S-a stins din viață Ion Moraru, ultimul arcaș

Ion Moraru

Scriitorul și disidentul politic Ion Moraru, membru activ al rezistenței antisovietice din Basarabia, s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 90 de ani.

La 18 ani s-a înrolat în mișcarea de rezistență antisovietică din Basarabia. Entuziasmul și focul din suflet aprins pentru ideea națională l-au determinat să își riște viața alături de tineri de seama lui, iar, în conseciță, să ajungă în gulagul sovietic.

A fost condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru pentru activitate antisovietică. I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că în închisoare a avut ocazia să cunoască cele mai luminate minți ale timpului, din spațiul sovietic, inclusiv pe disidentul rus Aleksandr Soljenițîn.

Cartea lui Ion Moraru, o cupă plină cu lacrimi și sânge

„Arcaşii lui Ştefan” a fost o organizaţie antisovietică în 1945. „Arcaşii lui Ştefan” au luptat împotriva colectivizării şi ocupaţiei sovietice. Majoritatea membrilor organizaţiei au fost condamnaţi la moarte, după care le-au fost comutate pedepsele cu lagăr.

53 de membri ai organizaţiei „Arcaşii lui Ştefan” au fost decoraţi în 2010, postmortem, cu Ordinul Republicii de preşedintele interimar, Mihai Ghimpu.

The following two tabs change content below.
Avatar

Jurnal de Chișinău

Avatar

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)