Rusia, cu iz de formol // NEGRU

Fiindcă e april, iar „în april, în april, s-a născut Ilici”, ruşii sunt întrebaţi, ca de obicei, în ultimii ani, ce e de făcut cu mumia din mausoleul de pe Piaţa Roşie. Majoritatea, 56 la sută, au răspuns că trupul lui Lenin trebuie îngropat, în timp ce 28 la sută se opun acestei intenţii. De menţionat că numărul „necrofililor” e în continuă scădere, dar suficient de impunător ca să nu fie ignorat. Împotrivirea lor durează peste 20 de ani.

De ce o bună parte a societăţii ruse nu se poate împăca cu gândul că, oricât de important ar fi „conducătorul proletariatului mondial” pentru istoria rusă, cadavrul său trebuie tratat ca alte cadavre? De ce respinge cu înverşunare propunerea firească, de bun-simţ, de a-l înmormânta în sfârşit pe Lenin? Par întrebări retorice, dar nu sunt.

O nouă religie

Iniţiativa de a conserva cadavrul lui Lenin şi de a-l expune în public continuă să fie învăluită de „ceţuri” cvasimitologice. Ideea în sine nu este clarificată până la capăt, cel puţin nu în sursele cu acces general. Istoriografia sovietică lăsa să se înţeleagă că iniţiativa cu mausoleul ar reflecta doleanţele venite din partea clasei muncitoare şi a membrilor de rând ai partidului bolşevic, care ar fi trimis numeroase telegrame, solicitând ca trupul „conducătorului” să fie păstrat până reuşesc să ajungă să-şi ia rămas bun de la el doritorii de la periferii, din regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice. Dacă o fi existând asemenea scrisori în număr mare, e de presupus că sunt mai curând organizate. E greu de crezut că ruşii normali ar fi solicitat aşa ceva, sfidând canoanele pravoslavnice.

Chiar şi după perestroika s-a vărsat puţină lumină asupra acestui subiect. Aflăm că, în realitate, ideea de a păstra un timp mai îndelungat cadavrul lui Lenin a fost expusă de Kalinin în 1923, înainte de moartea lui Lenin, în cadrul discuţiilor din Biroul Politic. Stalin l-a susţinut şi, după moartea lui Lenin, a venit cu iniţiativa îmbălsămării, în faţa VŢIK (Comitetul Executiv Central). Împotrivirea familiei, argumentul Nadejdei Konstantinovna Krupskaia, precum că Lenin nu şi-ar fi dorit aşa ceva, a răsunat ca un strigăt în pustiu. Biserica Ortodoxă Rusă, schingiuită, terorizată, mitraliată la indicaţia lui Lenin, gemea şi abia respira. Există ipoteza că Stalin voia să asigure perenitatea doctrinei marxist-leniniste transformând-o într-un fel de religie, ale cărei postulate să nu se discute, ci să fie puse cu stricteţe în aplicare. „Tătuca popoarelor” o fi avut dubii în privinţa faptului că învăţătura marxist-leninistă este nemuritoare prin simplul fapt că „este adevărată”.

Mausoleele-surori

Faptul că necrofilia s-a răspândit în întregul „lagăr socialist” denotă existenţa unui concept, a unui proiect corespunzător. Azi pare incredibil, dar mausolee cu cadavre ale liderilor comunişti expuse publicului au fost ridicate nu numai în Asia, ci şi în Europa, în Cehoslovacia şi Bulgaria. O perioadă, cadavrul lui Lenin trebuie să fi fost cel mai important, în raport cu cadavrele din mausoleele-surori. Dar asta e o altă temă.

Studiu de caz

Ruşilor şi altor popoare „sovietice” li s-a inoculat pe parcursul a zeci de ani că Lenin e un fel de semizeu, „veşnic viu”, „mai viu decât toţi viii”, iar atunci când se isca vreun suflet inocent, sincer să ne spună că „regele e gol”, că Lenin e muritor ca toţi oamenii, asupra acestuia cădea în mod inevitabil, cu toată greutatea sa, ghilotina „oprobriului public”. În baza istoriei cu mausoleul lui Lenin se poate face un studiu de caz care să ilustreze eficienţa propagandei sovietice. Mi se parte sugestivă, din acest punct de vedere, o istorioară despre un copil din acea perioadă, anecdotă care circulă pe Internet:

La ora de limba maternă, într-o şcoală din Leningrad, după ce le citi o povestire despre Lenin, învăţătoarea le adresă elevilor tradiţionalele întrebări pe marginea textului:

– Elevi, de ce apariţia lui Lenin la sărbătoarea de revelion i-a surprins pe copii, iar pe unii chiar i-a speriat?

După o perioadă de tăcere, un elev ridică mâna.
Învăţătoarea, bucuroasă:

– Aşadar, de ce?

– Eu cred că din cauza că Lenin murise demult.

Învăţătoarea, oripilată de răspunsul băiatului, îl alungă din clasă, părinţii au fost chemaţi la şcoală, şi învinuiţi de încercare de subminare a bazelor educaţiei socialiste prin remarce cinice în legătură cu ceea ce are mai sfânt omul sovietic… Logica sănătoasă intrase în conflict cu stupiditatea şi demenţa ideologică.

Simplitatea adevărurilor simple

Nu punem mâna în foc că e vorba despre un caz real, dar cu siguranţă e unul veridic. În acest context, îmi amintesc de reacţia unui tânăr brigadier dintr-un colhoz de lângă Bolgrad, când i-am răspuns, cu referire la mausoleul lui Lenin, că nu-mi place să mă uit la cadavre. Stăteam la aceeaşi gazdă, el fiind student prin corespondenţă la Institutul Agricol din Chişinău. Mă întrebase cu însufleţire, după prima mea deplasare la Moscova, dacă am vizitat mausoleul. După expresia feţei sale mi-am dat seama că răspunsul meu l-a surprins, că am comis o blasfemie. Probabil, ideea simplă că Lenin din mausoleul de la Moscova este un cadavru ca oricare altul nu-i trecuse prin cap.

Spălaţi pe creier, nu e de mirare că o bună parte dintre noi nu mai putem percepe unele lucruri elementare nici după 20 de ani de la prăbuşirea URSS. Dar să fie doar propaganda de vină?

„Frontiera finală”

În mod bizar, cadavrul lui Lenin reprezintă azi pentru mulţi ruşi „the final frontier” a adevărului, a patriotismului, a demnităţii. Zadarnic le-am vorbi despre nefirescul, monstruozitatea acestei viziuni. Până şi Vladimir Putin se declară nevoit să se pronunţe împotriva îngropării trupului lui Lenin. Pare însă că el îşi camuflează astfel propria necrofilie, dând vina pe alţii. „Mulţi oameni leagă de numele lui Lenin propria viaţă. Îngroparea lui Lenin ar însemna pentru ei că se închinau unor valori false, că şi-au stabilit obiective false şi că viaţa lor e trăită în van”, declara preşedintele rus cu zece ani în urmă. Recent, el şi-a reconfirmat poziţia, spunând că „istoria nu poate fi grăbită”.

Amăgirea istoriei

Dar amăgită poate fi istoria? Faptul că din cadavrul „iniţial” al lui Lenin nu a rămas mai nimic, că 90 la sută a fost înlocuit cu părţi mai „proaspete”, luate de la alte cadavre, e ceva normal? Nu ar fi mai sănătos pentru psihicul ruşilor dacă li s-ar spune că s-a greşit, căci e omeneşte a greşi, că s-a mers pe o cale care nu duce nicăieri?

În mod simbolic, soarta cadavrului leninist aminteşte soarta comunismului rusesc. N-a mai rămas mai nimic din el, dar adepţii mai speră în reînvierea sa, inspirând vapori de formol. Comunismul e de fapt un fel de a spune imperiu. Cadavrul lui Lenin a devenit un totem al forţelor imperiale din spaţiul postsovietic. Nu spunea liderul comuniştilor moldoveni Vladimir Voronin că e gata să aducă trupul lui Lenin la Chişinău, dacă ruşii se vor hotărî să-l îngroape?

Să revenim la cadavru?

Până la urmă, e treaba lor dacă vor să suporte în continuare mirosul de formol, care li s-a „îmbibat”, se vede, în conştiinţă, e treaba lor dacă preferă să poarte coşciugul lui Lenin în spate. Problema e că ei îşi rezervă dreptul exclusiv, politic şi militar de a ne ţine sub control. A declarat-o, zilele trecute, la Chişinău, trimisul lui Putin. Ca şi cum puţini moldoveni au fost jertfiţi cadavrului din mausoleu. Ni se propune, suntem traşi să ne unim în jurul unui cadavru, pe care îl îngrijesc zilnic, îl şterg de colb, îl păzesc de muşte, îi iau temperatura, înlătură părţile aflate în proces de putrefacţie… Şi asta durează 88 de ani… Poate fi considerat lucid un asemenea popor? Ca să nu mai vorbim despre creştinism…

Decât necrofilia, iraţionalismul „enigmatic”, fundamentalismul ideologic, imperialismul morbid, mai bine previzibilitatea, „consumismul” şi „decadenţa”, postmodernismul occidental. Cel puţin, miroase mai frumos.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)