Saakaşvili a intrat pe teritoriul Ucrainei cu forţa, cu sprijinul batalionului Donbass. Primarul de Lvov l-a primit cu braţele deschise

După ce fostul preşedinte al Georgiei şi fostul guvernator al regiunii Odesa, Mihai Saakaşvili, a pătruns pe teritoriul Ucrainei cu sprijinul simpatizanţilor săi, la frontiera polono-ucraineană, în Ucraina a fost deschis un dosar penal în baza art. 332 al Codului Penal al Ucrainei, trecerea ilegală hotarului de stat.

„Această încălcare prevede pedeapsa cu închisoare pentru un termen de până la cinci ani cu confiscarea mijloacelor de transport cu care a fost comisă infracţiunea”, se menţionează pe site-ul Poliţiei de Frontieră a Ucrainei.

„Dl Saakaşvili a reuşit totuşi ieri să intre pe teritoriul Ucrainei, deşi a fost lipsit de cetăţenie şi nu avea un paşaport valabil. Mai întâi, din cauza acestui om politic, a fost anulat trenul Pşemîsl–Kiev, iar când a încercat să treacă cu autocarul, punctul de trecere a fost anunţat ca minat. În consecinţă, dl Saakaşvili şi adepţii săi au spart rândurile oamenilor legii, după care s-au deplasat la Lvov”, scriu reprezentanţii structurilor de forţă din Ucraina.

Saakaşvili se află sub paza batalionului „Donbass”. Militarii l-au păzit pe Saakaşvili în timpul cinei sale cu primarul de Lvov, Andrei Sadovîi. Paza a încercuit clădirea restaurantului de pe strada Lesya Ucrainka şi nu a permis nimănui să intre în interior.

După cină, Mihail Saakaşvili şi Andrei Sadovîi au comunicat cu presa. Primarul Lvovului a salutat sosirea fostului guvernator al regiunii Odesa şi a calificat drept inacceptabile intenţiile oamenilor legii de a interzice intrarea lui Saakaşvili pe teritoriul ucrainean.