RUPEREA RÂNDURILOR // Totul e poveste

MIRCEA-V.-CIOBANU

„Şi să nu uitaţi că istoria este cea mai frumoasă poveste” – cam aşa îşi încheie fiecare episod din serialul său de la TVR Adrian Cioroianu. Pe unii savanţii fraza ar putea să-i irite: istoria – o poveste? Cum aşa, când noi tocmai cu asta ne ocupăm toată viaţa: demonstrăm că povestea e una, literatura e alta, iar istoria e cu totul altceva. Cum să fie istoria nu mai mult decât o poveste?

Dar istoria nu e o sumă de fapte, ci o însumare a descrierii acestor fapte, aşa cum voia să le vadă istoricul, alias povestitorul. În timp, aceste istorii (scrise) despre evenimentele (produse) au devenit atât de multe şi, mai ales, atât de diferite, încât savantul îşi începe zilnic agenda cu litera „d”: discernere, diseminare, disociere, distingerea faptei de mit. Demitizarea.

Dar lumea pretinde că şi literatura autentică e cea care reflectă cât mai fidel realitatea, în detaliile ei semnificative, în esenţele ei. A(ve)m în casă un viitor critic (nu numaidecât literar, ci un om care priveşte lumea cu ochi critici-întrebători). Rebutează orice carte neconvingătoare. „Prostii” – acesta-i cuvântul de ordine, cu care criticul (de şase ani) al casei apreciază o carte care nu-i e pe plac. Şi, cel mai adesea, astea sunt chiar cărţile prost scrise. Ergo: nu trebuie să-i prosteşti pe copii cu texte neinspirate: ei developează uşor falsul.
„Criticul” nostru e alintat cu cărţi serioase, din domeniul enciclopedic şi informativ. Ştie toate câte se-ntâmplă în univers, în lună şi în stele, în preistorie sau în sânul naturii de azi. Tocmai de aceea e atent la tot soiul de ficţiuni. Bine, a acceptat şi a râs cu poftă de plăsmuirile baronului Munchausen. Dar aici e simplu şi explicabil: baronul ne încredinţa că spune purul adevăr şi atunci era limpede că spune minciuni gogonate. Jocul era înţeles şi acceptat.

Cu basmul, aşadar, parcă e mai simplu: aici totul e chiar pură invenţie. E de fiecare dată o „istorie alternativă”, nu o reproducere a „realităţii”. Deşi tocmai aici ar fi de discutat. Adesea anume basmele şi, mai ales, varianta lor esenţializată, miturile, redau cu cea mai mare exactitate esenţele. Aşa că e greu de spus. Adevărul e că „realitatea”, „istoria” sau „povestirea” pot să plutească în apele incertitudinii şi ale interpretărilor, pe când basmele şi miturile fixează adevăruri imperisabile.

Important însă e altceva. Atunci când autorul afirmă că tot ce zice el e purul adevăr, pentru că „de n-ar fi, nu s-ar povesti”, el de fapt se joacă. Glumeşte. Şi noi îl acceptăm, ştiind că e o glumă. Dar trebuie să mai creştem ca să înţelegem că şi atunci când autorul începe istorisirea cu date „exacte”, precum: „În cea dintîi luni a lui aprilie 1626, tîrgul Meung, unde s-a născut autorul Romanului Trandafirului, părea a fi în toiul unei fierberi atît de cumplite, ca şi cînd hughenoţii ar fi izbutit să-l schimbe într-un al doilea La Rochelle.”… – tot o poveste va urma.
Un fel de poveste e şi istoria care începe aşa: „După moartea lui Ștefăniță-vodă, ficiorul lui Vasilie-vodă, în anul 1770, au trimis boierii la Poartă pre Chiriță Drace, cu rugăminte de la boieri și de la țară, pre cine or vrè ei să lè dè domnu de țară. Și le-au ieșit răspunsul de la împărăție să margă boierii toți la Poartă și acolo, pre cine or alege ei, pre voia lor vor face”.

Să vă mai spun acum cât adevăr e în următoarea frază datată atât de exact: „În ziua de 16 august 1968, mi-a căzut în mînă o carte datorată unui anume abate Vallet, Le manuscript de Dom Adson de Melk, tradus în franceză după ediţia lui Dom J. Mabillon (Aux Presses de l’ Abbaye de la Source, Paris, 1842).”?

Ne-ar mai interesa oare literatura, de nu ar include istorii captivante, cu intrigile lor? Istoria, la rându-i, iese dincolo de interesul unor săpători în şantiere arheologice şi în arhive… tot datorită intrigilor, care o fac surprinzătoare. Chiar dacă evenimentele s-au produs de mult.

Să nu uitaţi: istoria şi povestea sunt, cel puţin, sinonime.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)