Ruslan Codreanu: „Scandalul parcărilor relevă necesitatea deoffshor-izarii licitațiilor publice”

Ruslan Codreanu, liderul PPEM în Consiliul Municipal Chisinau, a reiterat, în cadrul unei emisiuni televizate, necesitatea adoptării unei legi care să interzică participarea firmelor offshore la licitațiile publice organizate de instituțiile statului. În opinia sa, reținerile efectuate de CNA sunt rezultatul unor licitații trucate și lipsei transparenței din primăria mun. Chișinău.

„O analiză a demonstrat că statul pierde milioane de lei din cauza licitațiilor care sunt câștigate de companiile off-shore. Acum un an, PPEM a înregistrat în Parlament inițiativa legislativă privind deoffshor-izarea licitațiilor publice. Scandalul cu parcările arată necesitatea adoptării unei asemenea legi. Aceste ilegalități s-au produs deoarece unii funcționari și-au creat zone de confort și au pierdut contactul cu realitatea”, a menționat consilierul municipal.

Totodată, Ruslan Codreanu s-a arătat nedumerit de poziția ambiguă a Băncii Europene pentru Reconstrucție si Dezvoltare (BERD) privind respectarea contractelor semnate cu Primăria Chișinău. „Sunt foarte curios să aflu care este poziția BERD după această răsturnare de situație. PPEM a trimis o scrisoare la BERD în care a demonstrat calitatea proastă a executării lucrărilor de reabilitare a drumurilor. Răspunsul a fost superficial, ceea ce ne-a dezamăgit. Chiar ar fi interesant să vedem care este acum poziția BERD, deoarece este imposibil să trăim în lumi paralele când cetățenii văd dezordinea și haosul în care se îneacă orașul, iar BERD zice că totul este în ordine”, a mai declarat președintele fracțiunii PPEM în CMC.

Această rubrică este realizată cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului și nu reflectă neapărat poziția Ambasadei.

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău