Rusia și Occidentul: de la pacea la războiul virtual

Totul are urmări. Orice faptă, fie bună, fie rea, orice vorbă, cugetată și nu prea, se lasă cu consecințe. Se întâmplă în viața privată a fiecăruia din noi, se întâmplă, de asemenea, în istoria lumii întregi. Efectele negative ale acțiunilor umane sunt, în general, greu de prezis, mai ales că, nu de puține ori, sunt precedate de bunele noastre intenții. Nu și atunci însă când intențiile sunt evident malefice.

Dată fiind legitatea, oamenii și societățile lor ar trebui să se întrebe mai des asupra urmărilor posibile ale gesturilor pe care le fac și ideilor pe care le emit. Dar numai asta nu-i caracterizează. Nu le este de învățătură nici trecutul, plin de pilde, dar ignorat, azi ca și ieri, de absoluta majoritate, nu îi pune în gardă nici bunul-simț, căruia nu-i dau ascultare sau de a cărui existență uită pur și simplu.

Occidentul a trăit pe pielea lui ingerința rusească în viața sa politică, în societatea civilă, în mass-media. În perioada sovietică, Moscova a sponsorizat partidele comuniste occidentale, diverse mișcări „pentru pace”, a racolat și bine plătit voci importante din Vest, de la scriitori și savanți la ziariști și activiști. Scopul a fost destabilizarea Occidentului, subminarea valorilor și tradițiilor sale. Mijloacele au fost coruperea, dezinformarea, diversiunea, instigarea la sabotaj, nesupunere, revoltă etc.

În 1940, Partidul Comunist Francez saluta, la ordinul Moscovei, dar și la îndemnul inimii sale marxiste, pactul sovieto-german; ca urmare, în 1941 era nevoit să lupte, în cadrul Rezistenței, cu ocupantul nazist. În anii postbelici, intelectualitatea progresistă a omenirii s-a solidarizat cu toți scelerații care își scăldau țările în sânge în numele revoluției mondiale a celor obidiți și oropsiți, de la Castro la Pol Pot. Acum aflăm că mulți dintre acești intelectuali-vedetă erau nu tocmai și nu doar victimele inocente ale Ideii, așa cum ar fi vrut să pară după discreditarea comunismului și dezavuarea crimelor comise de idolii lor revoluționari. Recent s-a descoperit, de exemplu, că Julia Kristeva, unul dintre fetișurile generației de la 1968, a colaborat cu securitatea bulgară. Intelectuala care a demontat „vechiul regim” nu numai pe din afară, prin pledoariile sale maoiste și troțkiste, ci și pe dinăuntru, prin aberații teoretice care au distrus tradiția umanistă a culturii, s-a dovedit a fi agentul de lux al unui serviciu de securitate subordonat KGB.

După 1991, ai fi putut zice că Occidentul nu va mai călca încă o dată pe grebla întinsă amabil de Moscova. În primul și în primul rând deoarece s-a crezut că Rusia e alta, că s-a dezideologizat, că e interesată mai curând de creșterea economică decât de cea teritorială. Lucrurile nu stăteau chiar așa: supărarea pe Gorbaciov, dublată de frustrarea pe care o determinaseră decalajele față de Occidentul acum partener, au mocnit până la venirea lui Putin la putere. Acesta, sprijinit de foștii lui colegi securiști, acum importanți oameni de afaceri, conducători de conglomerate economice și satrapii regionale, a repornit războiul cu Vestul. De această dată, confruntarea nu a fost ideologică. Rușii au fost mânați în luptă mai curând de o elementară dorință de răzbunare, căutând un fel de compensație „morală” pentru ceea ce a fost resimțit ca pierdere în urma înfrângerii suferite la capătul războiului rece.

Revenirea rușilor la practicile sovietice, actualizate și adaptate la cerințele vremii, a fost semnalată de experți încă la începutul deceniului trecut. Dar nimeni nu a vrut să tragă cu urechea la avertismentele specialiștilor. Rusia era o piață enormă, actorii ei economici erau stimulați să investească în acțiunile companiilor occidentale, să se listeze la bursele de valori etc. Într-o epocă obsedată exclusiv și puțin cam patologic de economie, acestea erau niște atuuri atât de importante, încât ridiculizau, în ochii politicienilor și granzilor financiari, orice risc și temeri. Controlat de stat, marele business rusesc a lucrat cot la cot cu FSB, strecurând sau recrutând, mai pe față, mai pe din dos, oameni de încredere în companii, în mass-media, în firmele de lobby, în partide politice etc. Folosind datele furnizate de o companie precum Cambridge Analytica, rușii au ajuns să influențeze electoratul-țintă american prin rețeaua Facebook tocmai în ziua alegerilor prezidențiale.

Azi, Mark Zuckerberg, personajul-simbol al erei internetului, a ajuns să-și presare cenușă pe cap în fața Senatului american. Tot azi, au luat apă în gură cei care strigau ieri „Libertate lui Assange!” – s-a dovedit că și acest guru al anarhismului pe net și „victimă a conspirației capitaliste” fusese în simbria FSB.

Sperăm că nici America, nici Europa nu vor uita curând ce îi „datorează” Rusiei. Speranța nu e mare totuși, dată fiind memoria foarte scurtă a omului „tehno”. Dar și măruntul detaliu că toate revelațiile și scandalurile provocate de amestecul Rusiei ar fi fost puțin probabile dacă aceasta nu se băga în Crimeea și mai cu seamă dacă un tip foarte urât de mințile luminate ale Occidentului contemporan nu ar fi câștigat competiția pentru Casa Albă.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)