S-a dus unul dintre străjerii Basarabiei // IN MEMORIAM

Nu mai e printre noi jurnalistul Nicolae Bătrânu

Ne-a părăsit bunul om şi atât de largul jurnalist în probleme de cultură, istorie, teatru şi cinematografie, Nicolae Bătrânu. Nu a luat cu sine nimic. S-a dus şi din Chişinău, unde a lucrat decenii la rând, s-a reîntors la Costeşti, Râşcani, unde a şi fost înmormântat.

I-am fost coleg, pot spune şi discipol. Când ajunsesem la săptămânalul „Cultura”, în 1976, publicaţia cea mai de prestigiu în acea perioadă, aveam doar 26 de ani. De atunci şi până mai deunăzi, pot spune că nu ne-am mai despărţit. În toţi aceşti ani, dar mai cu seamă la început, învăţam şi învăţam de la el. Basarabia noastră, poate cu excepţia lui Alexandru Cosmescu, nu a cunoscut un stilist mai versat. Părea că moştenise limba română direct de la cronicari, de la Ion Creangă, de la marii scriitori de mai încoace. Scria ireproşabil. Redacta articolele colegilor de asemenea ireproşabil. Pătrundea stilul fiecărui autor. Iară noi, adeseori, chiar îl rugam: Naţiune, citeşte, te rog, aceste pagini…

Îl supranumeam Naţiune. El nu s-a despărţit niciodată de Limba Română şi de Istoria Românilor. I-a fost destinul să fie împreună, să cultive aceste sfinte valori printre colegi şi printre cititori.

Părea din alte secole. Prefera să discute, în exclusivitate, despre Alexandru cel Bun, despre Ştefan cel Mare, despre Ioan Vodă cel Cumplit, despre alţi domnitori care ne-au îndreptat istoria. Pledoariile sale erau întotdeauna convingătoare, de mare sinceritate. Nu se ferea de nimeni. Vorbea direct. Scria direct. Cu atâta curaj încât într-o dimineaţă fostul comitet central a dat indicaţie să fie alungat de la „Literatura şi Arta”, pentru un articol despre bătălia de la Lipnic. Alungat fără dreptul de a mai lucra în vreo redacţie. Prietenii mai apropiaţi, printre care şi subsemnatul, am pus umărul şi l-am transferat, într-o oră, la „Învăţământul Public”, pe atunci în frunte cu regretatul Anton Grăjdieru. Spre seară, la o vorbă mai de taină, l-am rugat: „Naţiune, fii mai atent faţă de cine vorbeşti. Mai ţine-ţi limba după dinţi!”.

Doar că el, asemeni unui copil, nu înţelegea cum se poate să te desparţi de cronicari, de Eminescu, de Alecu Russo, de Kogălniceanu… Cum să uiţi de Alexandru Ioan Cuza, de mareşalul Ion Antonescu… Orice discuţie era ca o prelegere. De netăgăduit. Se ridica, lua o carte din vasta sa bibliotecă, cita şi argumenta. Când îl priveai, arăta puţin timid. Îl ascultai şi realizai că este neînfricat. Avea de partea sa numai adevărul istoric. Numai acest aer îl respira. Odată cu aerul Limbii Române.

Acum s-a dus din Chişinău la Costeşti. Chişinăul l-a făcut şi fericit, şi nefericit, şi marginalizat. Când se călca pe adevărul istoric, se călca şi pe Nicolae Bătrânu.

S-a dus la Costeşti. Mai aproape de râul Prut, care ne desparte. Aproape şi de părinţi, fireşte. S-a dus – să fie mai aproape de visul şi credinţa de care nu s-a îndepărtat nicio clipă. Pentru el nu conta ce vor autorităţile. Îl alimentau numai rădăcinile moşilor şi strămoşilor.

Toţi, câţi l-am cunoscut, câţi i-am fost colegi şi discipoli, nu-l vom uita. El a fost un străjer.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Haralambie Moraru

The following two tabs change content below.