Salatele, motorul cu abur şi pielea râsului

MIRCEA-V.-CIOBANU

Sindbazii noştri mítici nu au căutat lucruri deosebite. Ceva de ale gurii: salatele din Grădina Ursului sau merele de aur din grădina lui Ispirescu. Călătoriile reale (în Occident) încep cu alde Asachi sau Dinicu Golescu. Iniţial, acesta din urmă purcede la cunoaşterea lumii din pură curiozitate. Ajungând în casa vreunui neamţ, stăruie să vadă toate camerele, întreabă de rostul obiectelor şi se miră de orice. Produs al regimului fanariot, îmbrăcat turceşte, el însuşi era un personaj exotic pentru europeni.

Pe vapor, contrar interdicţiilor, insistă să cunoască modul de funcţionare a motorului cu abur. Ca să explice „mehanica”, se bizuieşte pe cunoştinţele sale şi pe ale cititorului. Motorul e „un cuptor zidit în cămara corăbiii, care are un coş de fier drept în sus, prin care iese fumul; la spatele cuptorului, în potriva gurii, un alt coş de fier, care iese scos din cuptor în spre mehanica ce au, prin care iese căldură cu abureală, întocmai ca la cazanul care scoate rachiul, la care la fund îi arde focul şi capacul strânge lacrămă de abureală…” Genială explicaţie! După această lămurire a termodinamicii, urmează mecanica angrenajului: „Aşa acel abur al coşului mişcă cea dintâi roată, prin dinţii ei şi prin dinţii ce sunt pe osia de fier, suceşte osia dimpreună cu roatele”.

După călătoriile sale, boierul (trecut de 50 de ani, mai avea de trăit vreo şase) se transformă total. Vrea să se schimbe pe sine şi să schimbe lucrurile în ţara lui. „Cu receptivitatea întârziaţilor, scrie G. Călinescu, el trece din emoţii în emoţii, de la uimire la ruşine, de la apatie la o aprigă voinţă de bine şi de progres”. Ce îl face să aibă asemenea stări? Faptul că în ţările europene, cei care muncesc sunt trataţi cu respect, sunt asistaţi de tehnică, citesc ziare, se dumeresc în realităţile politice şi geografice; hanurile au paturi curate. Iar funcţiile se dau după ştiinţa fiecăruia, spre folosul trebilor obşteşti, nu ca la noi, unde boierii se mândresc cu „pielea samurului şi a râsului, pentru care şi de râs au rămas”.

„Călătorul, explică Mircea Anghelescu, vede în această ţară (Austria – mvc) o justiţie dreaptă şi neînfeudată ierarhiei sociale (împăratul pierde un proces cu grădinarul său, pentru că acesta avea dreptatea de partea lui), acolo discută cu un muncitor care îi arată că, în douăzeci de ani de muncă cinstită, putuse economisi bani ca să-i cumpere fiului său o gospodărie şi tot acolo vede că împăratul trece prin oraş ţinându-şi pălăria mai mult în mână decât pe cap, pentru că nu poate să nu răspundă salutului…”

Textul lui M. Anghelescu (din volumul Lâna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română) e intitulat Dinicu Golescu sau călătoria ca roman utopic. De ce „utopic”? „Minunile” de dincolo erau un film didactic, demn de a fi transpus în realitatea patriei, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Sistemul, dacă ar fi acceptat ideile reformatoare ale boierului, ar fi trebuit să renunţe la privilegii, mult mai dragi decât prosperarea patriei. Cartea apare cu întârziere, apoi e reţinută de cenzură; în fine, tipărită, nu mai ajunge la publicul larg. Iar odată cu Pacea de la Adrianopol, principatele intră în zona de influenţă a Rusiei şi modelele occidentale nu prea sunt agreate…

Boierii noştri luminaţi (Alecsandri, Russo, Kogălniceanu, Cuza ş.a.), având obraz, au vrut reformarea ţării. Epoca descoperirii Occidentului coincidea – paradoxal – cu cea a avântului naţional. Contemporan cu Golescu, moldoveanul Asachi credea şi el că, pentru a micşora handicapul faţă de alte ţări, am putea înainta „cercetând pe vecinii noştri bunele aşezământuri, orânduielile, măiestriile şi uneltile iconomiei spre a le introduce în patrie”.

Modelul e valabil şi pentru „boierii” de azi. Doar că aceştia, crescuţi pe drojdiile proletare ale socialismului dezvoltat, pe „speţ-paiokul” activistului de partid şi pe condimentele negoţului de tranziţie, nu prea doresc să renunţe la privilegii de dragul progresului. Călătoriile alor noştri – de la plecarea la studii până la exodul în căutarea unui loc de muncă – nu le sunt de învăţătură. Acceptând doar salatele exotice, motoarele ne depăşesc, iar povestea cu pielea de râs e neînţeleasă. Sfaturile cu „10 lucruri pe care le-am putea prelua de la europeni” sunt utopii. Cei cu pâinea şi cuţitul ar putea cel mult să le aplaude.

Nu şi să cedeze privilegiile feudale, de dragul schimbării.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)