S-au întors de la Londra, dar se gândesc la Rio de Janeiro

Medaliaţii cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra, Cristina Iovu şi Anatol Cârâcu, şi o parte a delegaţiei Republicii Moldova la Olimpiadă au fost întâmpinaţi ca adevăraţi eroi de zeci de suporteri la Aeroportul Internaţional Chişinău. Cristina şi Anatol au fost plini de emoţii şi au vorbit foarte puţin. Ei au declarat că preferă să-şi facă treaba în cadrul competiţiilor. Anatol şi Cristina şi-au stabilit deja obiectivele pentru Jocurile Olimpice din 2016 – medaliile de aur.

Vitalie HADEI

 

Cristina a fost prima care a ieşit pe uşile salonului VIP a Aeroportului. Aceasta avea tricolorul în spate şi a fost imediat luată în primire de fanii şi rudele sale, care, de fericire, au luat-o pe braţe şi au aruncat-o în sus. I-a venit ulterior rândul lui Cârâcu să fie onorat de colegii săi de la Poliţia de Frontieră. Cei doi erau foarte atenţi să nu-şi piardă medaliile pe care le-au obţinut după antrenamente continue. Zilnic, cei doi ridică tone bune, iar acum le strălucesc la gât câte o medalie de câteva sute de grame.

 

Au preferat să nu vorbească prea mult

 

Fiind nişte oameni foarte cumsecade, cei doi credeau că pot să aducă medalii de la JO, dar au preferat să tacă şi să-şi facă treaba cum ştiu mai bine. „Cu o lună înainte de Olimpiadă, m-am accidentat puţin la o mână şi, din acest motiv, am fost rezervată în ceea ce priveşte declaraţiile. Totuşi, în adâncul sufletului, speram la o medalie. Am muncit foarte mult şi nu puteam rata o asemenea ocazie”, a dezvăluit Cristina Iovu.

Este fericită şi pentru faptul că în curând va avea propria casă în care va avea condiţii elementare. Pentru Cristina, această medalie este echivalentă cu o altă viaţă, mai ales dacă ţinem cont de faptul că împarte alături de sora şi mama sa o cameră de cămin de până la 20 de metri pătraţi.

 

„Mai întâi să văd banii”

 

Anatol Cârâcu nu s-a gândit încă ce va face cu cei 80 de mii de euro pe care, în două săptămâni, îi va primi de la guvern. „Mai întâi, să-i văd în mână, iar pe urmă mă voi gândi ce voi face cu ei. Banii sunt importanţi, dar performanţa obţinută la Londra mă motivează pentru ediţia viitoare a JO. Ca orice sportiv, îmi doresc aurul olimpic”, a menţionat sportivul de la Cahul.

 

Prime de 460 de mii de euro pentru olimpici

În cel mult două săptămâni, Iovu, Cârâcu, Dan Olaru, Sergiu Toma, Ion Luchianov, Vasile Belous, dar şi antrenorii acestora vor primi din partea guvernului primele promise, care se cifrează la 460 de mii de euro. Cristina şi Anatol, împreună cu antrenorii lor, vor încasă 320 de mii de euro. Olaru, Toma şi Belous vor încasa împreună cu antrenorii câte 40 de mii de euro, iar atletul Ion Luchianov şi antrenorul său câte 20 de mii de euro.

Mai avem şase sportivi la Londra       

 

La Londra au mai rămas şase sportivi moldoveni, trei dintre ei păstrează şanse să urce pe podium. E vorba de Zalina Marghiev, care s-a calificat în finală la aruncarea ciocanului, şi luptătorii Nicolae Ciobanu şi Svetlana Saenco.

 

8 august – Zalina Marghiev, s-a calificat în finală la aruncarea ciocanului

8 august – Elena Popescu (atletism), 800 m

9 august – Svetlana Saenco (lupte feminine)

12 august – Nicolae Ciobanu (lupte libere)

12 august – Iaroslav Mușinschi (atletism), maraton

12 august – Roman Prodius (atletism), maraton