Şantajul lui Voronin

r.m.
Şantajul lui Voronin
Comunistul Vladimir Ţurcan confirmă parţial dezvăluirile lui Pasat
Încă două persoane pomenite în dezvăluirile făcute la începutul  săptămânii trecute de fostul director al SIS, Valeriu Pasat, confirmă declaraţiile acestuia. Este vorba despre deputatul comunist Vladimir Ţurcan, despre care Pasat a spus că Voronin îi ceruse materiale compromiţătoare, şi despre fostul viceministru al Apărării, Gheorghe Popa, despre care ex-directorul SIS susţine că ar fi semnat un document în baza căruia R. Moldova ar fi putut vinde armament gherilei cecene, afacere în care ar fi fost implicat şi Vladimir Voronin.
Mariana RAŢĂ
”Am văzut dosarul meu pe masa lui Voronin”
„Ştiu despre informaţiile pe care le-a prezentat Valeriu Pasat despre mine lui Vladimir Voronin, însă eu nu am fost şantajat. Pasat minte când spune că a refuzat să adune acest compromat”, a declarat Vladimir Ţurcan. Deputatul comunist susţine că a văzut un dosar cu informaţii despre el pe masa lui Voronin prin 2001. ”L-am întrebat atunci pe domnul Voronin ce caută aceste informaţii pe masa lui. Dumnealui mi-a spus că i-au fost aduse de cineva, dar nu crede nimic din ceea ce e scris acolo”, a mai precizat Ţurcan. El spune că ştie sigur că acele informaţii au fost adunate de Pasat. ”Eu am mulţi prieteni în fel de fel de structuri de forţă şi aceştia mă informează”, a spus Ţurcan, subliniind că a demonstrat că acele informaţii nu sunt adevărate.
Pasat dezminte că ar fi pregătit dosarul lui Ţurcan
Contactat de JURNAL, Pasat a respins acuzaţiile lui Ţurcan, asigurându-ne că nu el şi nici nu la ordinul său au fost adunate acele informaţii. Amintim că, la începutul săptămânii trecute, ex-directorul SIS, Valeriu Pasat, a declarat în cadrul unei conferinţe că Voronin a avut cel puţin trei motive pentru a-l băga la închisoare şi a încerca să-l lichideze în detenţie. Unul dintre acestea ar fi că, imediat după venirea lui Voronin la putere, directorul SIS ar fi refuzat să adune informaţii compromiţătoare despre membrii PCRM „pentru ca aceştia să poată fi şantajaţi pe parcursul a opt ani”. Printre aceştia ar fi fost, potrivit lui Pasat, Dmitri Todoroglo, Vadim Mişin, Vladimir Ţurcan şi Ala Popescu, actualul preşedinte al Curţii de Conturi.
Solicitat de presă, deputatul PCRM Vadim Mişin a refuzat să comenteze dezvăluirile lui Pasat. „Pot să vă spun doar că nu am fost niciodată şantajat de nimeni”, a spus Mişin.
”Declaraţiile lui Pasat şi Ţurcan sunt concertate”
Fostul director al SIS, Anatol Plugaru, şi analistul politic Petru Bogatu sunt de părerea că aceste destăinuiri ale lui Pasat şi reacţia foarte rapidă a lui Ţurcan nu sunt întâmplătoare. ”După modul în care şi-a formulat Ţurcan declaraţia, politicianul dă vina indirect pe Vladimir Voronin. Cele două declaraţii ale lui Pasat şi Ţurcan sunt concertate”, opinează Bogatu. Potrivit lui, faptul că Pasat a lăsat de înţeles că Voronin îi urmărea nu doar pe liderii opoziţiei, dar şi pe propriii deputaţi, iar Ţurcan a confirmat indirect acest lucru, ar putea servi acum drept prilej de cugetare pentru mai mulţi parlamentari comunişti care, peste o săptămână, vor trebui să decidă dacă votează sau nu şeful statului.
”Afacerea armamentul”
Şi învinuirea lui Pasat cu privire la implicarea lui Voronin în vânzarea de armament gherilei cecene în timpul conflictului armat din 2001 pare să fie adevărată. În cadrul conferinţei de săptămâna trecută, Pasat a precizat că despre această  ”afacere” ştiau trei persoane: Vladimir Voronin, Victor Gaiciuc, ex-ministru al Apărării, şi încă o persoană. Această a treia persoană este fostul viceministru al Apărării, Gheorghe Popa, care a confirmat pentru ziarul ”Moldavskie Vedomosti” că, în iulie 2001, a fost somat să semneze un document secret cu privire la vânzarea de armament.
”Am fost numit în funcţia de viceministru al Apărării pe probleme de instruire în mai 2001. Iar peste vreo lună de la numirea mea, într-o seară târziu, m-a chemat la el în cabinet ministrul de atunci Victor Gaiciuc. El mi-a spus că trebuie să semnez un document  secret”, susţine Popa.
Popa, Gaiciuc şi Voronin
Potrivit lui, în acel document se pomenea despre vânzarea unor complexe de rachete antiaeriene mobile şi a unor rachete de producţie sovietică care se mai aflau în unităţile militare din R. Moldova şi al căror termen de păstrare expira. Popa susţine că, înainte de a semna documentul, s-a interesant de ce acesta nu este semnat de către primul adjunct al ministrului Ion Corobcean, răspunsul lui Gaiciuc a fost că nu are încredere în Corobcean pentru că el a fost numit viceministru încă pe timpul lui Pasat. ”Tot atunci, ministrul mi-a spus că despre această afacere ştiu trei persoane – eu, el şi …. Gaiciuc nu a spus cine este cel de-al treilea, dar a arătat cu degetul în sus. Se ştie că comandantul superior al armatei este preşedintele statului”, a declarat Popa pentru ”Moldavskie Vedomosti”.
A povestit la SIS despre document
Ştiind despre conflictul din Cecenia, Popa s-a interesat dacă acest armament nu va ajunge cumva acolo, Gaiciuc l-a asigurat însă că situaţia e sub control. ”Nu am reuşit să citesc întregul document. Mi s-a spus doar că ”sus” despre el se ştie şi trebuie să semnez”, spune Popa. Peste un timp, Popa a fost invitat de ataşatul militar al Ambasadei Federaţiei Ruse care s-a interesat de documentul semnat în acea seară. ”Gaiciuc mă prevenise să le spun că vindem armamentul vechi pentru a înnoi arsenalul. Atunci am înţeles că ceva nu este curat la mijloc”, afirmă Popa care, în noiembrie 2001, s-a dus la SIS şi a povestit despre documentul secret pe care l-a semnat. Gaiciuc a aflat despre acest lucru şi, în iunie 2002, Popa a fost demis din funcţia de viceministru al Apărării.
Ne aşteaptă dezvăluiri şi mai şocante
Plugaru afirmă, la rândul său, că după dezvăluirile lui Pasat vor  urma şi altele, mult mai şocante. ”Pasat m-a sunat recent şi mi-a spus că porneşte o luptă împotriva celor care l-au băgat la răcoare. Scopul lui este ca toţi cei care se fac responsabili de aflarea sa în detenţie mai bine de un an să fie traşi la răspundere”, a declarat Plugaru în cadrul emisiunii ”Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV. Bogatu a ţinut să sublinieze că, dacă acest lucru este adevărat, Ţurcan face parte din acest război.
La solicitarea JURNALULUI, Pasat a declarat că dezvăluirile sale nu au nimic în comun cu alegerea şefului statului. ”Nu am discutat cu politicieni din AIE despre intenţia mea de a face dezvăluiri. Am spus ceea ce am spus pentru ca presa să afle care au fost adevăratele motive ale arestării mele”, ne-a spus fostul director SIS.
Şi Ilaşcu a confirmat spusele lui Pasat
Amintim că la începutul acestei săptămâni şi fostul deţinut politic Ilie Ilaşcu a confirmat parţial dezvăluirile lui Pasat cu privire la o tentativă a lui Vladimir Voronin de a organiza asasinarea lui în 2001. Pasat a declarat că Voronin punea la cale un plan potrivit căruia llaşcu ar fi trebuit să descindă cu armament românesc în regiunea transnistreană pentru a-şi elibera camarazii. În cadrul acelei operaţiuni, Ilaşcu urma să fie ucis. Deţinutul politic a confirmat existenţa unui asemenea plan, dar a precizat că el nu a fost pus în aplicare pentru că a avut loc o scurgere de informaţii şi Tiraspolul a aflat despre ce se punea la cale. În opinia lui Ilaşcu, scurgerea de informaţii a fost organizată de Pasat.
Mai rămân neconfirmate două acuzaţii ale lui Pasat la adresa lui Voronin, cea cu privire la intenţia fostului preşedinte de a vinde armament gherilei cecene şi cea potrivit căreia familia lui Voronin ar fi încercat să pună mâna pe hidrocentrala electrică de la Cuciurgan.