S-a declanşat lupta pentru închisori

CONFLICT // Actualul ministru al Justiţiei, Oleg Efrim, consideră că în funcţia de director al DIP trebuie să fie o persoană din afara sistemului, în timp ce fostul ministru, Alexandru Tănase, este de altă părere.

„Nu comentez declaraţiile unui judecător la Curtea Constituţională, chiar dacă ele depăşesc subiectul interpretării Constituţiei. Dacă e să aleg dintre a intra în gura fostului meu şef şi a corecta o ilegalitate, o aleg pe cea din urmă”, a declarat pentru JURNAL ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, referindu-se la fostul ministru Alexandru Tănase. Decizia ilegală despre care vorbeşte Efrim este numirea lui Vadim Cojocaru în funcţia de şef al Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP).

Actualul ministru al Justiţiei, Efrim, l-a demis pe Cojocaru şi l-a numit în funcţia de director interimar pe Veaceslav Ceban, reprezentant al MAI.

„Am fost întrebat de un jurnalist de ce persoana pe care am promovat-o încearcă să mă compromită, atacându-mă impardonabil, insinuând că am adoptat decizii ilegale. I-am răspuns cu o altă întrebare: Ce face moldovanul în primul rând când ajunge la putere? – Îl bagă pe taică-său la puşcărie”, scrie Tănase pe blogul său.

Puşcăriile s-au dovedit a fi mărul discordiei. Potrivit lui Tănase, MAI îşi doreşte de mai mulţi ani să plaseze sub controlul său sistemul penitenciar, iar numirea lui Ceban în funcţia de director interimar al DIP confirmă acest lucru. „În ceea ce priveşte proaspăt numitul interimar de la DIP, pentru prima dată mi s-a sugerat substituirea lui V. Cojocaru cu V. Ceban cu doi ani în urmă. Am refuzat acest lucru, deoarece am considerat că sistemul penitenciar trebuie ţinut cât mai departe de MAI. Esenţa reformei penitenciare a fost de a exclude controlul MAI asupra penitenciarelor”, consideră Tănase.

Dezminţire reciprocă

Actualul director interimar al DIP, Veaceslav Ceban, dezminte afirmaţiile lui Tănase şi spune că nimeni acum doi ani nu i-a propus funcţia de director. „Dl Efrim ştie care este experienţa mea de muncă şi mi-a propus această funcţie recent, şi nu cu doi ani în urmă. Demiterea lui Cojocaru nu are nicio legătură cu articolul care s-a publicat în ziarul JURNAL de Chişinău. E o simplă coincidenţă”, a menţionat Ceban.

Cu toate acestea, Alexandru Tănase susţine că publicarea mărturisirilor a două deţinute din Penitenciarul nr. 13 care au vorbit deschis cum am întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi deţinuţi, printre care şi controversatul om de afaceri Adrian Nichifor, şi despre luxul din camera acestuia a avut drept scop „pregătirea” opiniei publice pentru demiterea din funcţie a lui Cojocaru.

Amintim că a doua zi după publicarea articolului „Puşcăria noastră, cuibuşor de nebunii”, pe data de 15 iunie, a fost revocat directorul general al DIP, Vadim Cojocaru.

Deţinutele au fost auzite

Din start, procuratura s-a arătat rezervată în privinţa dezvăluirilor făcute de deţinutele din Penitenciarul nr. 13, invocând faptul că deja au fost traşi la răspundere angajaţii puşcăriei care au admis anumite încălcări ce au fost depistate în ziua când s-a făcut percheziţie în camera lui Nichifor. A trebuit să insistăm pe declaraţiile deţinutelor, potrivit cărora acestea au întreţinut relaţii sexuale cu deţinuţii nu doar într-o zi, ci pe parcursul mai multor săptămâni, şi pe faptul că mai multe deţinute din Penitenciarul nr. 13 fac acelaşi lucru.

Directorul interimar al DIP, Veaceslav Ceban, a declarat pentru JURNAL că a fost pornită o anchetă de serviciu adăugătoare pentru a stabili toate circumstanţele. „S-au sesizat şi organizaţii pentru apărarea drepturilor omului”, a menţionat Ceban.  Săptămâna viitoare se va decide care va fi soarta deţinutelor care, până în prezent, rămân în Penitenciarul nr. 13. „Ne este frică că ne vor presa şi mai mult. Ar putea să se răfuiască cu familiile noastre, care se află la libertate”, se alarmează deţinutele. Pentru asta, insistă să fie audiate în afara penitenciarului.

Poziţia oficială a MAI: „Ministerul Afacerilor Interne nu vede motivul de ce ar trebui să-şi asume atribuţiile de a conduce Departamentul Instituţiilor Penitenciare. El a fost dintotdeauna în subordinea Ministerului Justiţiei, astfel şi trebuie să rămână”, a declarat Eugen Onică, consilierul ministrului Afacerilor Interne, Alexei Roibu.

Efrim a fost responsabil de penitenciare!

„În perioada când am deţinut funcţia de ministru, coordonarea activităţii sistemului penitenciar era în responsabilitatea actualului ministru Oleg Efrim. Dumnealui avea în gestiune întreg sistemul, inclusiv soluţionarea eventualelor plângeri împotriva angajaţilor DIP”, a declarat Alexandru Tănase. Amintim că percheziţia în camera lui Nichifor a fost făcută în septembrie 2010, când Tănase era ministru al Justiţiei.

Svetlana Panţa

The following two tabs change content below.