Sandu versus Dodon

 

MIRCEA-V.-CIOBANU

Lumea e cumva neliniştită înaintea turului doi de scrutin (ca să nu zic sceptică). Această îngrijorare seamănă cu cea din istoria drobului de sare din povestea lui Creangă. Or, soluţia nu e ghicitul şi văicăreala, ci convingerea fiecăruia de a merge la votare: liderul socialist şi-a mobilizat în primul tur tot electoratul, acum orice vot în plus e o şansă pentru Maia Sandu.

Multora victoria li se pare imposibilă, având în vedere diferenţa de 10 la sută în comparaţie cu punctajul acumulat de socialist. Dar scorul primului tur e relevant doar pe jumătate: contextul acolo era altul şi candidaţii mulţi. Scepticii uită că ascensiunea fulminantă (în numai două săptămâni de scrutin!) a candidatului dreptei unite părea imposibilă. Scepticilor le scapă amănuntul că, în pofida bâlbâielii pentru desemnarea candidatului comun, ei au obţinut – de facto – scoaterea din cursă (şi, se pare, scoaterea din politică) a candidatului puterii. Mai bine zis, depunctarea netă a acestuia, silindu-l să părăsească ringul, aruncând prosopul.

O eventuală alegere a lui Igor Dodon în funcţia de preşedinte ar însemna că Moldova are o gravă problemă de imagine. Nimic mai mult. O mică/ mare ruşine naţională, alături de corupţie, furtul miliardului, drumurile proaste şi de indecizia moldovenilor, care se dau încă în scrânciobul geopolitic, când lumea şi-a ales demult calea. O schimbare a acestei tendinţe ar însemna mai mult spălarea unei ruşini. Şi poate potolirea definitivă a ambiţiilor lui Dodon, un impostor în politică, fără viziune şi fără har, dar care ştie să speculeze situaţiile de criză.

Pe contrasens, Maia Sandu aduce o schimbare de perspectivă. Ea întruchipează o speranţă într-o clasă politică de tip nou, directă, onestă, fără schelete în dulap şi fără compromisuri în probleme esenţiale. Într-un fel, creează şi ea o anume imagine ţării, nu mai mult, dar e cu totul altceva: este imaginea unei ţări deschise lumii, fără prejudecăţi şi fără complexe.

Este absolut limpede că Puterii îi convine un preşedinte ca Dodon. Acesta va face multă gălăgie pur-publicistică, dar va fi docil în problemele esenţiale. Apropo, s-ar putea întâmpla ca, în cazul alegerii lui Dodon, să se dezumfle atât imaginea lui, cât şi a partidului său. Rămas fără lider, acest partid, uşoara pradă a Coordonatorului executiv, fie că se va topi în coaliţia de guvernare, fie că va rămâne în opoziţie pur decorativă. Fuzionarea cu PD ar însemna acelaşi lucru: trecerea cu arme în garda personală a lui Plahotniuc.

Abandonarea cursei de către candidatul „majorităţii” a însemnat schimbarea configuraţiei pe tabla de şah. Cu doar trei zile înainte de alegeri, lupta antioligarhică şi-a pierdut tensiunea (de fapt, a fost câştigată din mers) şi competiţia electorală cu tentă socială s-a transformat în una geopolitică. Este absolut evident că, dacă reprezentanţii guvernării ar fi vrut („de dragul ţării”) să oprească ascensiunea candidatului pro-rus, Lupu ar fi trebuit să rămână în cursă. Un îndemn de a vota candidatul proeuropean în turul doi ar fi avut un alt efect. Ar fi părut cel puţin un gest sincer şi explicit. Dar se vede că pe ei pericolul rusesc nu-i sperie. Mult mai mult îi îngrijorează pericolul deoligarhizării sistemului şi schimbarea clasei politice, pe care şi-o propune echipa candidatului comun al dreptei proeuropene.

Alegerile prezidenţiale nu sunt un scop în sine pentru PAS, pentru Platforma DA şi cu atât mai puţin pentru partidele care au susţinut-o pe Maia Sandu. Aceste alegeri sunt încă o modalitate de a aduce mesajul în mase. Un mesaj al clasei politice noi, care nu este legată nici de trecutul sovietic, nici de tranziţia tulbure, demagogică, zgomotos-patriotică, nici de post-tranziţia criminalizată şi oligarhizată.

În principiu, dacă ar câştiga, Dodon s-ar developa repede, ca personaj incapabil să facă ceva. Dar cea mai bună soluţie, pentru a nu ne face de râs în faţa lumii, e să demonstrăm că veşnicul perdant nu are cum să nu piardă şi de această dată. Şi, de vreme ce nu a fost posibilă o reformare a sistemului din interior, alegerea unui preşedinte onest, pragmatic, proeuropean şi fără discurs demagogic ar putea începe schimbarea.

Cam asta e miza acestor alegeri.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)