Sancţiuni cu iz politic

RĂZBOIUL VINULUI // Deranjată de politica Chişinăului, Federaţia Rusă recurge la ameninţări de introducere a unui embargo asupra vinului moldovenesc

La finele lunii martie curent, o cisternă ce conţinea 47 mii de litri de vin moldovenesc a fost întoarsă din drum de către Serviciul federal rus de supraveghere în domeniul protecţiei drepturilor consumatorului, „Rospotrebnadzor”, pe motiv că ar conţine sedimente periculoase pentru sănătate.

„Avem motive pentru a revizui poziţia noastră faţă de vinurile moldoveneşti. Nu se exclude că vor fi înăsprite sancţiunile faţă de producţia vinicolă moldovenească“, a declarat Ghenadi Onişcenko, medic sanitar principal al Serviciului federal rus de supraveghere în domeniul protecţiei drepturilor consumatorului, în cadrul unei conferinţe de presă. Oficialul a ţinut să menţioneze că, în pofida relaţiilor dificile cu fosta guvernare comunistă din R.Moldova, astfel de eşecuri cu livrările din această ţară nu au fost înregistrate. Referindu-se la declaraţiile lui Onişcenko, presa rusească susţine că acestea vin ca urmare a politicii de apropiere de Occident şi de răcire a relaţiilor cu Federaţia Rusă, politică promovată de Chişinău în ultima perioadă.

Ghimpu irită Kremlinul

Astfel, cotidianul “Vremea Novostei” scrie că aplicarea sancţiunilor împotriva R. Moldova vine în perioada în care Moldova şi România au semnat Acordul de mic trafic la frontieră. Anterior, România a dat acordul ca să fie amplasat sistemul american antirachetă, fapt ce nu ar putea să nu îngrijoreze autorităţile ruseşti. Potrivit publicaţiei moscovite, la începutul anului 2006, Federaţia Rusă a declarat război comercial fostului preşedinte comunist, Vladimir Voronin, care începuse să aibă viziuni proeuropene. Împreună cu embargoul la produsele alcoolice, a fost interzis şi importul în Federaţia Rusă al produselor din carne, lapte şi al legumelor. Vinul moldovenesc, care asigura 60 % din piaţa rusă, nu a intrat pe piaţa din Federaţia Rusă timp de circa doi ani.

„De această dată, nimeni nu a vorbit de embargo, dar retorica oficialilor rusi arată că, dacă vor dori, aceştia pot impune unul”, scrie „Vremea Novostei”. Autorul articolului crede că o cisternă de produse vinicole nu reprezintă o cantitate chiar atât de mare, mai ales dacă se ia în consideraţie faptul că de obicei în Federaţia Rusă ajung zilnic zeci de asemenea cisterne.

„În linii mari, decizia aceasta nu trebuie să stârnească nicio mirare. Eu le-am spus de multe ori moldovenilor: dacă doriţi să importaţi vin în Rusia, cântăriţi bine tot ce spuneţi în timpul negocierilor”, a declarat, pentru „Vremea Novostei”, Vadim Dobriz, directorul Centrului de Cercetare a pieţelor de alcool federale şi regionale.

Publicaţia „Gazeta” scrie că actualul curs al Chişinăului irită Moscova şi, ca urmare, decizia de a înăspri sancţiunile este un joc politic. „Tot ceea ce face Rospotrebnadzor este legat de politică – venirea la putere a lui Mihai Ghimpu şi orientarea pronunţat euro-atlantică a Chişinăului irită Kremlinul”, consideră Aleksei Vlasov, directorul general al Centrului analitic şi de informare de pe lângă Universitatea de Stat din Moscova, citat de GZT.ru.

Ministerul Agriculturii nu a depistat nereguli

În timp ce experţii ruşi îşi dau cu părerea, oficialii moldoveni nu sunt de acord cu decizia luată de „Rospotrebnadzor”. Aceştia susţin că au analizat produsul vinicol care a fost întors din drum şi nu au depistat nicio neregulă. „ O comisie a Ministerului Agriculturii a cercetat produsul returnat şi nu a depistat niciun fel de adausuri dăunătoare sănătăţii”, a declarat, pentru JURNAL, Gheorghe Arpentin, viceministrul Agriculturii. Potrivit oficialului, nu există motive serioase de îngrijorare privind impunerea unui nou embargo asupra produselor vinicole şi nicio altă companie vinicolă nu are asemenea probleme. Luând în considerare rezultatele acestei anchete, Ministerul Agriculturii a expediat o adresare, prin care cere ca Rospotrebnadzor să dea explicaţii referitor la interdicţia impusă acestui lot de vin.

Asupra vinurilor moldoveneşti a mai fost pus embargo, în anul 2006, pe motiv că pe dopurile sticlelor ar fi fost depistate reziduuri de metale grele. În opinia mai multor experţi, interzicerea importului a fost un gest de răspuns la refuzul Chişinăului de a semna Memorandumul Kozak, care prevedea federalizarea Republicii Moldova şi legalizarea prezenţei militare ruse pe teritoriul acesteia.
Decizia de reluare a livrărilor vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusă a fost luată în luna iunie 2007, ca rezultat al întrevederii preşedinţilor Moldovei şi Rusiei. Astfel, în luna octombrie 2007, serviciul “Rospotrebnadzor” le-a permis la 15 întreprinderi vinicole din Moldova să reia livrările. Până la introducerea embargoului, Moldova exporta în Rusia 80 la sută din întregul volum de vinuri fabricate. Datele oficiale arată că, în prezent, circa 40 de companii moldoveneşti exportă vinuri în Federaţia Rusă şi doar 6 companii livrează vinuri în vrac.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)