Să-i ajutăm pe Vlăduţ şi Frosica

Copiii cu dizabilităţi în aşteptarea rândului la şcoală şi grădiniţă

Pentru mulţi copii cu dizabilităţi din localităţile rurale viaţa ar putea să prindă culoare, dacă ar merge la şcoală împreună cu semenii lor şi ar avea acces la instituţiile de menire socială din sat. Deocamdată, cei mai mulţi copii cu nevoi speciale şi părinţii lor îşi duc traiul rămaşi singuri faţă în faţă cu problemele care, de multe ori, îi depăşesc.

Şcolarizarea la domiciliu – doar câteva luni  

Eufrosinia Ştirbu din satul Brăviceni, Orhei, este ţintuită de mică într-un scaun cu rotile. Periodic, a fost internată la casa-internat pentru copii cu deficienţe din Hânceşti. De mai mulţi ani, mama şi-a sacrificat cariera pentru a o îngriji. „Ne-am temut s-o dăm la şcoala din sat. Acum copiii nu sunt încă învăţaţi să accepte în clasele lor copii în cărucior. Pe de altă parte, cum să o ducem pe glod ori aşa cum e prăpădul acesta de soare acum?”, se plânge Maria Cazac, mama Eufrosiniei. La insistenţa părinţilor, acum doi ani, copila a fost instruită la domiciliu. Numai că instruirea a durat foarte puţin, doar câteva luni, şi ea nu a reuşit să înveţe a scrie şi a citi, spune mama fetei: „Eu am umblat să vină s-o înveţe acasă, ca să poată citi şi scrie, dar ne-au zis că gata, a împlinit 16 ani în februarie, iar ei vin acasă numai pentru clasele primare”.

Pentru persoanele cu dizabilităţi care au împlinit vârsta de 16 ani nu există deocamdată programe de şcolarizare. De curând, părinţii Frosei s-au convins că fata ar fi putut să înveţe şi să ajungă să se descurce şi pe cont propriu, întrucât având susţinerea echipei mobile de la Orhei, fata a învăţat uşor să utilizeze calculatorul, deocamdată, doar  pentru a asculta muzică.

Frosea ar avea nevoie de tratament şi de o intervenţie chirurgicală, care ar putea să o pună pe picioare, părinţii însă nu au resurse cel puţin pentru a evalua starea ei de sănătate. Părinţii nici măcar nu ştiu la ce gratuităţi ar avea dreptul. În aşteptarea promisiunilor guvernanţilor de mărire a pensiilor de invaliditate, se descurcă cu greu din indemnizaţia de 600 de lei pe care o primeşte Frosea şi din ceea ce câştigă capul familiei care merge la munci sezoniere. Frosea însă aproape că nu iese din casă, pentru că nu are cu cine comunica. Visele fetei deocamdată se rezumă la o baie şi un wc adaptate la nevoile ei.

Profesorii nu vor să lucreze cu copiii cu nevoi speciale 

Vlăduţ Bucur din aceeaşi localitate va împlini în curând 12 ani. Deşi ar fi trebuit să fie în clasa a cincea, din cauza unei afecţiuni psihice, băiatul a rămas în afara şcolii. A mers în clasa 1 doar câteva luni, după care a fost trecut cu studiile la domiciliu şi apoi abandonat de profesori. Ultima încercare de a-l înscrie la şcoala din sat a eşuat în septembrie 2011. Părinţii i-au cumpărat ghiozdan şi costum nou, însă administraţia şcolii nu l-a primit. Maria Bucur, mama băiatului, spune că ar face orice să-şi vadă copilului în „rând cu lumea”, dar acum nu mai ştie unde să se adreseze după ajutor: „Directoarea mi-a spus că nu poate să-l înscrie la şcoală. Au venit învăţătoarele acasă, de câteva ori s-au schimbat, dar nu l-am văzut niciodată agresiv, invers, se trezea de dimineaţă să înveţe”.

Violeta Cojocar, care face parte din echipa mobilă din Orhei, structură creată acum doi ani pentru a identifica copiii cu nevoi speciale şi a evalua necesităţile lor, spune că Vlăduţ poate să se integreze în şcoala din localitate şi este de neînţeles de ce până în acest moment nu este acceptat: „Nu vedem aici probleme, pentru că el merge, scrie tot, dacă îi dai tema pentru acasă, el o face. Da, el nu cunoaşte programa pentru vârsta lui, nu pentru că nu are capacităţi, ci pentru că nu a fost învăţat”.

Paradox: sat fără copii neşcolarizaţi, dar cu copii ce nu merg la şcoală

Directoarea gimnaziului din localitate, Raisa Maţenco, ne-a spus cu mândrie că anul acesta nu a avut niciun copil neşcolarizat. Când am întrebat-o despre copiii cu dizabilităţi din sat, a recunoscut că mai există copii care nu merg la şcoală, dar a precizat că ei au fost instruiţi la domiciliu. Instruirea la domiciliu se face doar pentru clasele primare, ne spune directoarea, pentru că „aşa prevede programa şcolară”. Pentru clasa a doua, de exemplu, sunt rezervate 7 ore, dintre care 2 ore de română, 2 ore de matematică, artă plastică şi activităţi la preferinţa copilului. Instruirea se face după o programă individuală, a precizat directoarea şcolii. Cât de mult poate învăţa un copil în aceste şapte ore rezervate instruirii la domiciliu, putem doar să presupunem. Violeta Cojocar este sceptică în ce priveşte eficienţa instruirii la domiciliu. Ea spune că învăţătorii nu merg să facă aceste ore, iar dacă merg nu lucrează temeinic cu copiii.

În cazul copiilor cu retard mintal uşor care frecventează şcoala (la Brăviceni fiind 9 copii de acest fel, veniţi din şcoala specială de la Isacova, Orhei, care s-a închis), nu există cerinţe separate, ne spune directoarea  Raisa Maţenco. De exemplu, curricula şcolară nu prevede standarde pentru copiii cu dizabilităţi intelectuale. „Profesorul poate lucra cu ei după o programă individuală, dar noi nu primim teste pentru evaluarea acestor copii, ei trebuie evaluaţi după curricula generală”, precizează directoarea.

Referindu-se la cazul lui Vlăduţ Bucur, Raisa Maţenco confirmă că băiatul a fost exmatriculat din şcoală în baza hotărârii comisiei de evaluare de la Orhei: „Dreptul acesta îl oferă comisia medico-pedagogică şi a fost decizia de a fi exmatriculat. Asistenţa socială s-a implicat în rezolvarea problemei acestui copil, dar cu comportamentul lui în şcoala de masă este imposibil.”

În acelaşi timp, directoarea a recunoscut că profesorii care l-au învăţat câteva luni la domiciliu pe Vlăduţ „nu prea au rezistat”: „Au fost cazuri când învăţătorii n-au suportat instruirea la domiciliu din punct de vedere psihologic şi au fost schimbaţi. Băiatul nici n-a înregistrat progrese la învăţătură”. Poate că tocmai din cauza că profesorii nu şi-au făcut bine lucrul Vlăduţ nu a făcut progrese la învăţătură. Cert este că în ultimul an administraţia şcolii nu s-a interesat de soarta copilului. Violeta Cojocar ne-a promis că va încerca în vara aceasta cel puţin să obţină reevaluarea dosarului lui Vlăduţ la comisia medico-psiho-pedagogică, astfel încât copilul să fie înscris în toamnă la şcoala din sat.

La grădiniţă, lăsat toată ziua într-un ungher 

Dumitraş, un băieţel de 5 ani din satul Mana, Orhei, a fost diagnosticat cu cataractă progresivă la ambii ochi, asociată cu alte afecţiuni, din care cauză băiatului i-a fost stabilit un grad de dizabilitate. Anul acesta, părinţii au decis să-l dea la grădiniţa din sat. Câteva zile cât a mers să-l supravegheze pe băiat, spune mama copilului, Tatiana Zabolotnîi, la grădiniţă a fost bine. „După ce nu am mai mers să-l supraveghez, băiatul îmi povestea că stătea toată ziua în ungher şi atunci când celorlalţi copii, la prânz, li se dădea salam, lui i se dădea doar pâine goală. Băiatul are vederea slabă, însă el aude foarte bine, înţelege totul şi nu are cum să inventeze toate acestea. După ce am ridicat problema, mi s-a dat de înţeles să nu mai aduc copilul la grădiniţă”, povesteşte mama băiatului. Noi am mers la grădiniţa din sat, dar am găsit toate uşile încuiate. Nişte copii care se jucau în colbul drumului ne-au spus ca grădiniţa este în vacanţă.

Părinţii lui Dumitraş lucrează doar pentru tratamentul băiatului. Adună bănuţ cu bănuţ, în speranţa că vor reuşi să agonisească suma necesară pentru a-şi trata fiul la o clinică specializată din Moscova. „Medicii l-au tratat până nu demult pentru ceva la cap, dar examenul tomografic făcut la o clinică privată a arătat că nu are nimic la cap, problema fiind cu ochii şi boala progresează”, ne povesteşte Tatiana Zabolotnîi. Deşi băiatul ar trebui să beneficieze de gratuităţi la tratament şi diagnosticare, mama spune că mai toate cheltuielile sunt pe cont propriu: „Până acum avem bonuri de peste 4 mii de lei pentru analize, pe care asistenţa socială a promis să ni le restituie, dar au trecut mai mult de 5 luni şi nu am primit nici un bănuţ”.

În alte localităţi se poate

În alte două localităţi din raionul Orhei: Jora de Jos şi Ciocâlteni, alţi doi copilaşi cu dizabilităţi de vârstă preşcolară au fost ajutaţi să fie înscrişi la grădiniţa din sat. În ambele cazuri s-au implicat administraţia publică locală, direcţia grădiniţei şi asistenţa socială. Marinel de 4 ani din Ciocâlteni frecventează grădiniţa deja de aproape un an şi schimbările sunt evidente: copilul mănâncă şi merge singur la oliţă. Şi micuţa Andreea de 5 ani din satul Jora de Jos în cele patru luni de când părinţii o aduc la grădiniţă s-a schimbat: este mai veselă, a devenit mai sociabilă şi deja comunică cu copiii de vârsta ei.

Ludmila Malcoci, directoarea Organizaţiei Keystone, care de mai mulţi ani desfăşoară programe de incluziune socială pentru persoanele cu dizabilităţi în Republica Moldova, spune că orice schimbare se face foarte greu: „De multe ori profesorii nu vor să lucreze cu copiii cu dizabilităţi la domiciliu, pentru că este mai greu, ei trebuie să se pregătească suplimentar, să înveţe metode noi de predare şi asta multora nu place”. Deşi în ultimii ani în bugetul public au fost bugetaţi bani pentru diferite servicii noi pe care trebuie să le acceseze persoanele cu dizabilităţi, autorităţile responsabile nu fac demersurile necesare pentru a primi aceşti bani, precizează Ludmila Malcoci.

Niciun copil nu trebuie să rămână în afara sistemului de educaţie

Din iulie anul trecut, în R. Moldova este în vigoare un Program naţional de dezvoltare a educaţiei inclusive pentru anii 2011-2020. Documentul obligă toate instituţiile de învăţământ să deschidă clase inclusive, acolo unde sunt copii cu nevoi educaţionale speciale. Valentin Crudu, şef de direcţie la Ministerul Educaţiei, precizează că pentru fiecare copil cu nevoi speciale trebuie create condiţii să poată învăţa în şcoala din localitate. Pentru aceasta, din anul 2013, către fiecare instituţie în care vor fi înmatriculaţii copii cu dizabilităţi vor fi redirecţionate surse financiare pentru a acoperi nevoile educaţionale ale acestora, a precizat Valentin Crudu: „Noua formulă de finanţare per elev va permite să acordăm şcolilor în care vor învăţa şi copii cu dizabilități un suport financiar mai mare, deoarece şi cheltuielile lor vor fi mai mari. În toate instituţiile de acest fel vor fi angajate cadre didactice de sprijin şi vor fi organizate activităţi de recuperare.”

Instruirea la domiciliul se face în baza unui ordin al Ministerului Educaţiei aprobat în anul 2007, la cererea din partea părinţilor și a unui certificat al medicului. Școlarizarea se face de către instituția de învățământ în circumscripția căreia se află copilul, iar profesorii sunt salarizați suplimentar. În Moldova există deja mai multe cazuri în care copiii susțin și examenul de absolvire la domiciliu. Referindu-se la cazul lui Vlăduţ Bucur, Valentin Crudu a spus că „nu este corectă abordarea administrației de a condiționa instruirea la domiciliu pe progresele obținute de elev”.

În anul de studii care s-a încheiat recent, 420 de copii cu dizabilităţi au fost integraţi în 70 de şcoli de educaţie generală. În vara aceasta, primii 39 de copii cu nevoi speciale au absolvit gimnaziul, fiind atestaţi la fel ca şi ceilalţi elevi.

P.S. Am dat numele copiilor despre care am scris pentru că ei au probleme reale şi nevoi speciale pe care cei responsabili trebuie să le soluţioneze şi să le asigure drepturile, aşa cum o cere legea, iar comunitatea este obligată să-i accepte. Aceşti copii au şanse reale să se pună pe picioare, dacă ar beneficia de tratamentul şi intervenţiile chirurgicale de care au nevoie. Părinţilor acestor copii le este peste puteri să facă faţă costurilor care se impun, de aceea încercăm pe această cale să facem apel către toţi oamenii de bună credinţă, să întindă o mână de ajutor celor care, acum, au foarte mare nevoie de el.

Cornelia Cozonac, Natalia Porubin, Tudor Iaşcenco

Centrul de Investigaţii Jurnalistice