RUPEREA RÂNDURILOR // Un subiect tabu

O dată în an, moldovenii, toleranţi sau indiferenţi faţă de homosexualitate, devin homofobi. Se întâmplă chiar în ziua în care minoritarii sexuali depun o cerere de organizare a unui marş întru apărarea drepturilor (pe care nimeni, pe parcursul anului, nu le prea încalcă). Revolta „moldovenilor” e de o amploare incomensurabilă cu „parada gay-lor”. Marşul e contestat vehement de moldovenii care, în alte contexte, susţin toate iniţiativele „minorităţii” ruse de la noi. Cum a fost sărbătorirea agresiv-fastuoasă a „zilei victoriei” (a victoriei asupra naziştilor homofobi!).

După toată debandada de pe scena noastră politică, după dezmăţul (pro) rusesc din 9 mai, după demonstraţiile agresive ale comuniştilor, după marşurile violente la parlament şi la sediul preşedintelui (hoardele de asediatori ai „palatului de iarnă” fiind conduse de deputaţi!), după apocaliptice şi sinucigaşe confruntări fratricide în interiorul AIE, „parada” gay-lor autohtoni pare a fi cel mai inocent eveniment al anului…

În ultimul timp, primarul general al capitalei poartă, ca şi sergentul lui Alecsandri, „şi Crucea Sfântul Gheorghe şi-a României stea”. Este pentru valorile liberale, dar i-a trimis pe gay să mărşăluiască în Valea Morilor. Acolo unde comuniştii îl expediau să protesteze pe „badea Gheorghe”. Pe 9 mai, însă, a cedat xenofobilor, fără luptă, PMAN. Or, cea mai mare scârboşenie pe care am auzit-o în acest an a fost declaraţia unui ocupant, rostită în piaţă: Rusia „iubeşte” Moldova. O declaraţie cinică, un viol public. O perversiune, la care nu a protestat nimeni, „patrioţii” lăsându-se iubiţi primii.

E trist că „parada” gay-lor se întâmpla de Ziua Europei („pe vechi”). Mişcarea LGBT se comportă ca o sectă sau ca o organizaţie clandestină. Mesajul lor nu a recrutat adepţi ori susţinători. Doar un fel de „demonstrare” Europei că nu suntem toleranţi. Incitând oamenii neinformaţi (iată ce vrea Europa!) şi bulversând sărbătorirea unui eveniment care de câţiva ani nu ia foc la Chişinău. Impresia e că mişcarea LGBT ar avea cam tot atât de mult în comun cu problemele minorităţilor sexuale ca şi Biserica Ortodoxă Rusă cu preceptele creştinismului (o religie tolerantă, în esenţa ei). Se simte cineva mai protejat după demonstraţiile obscurantist-medievale ale BORuse? Isteria homofobă, spun psihanaliştii, e o refulare a homosexualităţii latente…

Acum un an, în cadrul Bienalei TEI, un spectacol memorabil a fost Salomeea după piesa lui Oscar Wilde, prezentată de trupa lui Roman Viktiuk. Regizorul a fost plăcut surprins de feedback-ul pe care i l-a oferit publicul chişinăuean. Un spectacol neordinar (care include atât povestea amantei regelui Irod, cât şi istoria homosexualului Wilde, detestat de societate) solicita un public rafinat şi… tolerant. Şi l-a avut!

Şi atunci… cum vorbim despre Platon, Goethe, Wilde şi Foucault (nişte homosexuali), dar ne comportăm ca nişte ipocriţi medievali? De ce nu restabilim „normalitatea” până la capăt decretându-i normali doar pe bărbaţii albi de rasă ariană? Vă amintiţi care erau regimurile care debutau cu „apărarea moralităţii” şi cu inventarea duşmanului?

Nu e nevoie să fim excesiv de ospitalieri şi iubitori… E suficient să fim toleranţi (ca nemţii, pentru cine a fost în Germania actuală). Să înţelegem că lumea-i diferită. Gay-i nici măcar nu sunt deosebiţi, printre ei fiind şi aspri conducători de oşti, şi meditativi filozofi, şi oameni cu sensibilitate acută, cum sunt artiştii sau creatorii de modă…

Mesajul meu nu este unul propriu-zis de solidaritate (decât, poate, implicit). Meditaţiile sunt pentru mine, „majoritarul”. Care am exagerat uneori cu glumele pe seama minorităţilor. Care am tolerat uneori nedreptăţirea lor. Or, dacă nu ne vom obişnui să convieţuim cu oamenii diferiţi, ne vom distruge, reciproc.

Nu văd motive pentru a interzice un marş paşnic. Şi nu văd de ce ar fi interzis un mesaj cu o altă opinie. Cu condiţia că, şi unul, şi celălalt, se produc în limitele legii şi ale decenţei.

Mircea V. CIOBANU