţi ai structurilor de urmărire penală din Moscova, Podolsk, miliţianul sectorist din sătucul în care locuiau şi un reprezentant al organului de urmărire penală din or. Bălţi.

Svetlana Corobceanu

Femeia şi bărbatul au fost încătuşaţi chiar sub ochii copiilor. În vacarmul de ţipete şi plânsete, cei doi au fost urcaţi în dubiţa miliţiei, ea reuşind să le strige copiilor doar că totul va fi bine, iar copiii care aveau pe atunci 15 ani, patru ani, doi ani şi pruncul de doar o lună şi jumătate, au rămas în grija oamenilor legii din Federaţia Rusă.

Mămică tânără

Pe Elvira Rudcovscaia am cunoscut-o la Penitenciarul nr. 13 din capitală. Mă aşteptam să întâlnesc o femeie corpolentă, marcată de cele patru naşteri, de aceea când pe uşa întredeschisă şi-a făcut apariţia gardianul însoţit de o tânără bine îmbrăcată, cu câteva mape cu hârtii subţioară, m-am gândit că ambii sunt angajaţi ai penitenciarului. Acesta ne-a îndemnat să mergem într-o sală separată. Pe teritoriul închisorii l-am întrebat dacă a fost adusă deja Elvira Rudcovscaia. Ne-am mirat să auzim că tânăra care venea în urma noastră este femeia pe care o aşteptam. Firavă, timidă, imediat ce ne-am prezentat, a ţinut să ne mulţumească pentru că i-am solicitat întrevederea. Avea ochi obosiţi şi o pată pe obraz, cum aveam să aflăm mai târziu – semn al unei boli incurabile ce îi macină organismul.

Iniţial, figura în calitate de martor

Am fost însoţiţi într-o încăpere caldă unde, în prezenţa gardianului, care şi-a ocupat locul la o masă în ungher, Elvira ne-a povestit cu voce tremurândă istoria ei. La 22 octombrie 2001, împreună cu Vlad Marinciuc, bărbatul cu care convieţuia, se deplasau prin centrul or. Bălţi. Ajunşi în dreptul magazinului „Fidesco”, au văzut doi oameni care se băteau. Concubinul său a sărit să-l apere pe cel care era la pământ. „Era  în jurul orei 16.00. Circula multă lume pe acolo. Oare ne-am fi permis să furăm un sac de cartofi ziua în amiaza mare?”, ne-a întrebat femeia. Ea ne-a mai spus că jumătate de an a figurat în calitate de martor în acest dosar. Apoi, nu-şi explică în ce mod, a ajuns să fie suspectată, şi ulterior a fost condamnată. „În acea zi pur şi simplu am avut nenorocul de a traversa un loc nepotrivit la o oră nepotrivită”, a conchis femeia.

Şase ani, pentru 140 de lei

În documentele anexate la dosar se spune însă că ea şi cei doi bărbaţi ar fi avut o înţelegere prealabilă să fure sacul cu cartofi. În ziua enunţată mai sus, aceştia s-au apropiat de un Kamaz care parcase în faţa magazinului. S-au convins că nu-i nimeni în preajmă după care, cităm:  „au sustras un sac cu cartofi estimat la preţul de 140 de lei, ce aparţinea lui Niţa N., cauzându-i o pagubă considerabilă acestuia. (…) Lângă camion au fost opriţi de proprietar care a cerut restituirea bunului sustras, aceştia însă l-au atacat şi i-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele la diferite părţi ale corpului, cauzându-i leziuni corporale uşoare”. Judecătoria din Bălţi a încadrat fapta celor trei în prevederile art. 188 alin. 2 al CP – act de tâlhărie, adică li se incriminează că, pe lângă faptul că au încercat să fure, aceştia au recurs la acţiuni violente, periculoase pentru viaţa şi sănătatea proprietarului cartofilor.

CSJ a menţinut decizia instanţei de fond

Potrivit juristului care a examinat acest caz, I. Gâlcă, fapta celor doi a fost din start calificată greşit, în cazul dat având loc o acţiune de jaf, nu de tâlhărie. „Cel mai probabil, aceştia n-au avut bani, din care cauză n-a avut cine le apăra interesele în instanţă”, a spus el.

Decizia a fost atacată cu recursuri în instanţele superioare. Din completul de judecători al Curţii Supreme de Justiţie care a examinat cazul au făcut parte Sergiu Furdui, Elena Covalenco şi Ion Arhiliuc. Aceştia au menţinut deciziile instanţelor inferioare, argumentând că nerecunoaşterea vinovăţiei de către condamnaţi nu echivalează cu achitarea acestora. „În cursul judecării cauzei, au fost prezentate probe în sprijinul învinuirii care dovedesc cu certitudine vinovăţia condamnaţilor în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 188, alin. 2, lit. b şi d din Codul Penal”, se spune în decizia luată de aceştia.

Proprietarul cartofilor: „Au primit ce au meritat”

După mai multe căutări am reuşit să luăm legătura şi cu Nicolae Niţa, proprietarul sacului de cartofi. Între timp, acesta s-a mutat cu traiul din or. Bălţi în or. Chişinău. L-am întrebat dacă îşi mai aminteşte de incidentul produs acum zece ani şi dacă nu regretă că o mamă a patru copii a ajuns după gratii, unde stă de doi ani şi mai are de ispăşit o pedeapsă de încă patru ani, pe când copiii sunt întreţinuţi într-o instituţie socială.

„Au primit ce au meritat. Ei au vrut să mă calicească, iar eu să-i iert?”, ne-a întrebat revoltat acesta. „M-au bătut trei. Unul a intrat pe platformă în maşină, iar când l-am prins, i-am dat cu o sfeclă în cap şi l-am ameţit. Atunci am început să-l târăsc spre unitatea militară de alături, când de după colţ au apărut cei doi. Ea mi-a dat cu o sticlă în cap. E o c…ea. Şi-a lăsat bărbatul şi s-a dus după acesta, iar în Rusia au mai făcut trei copii. Să scrieţi numai rău despre ei, nişte narcomani! Au primit după merit”, a spus el, poziţie pe care a menţinut-o şi în 2010, când a fost chemat în instanţa superioară unde a fost examinat recursul Elvirei Rudcovscaia şi al lui Vlad Marinciuc.

Copiii, internaţi doi ani într-un spital

După ce au fost reţinuţi părinţii, copiii Elvirei Rudcovscaia au fost internaţi doi ani într-un spital din or. Podolsk. „ Nici măcar nu erau scoşi la plimbare, pot să spun că odată cu noi, au fost închişi şi ei”, plânge femeia.

Cei trei copii minori au fost repatriaţi abia în vara anului 2011. Aceştia au fost internaţi în Centrul de plasament temporar din or. Chişinău. Psihologul de aici, Silvia Colţa, ne-a povestit că a fost mirată să observe la început că copiii nu ştiau cum să păşească pe scări. „Se vede că au trăit într-un mediu închis. La început, erau foarte retraşi şi timizi”, ne spune ea. Împreună cu asistentul social, o dată pe lună îi însoţesc pe copii la întâlnirea cu mama lor. La prima lor întâlnire, copiii n-au recunoscut-o. În timpul întâlnirii, femeia cu greu şi-a reţinut lacrimile, iar după întâlnire a plâns mult. De fiecare dată Elvira Rudcovscaia le pregăteşte copiilor pachete cu cadouri, hăinuţe, căciuliţe, dulciuri.

„Vreau să mă întorc la copiii mei”

„Nu am angajat un avocat, nu ştiu de ce, unde şi cine a decis, nu ştiu unde să mă adresez, doresc un singur lucru – să mă întorc la copiii mei”, ne-a spus cu voce stinsă femeia. Pe lângă celelalte nenorociri care au căzut asupra ei, în penitenciar a aflat că este bolnavă de o maladie incurabilă. „La centrul de plasament sunt internaţi copiii doar până la vârsta de şase ani. Bogdan împlineşte anul acesta şapte ani. Nu suport gândul că ar putea fi despărţiţi”, ne spune femeia. Ne deschide o mapă şi ne arată desenele copiilor şi câteva fotografii ale acestora. Mâinile îi tremură uşor. „Vreau să fim iarăşi o familie. Vlad este un tată grijuliu, vreau să fim împreună, mai mult nu vreau nimic…”, nu-şi poate reţine avalanşa de lacrimi femeia.