Salveaz-o, Doamne, pe regină…

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716

Referendumul din Marea Britanie a pus lumea pe jar. Chiar și pe britanicii înșiși care, a doua zi după vot, se arătau foarte curioși să afle pe net ce va însemna, pentru ei, ieșirea din Uniunea Europeană. Mai bine târziu decât niciodată, desigur, dar, dincolo de glume, decizia Albionului de a părăsi comunitatea continentală e una cu adevărat istorică, din categoria celor care pot schimba nu numai destinul unei țări, ci și al întregii lumi.

În presa internațională s-a vorbit mult despre cauzele și efectele Brexit-ului. Atât susținătorii “suveranității” britanice, cât și “remainer”-ii au căzut, în general, de acord asupra acestora. Și unii, și alții cred că politica migraționistă (eșuată) a UE, stagnarea economică, birocratismul exagerat al Bruxelles-ului, globalizarea și subordonarea tot mai mare a interesului politic național celui corporativ transnațional i-au determinat pe oameni să voteze pentru ieșire. Și unii, și alții sunt conștienți, totodată, că separarea de Uniune înseamnă criză economică, deprecierea lirei sterline (bună numai dacă exporturile în aceeași UE nu scad în volum), căderea rating-ului de țară, limitarea accesului la piața comunitară (sursa principală de venituri a Regatului Unit), divorțul iminent cu scoțienii, modificări în statutul și drepturile rezidenților (britanici în UE și comunitari în MB), metamorfoze fiscale etc.

Sunt însă și aspecte ale Brexit-ului pe care britanicii, ca și restul lumii, le tratează în continuare diferit. Astfel, mulți vorbesc despre faptul că votul a fost, în mare, conjunctural și chiar circumstanțial: dacă s-ar fi desfășurat până la criza refugiaților, de exemplu, sau după rezolvarea acesteia, rezultatele ar fi arătat altfel. Unii consideră că la mijloc a fost elementara incapacitate a lui Cameron de a ține sub control fiara pe care tot el o slobozise din cușcă: ghinionistul premier britanic a promovat plebiscitul pentru a-și consolida pozițiile în partidul conservator și nu pentru a-i întreba cu adevărat pe conaționali dacă aceștia vor sau nu vor să (mai) fie europeni. De unde și preocuparea excesivă a lui Cameron pentru polemicile cu colegii de partid și mai puțin pentru dezbaterile pro sau contra UE. Alții zic că referendumul britanic e primul pas pe care l-a făcut societatea occidentală spre reevaluarea tendințelor politice actuale, o palmă dată establishment-ului care a pierdut contactul cu realitatea.

Cu alte cuvinte, un prim semnal de alarmă tras de alegătorul european nemulțumit de haosul de la Bruxelles. În același timp, voci mai sceptice, dar și mai ironice vorbesc despre Brexit ca despre o reacție locală și întârziată a societății tradiționale, cel mai bine conservată în tinicheaua britanică, dintotdeauna xenofobă și izolaționistă, la transformările radicale prin care trece lumea de azi.

Ca cetățean comunitar, nu pot decât să deplâng plecarea britanicilor. Dar nu cred că Brexit-ul e sfârșitul Europei unite și nici al Marii Britanii. Pe continent există destule țări civilizate care nu fac parte din UE, dar sunt perfect integrate în angrenajul politic și economic paneuropean (Norvegia, Elveția). Oricât de supărați și de panicați ar părea acum liderii europeni, interesul economic va avea, ca de obicei, întâietate, și relațiile cu Marea Britanie vor reintra pe făgașul normalității. De aceea, Brexit-ul în sine nu ar trebui să ne tulbure prea tare.

Mă îngrijorează mai curând faptul că democrația a luat-o razna. Că a devenit un joc, atât pentru politicieni, cât și pentru cetățeni, chiar și în țările-bastion ale democrației. Că populiști de cea mai joasă speță, precum Nigel Farage, liderul mișcării UKIP ce s-a remarcat nu numai prin delirul său anticomunitar, dar și prin frecvent-entuziastele sale apariții la Russia Today (sic!), pot avea câștig de cauză într-o țară ca Marea Britanie. Că Marea Britanie însăși s-a ales cu o elită politică incapabilă să țină piept unor demagogi ca Johnson sau Farage. Că elitele politice, în Regatul Unit, dar și în multe alte state importante din Occident, au degradat și s-au descalificat atât de mult, încât și-au pierdut din credibilitatea de odinioară.

E firesc ca demosul să voteze aiurea-n tramvai. La acest nivel, toate popoarele seamănă: omul de rând nu are nici timpul, nici obligația de a se informa și de a pătrunde în esența (politică, culturală, economică) a deciziilor pe care este îndemnat să le ia. Pentru aceasta există elitele politice. Totodată, e firesc ca un kolhoz precum Republica Moldova să nu aibă elite. Dar absolut anormal și cu adevărat periculos e atunci când nu le mai are o țară ca Marea Britanie.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)