Şapte sportivi vor pleca la JO de la Vancouver

La Jocurile Olimpice de iarnă, care vor avea loc la Vancouver, Canada, urmează să plece o delegaţie formată din 22 de persoane, dintre care doar şapte sportivi.
Potrivit Comitetul Naţional Olimpic (CNO), la JO de iarnă, care vor începe la 11 februarie curent, se vor deplasa şapte sportivi, patru antrenori, trei şefi de echipe, un medic, un şef de misiune, preşedintele CNO, care are dreptul să fie însoţit de încă o persoană şi patru ziarişti.
Preşedintele Federaţiei de Schi şi Sanie, Petru Bria, a declarat pentru JURNAL că ţara noastră poate să facă surprize la JO prin sportivii naturalizaţi – rusoaica Natalia Levcenkova (biatlon) şi elveţianul Urs Imboden (schi alpin). „Aceştia au avut evoluţii bune în ultimul timp şi pot să se claseze în primii zece la probele lor, iar dacă condiţiile climaterice le vor fi favorabile, atunci putem spera şi la locuri mai bune”, a spus Bria.
Astfel, la JO de la Vancouver vor mai pleca Victor Pânzaru, Elena Gorohova, Alexandra Camenscic şi Sergiu Balan (schi fond), Cristophe Roux (schi alpin) şi Bogdan Macovei (sanie).
Jocurile Olimpice de iarnă se vor desfăşura în perioada 11–28 februarie 2010.