Salutul nazist al Elisabetei II a trezit fantomele familiei regale

regina

FOTO: THE SUN

Imaginea lui George VI şi Elizabeth, monarhi curajoşi stând „lângă poporul lor” la Londra, pentru a rezista nazismului sub Blitz, ar fi ascuns o istorie mai puţin glorioasă. Făcând public un film în alb negru inedit, ce o prezintă pe viitoarea regină Elizabeth demonstrând salutul nazist în 1933 sau 1934, tabloidul „The Sun” a trezit sâmbătă, 18 iulie, demoni îngropaţi adânc, scrie “The Sun”.

Odată cu anunţul privind deschiderea unei anchete „decepţionante” despre faptul cum această arhivă familială, privată, a fost „obţinută şi exploatată”, palatul din Buckingham a încercat să deturneze acest scandal. Însă, din păcate pentru el, a dezvăluit altă realitate jenantă : arhivele familiei regale britanice fac excepţie de la regula democratică şi nu sunt accesibile publicului.

Regina a fost văzută pentru prima dată după materialul publicat în „The Sun”

Regina a fost văzută în public ieri, duminică, pentru prima dată de când „The Sun” a publicat filmul senzaţional despre salutul său nazist. Ea a fost fotografiată în timp ce conducea un Jaguar între Castelul Windsor şi biserica sa locală. Dosarele politice sunt accesibile cercetătorilor şi publicului după 30 de ani, însă documentele regale sunt ţinute în secret pentru totdeauna. Experţii cer accesul legal la dosarele arhivei egale.

regina3

Pelicula difuzată arată cum regina, în vârstă de şapte ani, îl imită pe unchiul său Edward VIII salutându-l în stil roman. Karina Urbach, de la Institutul de Cercetare Istorică, a declarat: „Inaccesibilitatea Arhivelor regale se apropie de sfârşit”. „Arhivele regale sunt un loc excepţional pentru lucru, este altceva dacă vrei să lucrezi la materialele secolului 20. Nu poţi avea acces la niciun dosar politic de după 1918”. Ea a adăugat: „Ştim că după 1945 a fost o operaţiune mare de curăţare. Regaliştii se temeau foarte mult pentru corespondenţă, de aceea aceasta a fost distrusă.”

Sursa: The Sun