S-a stins din viaţă scriitorul şi scenaristul Nicolae Esinencu

658x0_esinencu

Foto: timpul.md

Scriitorul şi scenaristul Nicolae Esinencu s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de luni, 25 aprilie, la vârsta de 75 de ani. Solicitat de IPN, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, a declarat că scriitorul a suferit un atac cerebral, iar timp de trei săptămâni s-a aflat în comă. Arcadie Suceveanu spune că Nicolae Esinencu a fost un spirit neconformist, care a spart tradiţionalismul în anii ’60-’70 ai secolului trecut, impunând o literatură ieşită din tiparele ideologice. Din aceste motive, afirmă preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Esinencu nu era agreat de oficialităţile de atunci.

Arcadie Suceveanu spune că l-a numit pe scriitorul Nicolae Esinencu un „om al spectacolului”, care a promovat versul liber, eliptic, ironic. „Poeziile, proza, piesele şi scenariile de film sunt toate nişte parabole, care bat spre suprarealism absurd. Este un scriitor cu totul şi cu totul neordinar”, a subliniat preşedintele Uniunii Scriitorilor.

Scriitorul Arcadie Suceveanu îşi aminteşte că, atunci când l-a cunoscut pe Nicolae Esinencu, acesta purta „masca radicalismului, a avangardei poetice”. „Era un spirit teribilist, care se deosebea şi prin vestimentaţie, care avea când plete lungi de artist, când purta părul tuns scurt. Vestimentaţia lui se compunea, neapărat, din trei elemente: un fular lung roşu, până la călcâie, o beretă împletită din lână şi, bineînţeles, pantofi cu tocuri înalte”, îşi aminteşte preşedintele Uniunii Scriitorilor.

Nicolae Esinencu s-a născut în anul 1940, în localitatea Chiţcanii-Vechi din raionul Orhei. Este autorul mai multor cărţi de proză, printre care: „Sada” , „Portocala”, „Toi” , „Era vremea să iubim”. Nicolae Esinencu a semnat piesele: „Grand Prix”, „Tabachera”, „Fumoarul”, „Oameni de paie” ş.a. De asemenea, acesta a scris şi scenariile filmelor: „Tunul de lemn”, „Vâltoarea”. Este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, Om Emerit al Artei din Republica Moldova.