Săptămâna Roșie Goma a luat sfârșit

paul-gomaPaul Goma n-a trecut la Premiul Național. Comisarii politici („din toate ţările”) care se alertaseră de fantoma unui Goma victorios în Basarabia sa românească pot dormi liniştit. Basarabia nu mai este românească. Precum, se pare, nici România, odată ce un sfert de secol de democraţie nu i-a ajuns pentru a şi-l întoarce acasă pe acest „fiu rătăcitor” după ce un regim cu o ideologie străină instaurat cu tancurile l-a silit să ia calea exilului. Aflu, cu această ocazie, că „Goma de fapt nu e moldovean, e un originar dintr-o Basarabie care nu mai există şi dintr-o Românie care nu mai există. Lumea de la noi e mai tolerantă după tot ce i s-a întâmplat. Goma nu cred că s-ar simţi bine la Chişinău. Și nici noi nu cred că ne-am simţi bine cu Goma laureat al Premiului de Stat. Pentru că noi, moldovenii de azi, suntem copiii unui viol istoric pe care Goma nu-l acceptă, dar noi nu avem cum să nu-l acceptăm, pentru că e vorba de mama și tata, iar tata a fost Stalin…”. Sinistre cuvinte! Cu atât mai lugubre, cu cât nu sunt scrise de un nostalgic oarecare, din cei care mai rumegă din amintirile unui kil de cârnaţ „Ceainaia” de 1 rub. și 60 cop., și nici de vreunul din cei cuplaţi la banii proiectului rusesc euroasiatic. „Săptămâna roșie Goma” (Gheorghe Erizanu) a pornit cu un denunţ pe o pagină de internet al lui Petru Negură, unul din aceeași seminție de moldoveni avortoni dintr-o Basarabie nouă, neromânească, cu o mamă incertă și cu Stalin pe post de semincer colectiv. Vigilentul scrib pune problema tranşant: „Mă întreb care ar putea fi interesul autorităţilor RM de a promova o asemenea personalitate controversată printr-o distincţie de stat, din contul fondului de rezervă al Guvernului, acumulat din contribuţiile cetăţeniilor RM. Mă mai întreb care va fi „aportul” colateral al unei asemenea personalităţi în consolidarea societăţii moldoveneşti, şi aşa răvăşite în contextul internaţional tot mai tensionat.” Mai simplu spus: Păzea, băieți! Goma este indezirabil.
Ideea mi-era deja cunoscută. O auzisem cu câtăva vreme înainte de sonorizarea ei publică prin birourile Ministerului Culturii. Dna Monica Babuc își

lustruieşte de cum s-a postat în funcţie o imagine de adoratoare a tot ce este naţional. O face însă în spiritul Partidului Democrat pe care îl reprezintă, la modul sovietic, când despre literatură și artă se spunea că sunt „naţionale ca formă și socialiste ca conținut”. Se erijează cu „mozicanții” pe la concerte, umblă pe la diferite feluri de festivaluri (festivalul iei, plăcintelor, sarmalelor, rujanelor naţionale etc.). Paul Goma, fireşte, nu intră într-o asemenea înţelegere a culturii. El nu este din aluatul comestibil „într-un cadru monden” al căldiceilor, al CUMINȚILOR, cum le zice M.V. Ciobanu. De aceea trebuia oprit cu orice preţ, chiar dacă a fost propus la Premiul Naţional de Uniunea Scriitorilor, de Academia de Ştiinţe, de Uniunea Editorilor, de Teatrul „Eugen Ionesco”, de o seamă de personalităţi de frunte deţinătoare ale acestui premiu. Ce contează atâtea instituţii pe lângă „înţelepciunea” politică a areopagilor Lașității noastre naționale din Alianța (se zice) pentru Integrare Europeană! Primul semnal a fost dat de apariția din senin a candidaturii lui Emil Galaicu-Păun din partea Ministerului Culturii. Deși EGP a votat, ca membru al Comitetului de Conducere al US, pentru Goma, deşi la minister a venit propunerea expresă proGoma a teatrului „Eugen Ionesco”. Tânărul coleg n-a vrut să accepte jocul murdar în care a fost atras fără voia lui și a declarat cu demnitate că ar fi o ruşine să câştige premiul într-o concurenţă cu Goma. Apare imediat articolul lui Negură. Încep comentariile, de fapt, vechile atacuri cu preacunoscutele argumente – Goma „antisemit” și „negaţionist”. Opinia publică e încălzită până la incandescenţă.

În ziua votării câţiva membri siguri proGoma lipsesc. Întâmplător?… Votul lui Doga lăsat în plic la Comisie e considerat doar ca o „părere”. Comisia „corijează” cu de la sine putere decizia Guvernului și votează de la bun început acordarea a opt premii în loc de zece, precum prevede regulamentul. La cultură, în loc de cinci, revin patru premii. Sunt cinci candidaţi. La vot, Paul Goma ia 9 voturi și pică testul Laşităţii Naţionale. Comisarii jubilează. Petru Negură pleacă în SUA cu o bursă.

Sfârşitul Săptămânii Roșii Goma.

P.S. Vin alegerile. Dacă cineva din măsluitorii din umbră ai Săptămânii Roșii Goma crede că gestul lor din 19 august va fi uitat, se înşală amarnic. „În anul celei de a 25-a aniversări de la proclamarea limbii române drept limbă de stat şi trecerea la alfabetul latin, Comisia pentru acordarea Premiului Naţional nu a găsit de cuviinţă să premieze nici un scriitor. Se cheamă că Ţara Moldovei este în pană de… scris!” (Emil Galaicu-Păun). R. Moldova, pe drumul ei (declarat) european, e într-o gravă pană de citit. Şi într-o gravă nevoie de coloană vertebrală.

Andrei Ţurcanu