Sabia cumplită și kimonoul înaripat în pădurea de sakura

Un haiduc nipon duce în spinare o preafrumoasă japoneză prin pădurea de sakura. Voinicul a furat-o de la soțul ei pe care, evident, l-a ucis. Femeia îl orbise prin strălucirea sa, ea știe să admire petalele de cireș și preferă să se joace cu capetele tăiate ale rivalelor.

În ochii lui, ea este o pasăre fermecată ce zboară mereu în linie dreaptă. Textul lui Ango Sakaguchi, inspirat dintr-un basm nipon medieval, are o încărcătură poetică ce-l copleșește pe spectator, uimind și prin arhitectura sa impecabilă, prin arta de a construi un subiect captivant, care te face să-i cauți asemănări cu tragedia clasică greacă.

Montat în 1990 de Tsunetoshi Hirowatari, fondatorul companiei teatrale Tokyo Engeki Ensemble, spectacolul „Pierdut într-o furtună de flori de sakura” și-a păstrat prospețimea și vigoarea, ajungând la Chișinău într-o formă cristalizată, apropiind publicul de tărâmul magic al eposului și esteticii nipone. Bărbatul (Yoshinori Koke) și Femeia (Kumiko Haraguchi) din piesă ne înfățișează o poveste despre libertatea absolută, mai presus de pasiune, de tandrețe, de milă. Ei luptă cu legile sociale și cu propriile slăbiciuni pentru că vor să fie liberi ca vântul și perfecți ca florile de sakura.

Zilele Culturii Japoneze au adus la Chișinău aerul tare de munte și curajul de a spune adevărul despre natura umană, deseori crudă, setoasă de sânge, demonică, însă capabilă de transfigurări angelice. Cei care au văzut „Pierdut într-o furtună de flori de sakura” la Teatrul „Eugene Ionesco”, sâmbătă și duminică, vor reține pentru mult timp imaginile halucinante din spectacol și mai ales forța actorilor de a readuce la viață mitul, de a ne ajuta să depășim frica de primejdiile acestei lumi trecătoare și să trăim senzația de imponderabilitate.

Irina Nechit

 

 

 

The following two tabs change content below.