Sade Anding: „Dacă medicul nu vrăjea cu mine la telefon, Michael trăia şi astăzi”

Sade Anding, o animatoare de 24 de ani, care lucrează într-un bar, a fost chemată să depună mărturie. Ea e cea care discuta la telefon cu medicul Murray chiar în momentul în care acesta şi-a dat seama că Michael Jackson are probleme.

Sade Anding susţine că l-a cunoscut pe Conrad Murray într-un restaurant din Texas unde au făcut schimb de numere de telefon, iar medicul american a sunat-o în dimineaţa zilei de 25 iunie 2009. „Mi-a spus că se simte bine”, a declarat Sade Anding, precizând că ea l-a întrerupt pe medic şi a început să-i povestească ceva, după care şi-a dat seama că medicul nu se mai afla la telefon, la aproximativ cinci minute de la începerea conversaţiei. „Am auzit zgomote, acolo era multă agitaţie, cineva tuşea şi am auzit câteva cuvinte care nu erau foarte clare”, a adăugat Sade Anding.

Sade Anding a rămas la telefon pentru alte cinci minute. „Îmi amintesc că spuneam: «Alo, alo? Eşti acolo?»”, a declarat ea. În cele din urmă, animatoarea a închis, apoi l-a sunat imediat pe medic şi i-a trimis câteva mesaje pe mobil, însă nu a primit niciun răspuns de la acesta. „Dacă nu flirta cu mine, Michael ar fi trăit şi azi”, a conchis tânăra în faţa procurorilor.

The following two tabs change content below.