„SA „Termocom” şantajează datornicii”

INTERDICŢII // Persoanele care au datorii la „Termocom” sunt intimidate de prestatorul de energie termică

Aplicarea sechestrului pe mijloacele băneşti sau pe bunuri, interdicţia de a perfecta paşapoartele, interdicţia de a părăsi ţara pentru mai mult de şase luni, „interdicţia altor persoane de a transmite datornicului bunuri sau de a îndeplini faţă de el anumite obligaţii” – sunt doar câteva măsuri pe care le-a luat SA „Termocom” pentru a-i obliga pe rău-platnici să achite datoriile pentru că le-a fost „cald” în sezonul rece al anului. „M-au întors de la vamă. Cum să întorc datoriile pentru căldură dacă nu pot să plec la Moscova ca să câştig un ban?”, spune panicat Sergiu, un locuitor din sectorul Botanica.

Un LCD televizor, un televizor de model „Amstrad”, un DVD-player cu 5 boxe, un calculator cu LCD monitor, 2 boxe şi cameră web – de toate aceste bunuri a fost lipsit un locuitor din sectorul Buiucani. Nu este vorba de un furt de apartament din care se mai întâmplă destul de des în Chişinău. Bărbatul le-a dat benevol reprezentanţilor „Termocom” pentru că avea datorii faţă de furnizorul de energie termică. E adevărat că şi datoria era frumuşică, de aproximativ 30 000 lei. Potrivit serviciului de presă SA „Termocom”, dacă rău-platnicul nu ar fi achitat datoria, bărbatul ar fi rămas fără televizoare, calculator şi restul bunurilor sechestrate. „Acestea ar fi fost comercializate prin intermediul magazinului cu comision în vederea lichidării datoriei”, comunică serviciul de presă. „Lasă-i să vină să-mi ea tot ce am în casă! Atunci când măresc tarifele nu ne întreabă dacă vom putea sau nu achita serviciile. Nu mă sperii de ameninţările lor. Dacă am să pot, voi achita datoriile, dacă nu, asta e viaţa. Interesant, care va fi următorul pas? Ne vor băga pe toţi datornicii la închisoare?”, se întreabă Sofia, locatară într-un bloc de la Buiucani, femeia are salariul de 1500 de lei şi o datorie de 4000 de lei la „Termocom”.

Dreptul la libera circulaţie, restricţionat de „Termocom”

„Aproape zilnic nu este permisă traversarea de către unii cetăţeni a frontierei de stat, din diverse motive. Serviciul de Grăniceri restricţionează dreptul la libera circulaţie doar în baza hotărârii instanţei de judecată, însă cauza deciziei luată de judecătorie grănicerii nu o cunosc. Noi doar avem baza de date unde în care sunt introduse persoanele în conflict cu legislaţia naţională. Numărul exact al persoanelor cărora le este interzisă trecerea frontierei nu pot să vi-l spun deoarece este o informaţie secretă”, a declarat pentru JURNAL şefa serviciului de presă al SG. Printre persoanele care nu pot părăsi R. Moldova sunt şi 27 de datornici ai „Termocom”, este o altă interdicţie aplicată de instituţia respectivă. „Chiar nu înţeleg care este logica lor. Recent, am vrut să plec la Moscova. Am o fiică de zece ani şi soţia este însărcinată cu al doilea copil. Cheltuielile pentru serviciile comunale cresc pe an ce trece, însă salariul rămâne acelaşi. Am fost nevoit să mă concediez, pentru că am avut o propunere de a pleca la Moscova să lucrez la negru în construcţii. Mă gândeam că îmi voi da toate datoriile, inclusiv pe cele de la căldură, însă la graniţă m-au întors. Ne-au strâns de gât!”, spune alarmat Sergiu, un locuitor din sectorul Botanica, care are o datorie de peste 3500 de lei pentru energia termică.

Termocom m-a dat în judecată”

Vadim V., un locuitor sin sectorul Ciocana, nu a putut să-şi perfecteze paşaportul din motiv că SA „Termocom” l-a dat în judecată pentru că avea o datorie de 6000 mii de lei. „Interdicţia de perfectare a actelor a fost aplicată nu doar mie, ci tuturor membrilor familiei. Abia după ce am achitat toată datoria, am putut să-mi fac paşaportul. Mi se pare absurd faptul că pe lângă suma datoriei a trebuit să-i dau în mână executorului judecătoresc 10% din datorie plus 200 de lei pentru nu mai ştiu ce cheltuieli”, spune indignat Vadim. SA „Termocom” informează că interdicţiile vor fi aplicate faţă de toţi rău-platnicii care au datorii ce depăşesc 2500 de lei. Pe moment, 27 de datornici nu pot părăsi ţara, peste 1000 sunt limitaţi în dreptul de a-şi perfecta un paşaport şi sute de dosare se află în curs de examinare de către instanţele de judecată.

Svetlana PANŢA

The following two tabs change content below.