Săptămâna declaraţiilor // Gazeta de perete a casei de nebuni

Ghimpu: „De ce îl critic pe Filat? Pentru că se comportă ca un președinte! Ei, credeți că eu puține probleme am avut cu el cât am fost președinte? Da, multe am avut, dar am așteptat, poate mai trece un timp, poate mai înțelege omul. Vedeți că nici nu ieșim toți aici împreună, că el îi mai presus, ca un președinte, nu vrea cu noi. Așa și Voronin, nu venea cu alții cât era președinte și nici după. Nu critic niciodată partidul democraţilor pentru că PD nu compromite AIE… Filat nu vrea ca preşedintele să fie ales, indiferent cine ar fi. Probabil, pentru realizarea obiectivului său este mai bine să fie haos în ţară. Este un joc special, ca într-un final Filat să ajungă preşedinte. De aceea, nu s-a dorit ca Lupu să devină preşedinte, nici pe timpul AIE 1, nici acum… Nu vom accepta jocuri murdare pe la spatele nostru. Pe la Bruxelles, prin spate, să fim serioşi – aşa nu merge”.

Dodon: „Noi nu vom admite accesul unionistului Ghimpu în vreo funcție-cheie în stat.”

Ghimpu: „Cine este Dodon ca să comentez? Când o să aibă o locomotivă, atunci mai vorbim, acum nu are decât o căruță. Ce, o să pună „Katiușa” în ușa Parlamentului și o să spună să o votăm pe Greceanîi? Îi bună Greceanîi? Noi ştim de ce-i bună Greceanîi…”

Voronin: „Tkaciuk şi Dodon au lucrat foarte bine în partid, în campanie. Nu i-o băgat Tkaciuk nici un criminal pe listă, Dodon o făcut lista… Plohomu tanţoru… Eu când am spus că Dodon îi mai verde decât toată verdeața lui Filat, voi ce ați înțeles? N-are asta nicio treabă cu Filat, dați-i pace. Știu eu de ce am spus așa. Dacă sincer, am simțit o ușurință după plecarea lui Dodon. Nu l-am vazut niciodată ca un succesor. Asa, ca economist îi bun, старший-economist, poate…. În ultimele zile, Ghimpu a fost cel mai consecvent dintre toți. Nu prea m-am așteptat la asta. Dar schimbările în privința sa sunt evidente. PCRM cere demisia întregii guvernări. În caz contrar, vom începe proteste în toată republica…”

Filat: „M-am săturat să-l văd pe Ghimpu ţipând pe la tv, pentru că nu o dată am fost nevoiţi să-l calmăm şi să-l aducem în zona raţionalului. Eu nu pot să pretind la funcţia de preşedinte al ţării pentru că sînt premier. Este Marian Lupu-candidatul AIE la această funcţie, care a iniţiat procedura de alegere a şefului statului. De ce nu caută el acele două voturi? Ce, trebuie să fac eu acest lucru în locul lui? Mai este și Mihai Ghimpu, care aşteaptă să fie eliberată o funcţie de conducere. Nu vreau să pun totul în cârca lor, dar mai am și altele de făcut…”

Lupu: „Declarațiile lui Dodon au fost cam obraznice, când spunea că prezenta AIE trebuie să dispară ca un vis urât. Păi, da’ cum să primească componentele Alianţei asemenea declaraţii? Eu cred că din lipsă de experienţă, a făcut-o voluntar sau involuntar…”

Pentru conformitate Frosi Buraga

The following two tabs change content below.